LIGA 1   •   

N-AU RENUNŢAT LA GOLGETERUL BULGAR

Steaua mai speră să-l ia pe Iovov

 
17 Ianuarie 2010
 

Mihai Stoichiţă a condus deja în cantonamentul din Antalya primele două antrenamente, însă încă aşteaptă achiziţiile promise de conducerea clubului. Una dintre ţintele principale ale tehnicianului rămîne în continuare atacantul Hristo Iovov, al cărui transfer s-a împotmolit după ce Becali n-a fost de acord cu durata contractului solicitată de fotbalist, un an şi jumătate.

Deşi Iovov e în cantonament cu Levski de 4 zile, şefii din Ghencea încă mai speră să-l convingă să vină la Steaua. "Cu Iovov n-am mai vorbit la telefon, însă am păstrat legătura cu agentul lui, care ne-a zis să-l lăsăm pe el să încerce să discute cu jucătorul şi să rezolve situaţia. Sîntem în aşteptare", a declarat Valeriu Argăseală.

Hristo Iovov (32 de ani) e în ultimele 6 luni de contract cu Levski Sofia şi a solicitat un salariu de 10.000 de euro pe lună şi cun contract pe un an şi jumătate pentru a veni la Steaua. El a mai fost antrenat de Stoichiţă în urmă cu 9 sezoane, la Litex Loveci.

 
Comentarii (8)
Iovov_Out  ( comentarii)
Stoichita lasa-ne frate cu Iovov.Nu ne mai freca atat cu asta,o fi bun dar la Steaua nu vin jucatorii rugati in genunchi ademeniti cu bani.Sa i se aplice aceleasi reguli la toti si nu ca e favoritul tau sa stea toata suflarea stelista drepti in fatza lui.A spus NU,asa sa ramana.In plus de asta e precis o epava asa ca...nu te inteleg.
18 Ianuarie 2010, 02:35   •   Comenteaza
co  ( comentarii)
pedriel 2 goluri azi in cupa
17 Ianuarie 2010, 15:11   •   Comenteaza
iri  ( comentarii)
carol k tu chiar crezi ce vorbesti? crezi ca existenta voastra macabra conteaza? nu-mi place becali dar raul stelei in momentul de fata sunteti voi care credeti CA STEUA SUNTETI VOI.
DISPARITIA ANALFABETILOR SI GROBIENILOR CA VOI E VISUL MEU! pacat ca nu se va implini niciodata
17 Ianuarie 2010, 15:07   •   Comenteaza
carol_k  (1009 comentarii)
Sa nu mai vina taticule ca-l huiduim de nu se vede.Si pe voi la fel incompetentilor.L;a Steaua nu se vine rugat in genunchi.A refuzat la revedere,bine ca mai sintem si noi pe aici ca altfel ati face clubul asta de ras cum ati vrea voi Stoichita.Eu spun ca mai bine ti-ai lua tu frumusel bagajele si te-ai duce la Levski antrenor daca nu mai poti de dragul lui.Valea !
17 Ianuarie 2010, 14:45   •   Comenteaza
yoomihai  (637 comentarii)
Bai nene da va mai rugati mult de asta?Nu vrea sa vina,cautati altu'
17 Ianuarie 2010, 14:26   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
ofer servicii
ofer servicii de intretinere spatii verzi, curatat lacuri si cascade, strans frunze, dezapezit aleii de acces.Firma serioasa
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand garaj bacau, zona centrala, 24mp
Vand garaj Bacau, zona centrala, 24 mp, constructie caramida, teren propritate, izolat, usa metalica, racordat la utilitati: apa, energie electrica.
Bacau/Bacau - pret 10.000,00 RON
doresc bona
Doresc o bona tanara pentru copilul meu de 4 ani, sa fie vesela, sa vb corect si sa stie sa se joace cu copii (zona Tineretului)
Bucuresti/Bucuresti - pret 700,00 RON
Constructii civile case A-Z, termosisteme
Construim case, vile, hale saualte lucrari din zidarie+structura beton sau metalica, termosisteme cu schela proprie, amenajari interioare, instalatii termice, sanitare, electrice.Asiguram si ...
Iasi/Iasi - pret 111,00 RON
Vand pensiune-vila in Bran
Bed and breakfast house(pension), two levels construction, 3 stars, located just 700m from Bran Castle and 150m from DN73, capacity 18 places, 7 doubles and 2 flats, all with private bathrooms (9), ...
Brasov/Bran - pret 399.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi. Zilnic, [...]
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V