FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - STEAUA, SÎMBĂTĂ ORA 20:00, ÎN DIRECT PE DIGISPORT1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Steaua lui Tibi » Sub comanda lui Stoichiţă, Bălan a devenit titular şi om de bază în Ghencea

Accidentările suferite de Bălan au fost grave: în 2002 a avut fractură de peroneu, iar 5 ani mai tîrziu și-a rupt genunchiul și a avut nevoie de o pauză de 8 luni
Accidentările suferite de Bălan au fost grave: în 2002 a avut fractură de peroneu, iar 5 ani mai tîrziu și-a rupt genunchiul și a avut nevoie de o pauză de 8 luni

Articol de - Publicat vineri, 13 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 13 aprilie 2012 14:56

Stoichiţă l-a transformat pe Bălan (31 de ani) într-un fotbalist important din echipă, titular şi învestit cu încredere, aşa cum mijlocaşul nu era în vremea lui Stan.

Lui Tiberiu Bălan i-a trebuit o jumătate de an ca să devină un om important la Steaua. Plus schimbarea antrenorului, fiindcă Ilie Stan, deşi vorbea frumos despre el, îl folosea puţin şi rar.

O dată cu revenirea lui Stoichiţă în Ghencea, statutul lui Tibi s-a schimbat complet. "Lippi" l-a folosit 30 de minute la Tîrgu Jiu, la primul lui meci pe banca roş-albaştrilor, şi l-a titularizat în runda următoare, contra Sportului, iar bilanţul foarte bun al mijlocaşului, un gol şi o pasă decisivă, i-a confirmat locul în echipă.

Schimbarea conducerii chiar a contribuit la revirimentul lui Bălan, un fotbalist pe care Stan îl utiliza mai ales pe banda dreaptă a liniei mediane. "E o greşeală, el nu e în nici un caz o extremă!", crede Vasile Şiman, fostul lui patron de la Sportul. "Bălan e folosit corect fie în spatele vîrfului, fie aşa cum îl joacă Stoichiţă acum, ca inter, adică mijlocaş ofensiv într-o linie de trei" e de părere Şiman. Pe aceeaşi poziţie va evolua şi la Galaţi, tot cu Tatu alături şi cu Bourceanu defensiv, în spatele lor.

Tot şeful Sportului explică şi de ce Tibi, campion cu Urziceniul în Liga 1 şi selectat în echipa naţională în trecut, a dezamăgit în prima perioadă pe care a petrecut-o la Steaua: "Progresul lui n-a decurs normal, din cauza accidentărilor, care l-au tras în jos serios. Şi apoi, e un tip pe care trebuie să ştii să-l motivezi, să gestionezi relaţia cu el. Dacă nu-i arăţi că ai încredere şi că-l susţii, nu joacă la nivelul cel mai bun de care e capabil".

Poate pleca la vară!
Becali a anunţat că Bălan are un contract valabil doi ani, dar realitatea e diferită. Şiman le-a explicat unor apropiaţi că abia în vară se va lua o decizie în privinţa lui Tibi, adică el poate să continue în Ghencea sau să revină în Regie, în funcţie de negocieri. Gigi l-a avertizat de cîteva ori pe mijlocaşul în vîrstă de 31 de ani: "Toţi mi l-au lăudat că e formidabil, d-aia l-am adus. Dar vreau să văd dacă mai are chef de fotbal".

"Antrenat şi motivat, Bălan ar trebui să alerge singur cu mingea pe teren fără să i-o poată lua nimeni, atît de bun e!" (Ilie Stan, fost antrenor al Stelei)

"Eu fac tot ce-mi stă în putinţă să confirm aşteptările oamenilor din jur, că n-am venit la Steaua să păcălesc pe cineva. Sper să nu fiu etichetat astfel!" (Tiberiu Bălan, mijlocaş Steaua)

38 de goluri a marcat Bălan în Liga 1. Din tot lotul Stelei, numai Florin Costea a înscris mai mult. Olteanul are cu 10 reuşite în plus

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
terminatorul2
terminatorul2  •  13 Aprilie 2012, 17:39
Postat de bigsorin pe 13 Aprilie 2012, 17:35

am auzit ca craciunescu il deleaga tot pe hotul ala de tudor omu lui becali unde arbitreaza el steaua e hotie pe fata oare dna nu se sesizeaza si in acest caz sigur tudor e omu lui becali valiza lucreaza puternic aici

Ai auzit timpenii

bigsorin
bigsorin  •  13 Aprilie 2012, 17:35

am auzit ca craciunescu il deleaga tot pe hotul ala de tudor omu lui becali unde arbitreaza el steaua e hotie pe fata oare dna nu se sesizeaza si in acest caz sigur tudor e omu lui becali valiza lucreaza puternic aici

asc21
asc21  •  13 Aprilie 2012, 17:08

Tatu a dat 3 pase de gol in 80 de minute, probabil ca va castiga Balonul de Aur.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează