FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - RAPID 0-1

Steaua riscă suspendarea » Rămîn de tot fără spectatori!

Cînd cele două echipe s-au aliniat la centrul terenului, în tribune se aflau doar cîteva mii de spectatori Foto: Raed Krishan Foto 3D: Dan Bucur şi Raed Krishan
Cînd cele două echipe s-au aliniat la centrul terenului, în tribune se aflau doar cîteva mii de spectatori Foto: Raed Krishan Foto 3D: Dan Bucur şi Raed Krishan

Articol de - Publicat joi, 05 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 05 mai 2011 00:34

Surse din LPF susţin că roş-albaştrii vor evolua cu tribunele goale măcar în meciul următor, cu Tîrgu Mureş

Mihai Stoica a rîs de rapidişti cînd a refuzat să le dea bilete pentru derby, dar Steaua ar putea să aibă de suferit din cauza asta! "Roş-albaştrii nu vor scăpa fără să joace măcar o etapă fără spectatori!", anticipează o sursă din LPF. Rapid a citat regulamentul şi pe site-ul oficial al clubului şi a cerut pe calea asta ca rivalii să fie sancţionaţi.

După norme, pedeapsa se referă la suspendarea terenului propriu de la una la patru etape! Steaua mai are un singur meci acasă în acest sezon, cu FCM Tîrgu Mureş. Liga i-a somat pe cei din Ghencea inclusiv ieri dimineaţă, cerîndu-le să respecte legile competiţiei. Reacţia lui Becali: "Mi se rupe că mă suspendă! Mai bine joc fără spectatori un meci decît să vină rapidiştii să mă înjure!".

MM i-a refuzat
Buletinul oficial al FRF e cel care a dictat prevederea regulamentară care îi incriminează pe "militari": "Clubul organizator este obligat ca, la solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentînd cel puţin 5 la sută din capacitatea stadionului, într-un sector destinat exclusiv acestora, delimitat prin garduri şi protejat de forţele de ordine".

De ce a refuzat Mihai Stoica să le ofere giuleştenilor tichete? El a susţinut că "regula e să le oferim oaspeţilor pînă la 5 la sută din capacitatea stadionului, deci sub procentul ăsta. Le oferim 0, care înseamnă mai puţin de 5 la sută!".

S-au deghizat în stelişti!
Totuşi, 50 de fani din Grant au reuşit să pătrundă în arenă. Ei au cumpărta bilete, s-au infiltrat la tribuna I, printre suporterii rivali, şi au scandat alături de aceştia la începutul meciului. În minutul 30, au început cîntecele pro-Rapid şi steliştii s-au prins că oaspeţii s-au infiltrat printre ei. Un grup de ultraşi roş-albaştri s-a repezit imediat spre giuleşteni, dar stewarzii au intervenit şi i-au scos de pe stadion pe vişinii. Galeria din peluza Nord a vrut să iasă să-i caute pe adversari în afara stadionului, dar jandarmii au "sigilat" imediat porţile şi nimeni n-a avut voie să părăsească tribuna.

"Ne vom adresa şi la UEFA, nu se poate ca Steaua să nu respecte regulamentele!"
George Copos, patron Rapid

"Cît oi mai fi eu patron la Steaua, galeria Rapidului nu mai are ce căuta pe Ghencea!"
Gigi Becali, patron Steaua

Steliştii au protestat
Galeria Stelei a tăcut în primele cinci minute ale meciului, în semn de protest faţă de rezultatele proaste din acest sezon. Fanii au început după aceea să-şi încurajeze favoriţii şi au folosit şi scandări rasiste la adresa giuleştenilor.

Nici Copos n-a mai venit
În semn de solidaritate cu ultraşii, nici oficialii Rapidului n-au mai apărut în Ghencea. George Copos a explicat: "Nu puteam să merg pe stadion cînd fanilor le-a fost interzis acest drept. Dacă suporterii ar fi intrat, aş fi stat în galeria noastră, nu în lojă".

Citește și:

De ce nu plusează FCSB pentru Louis Munteanu » Planul la care Gigi Becali lucrează în culise: salariu de vedetă
Superliga
De ce nu plusează FCSB pentru Louis Munteanu » Planul la care Gigi Becali lucrează în culise: salariu de vedetă
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Superliga
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Diana Bulimar, interviu fără secrete: „Eu țip și urlu în sală, fără militărie nu se poate, pe copii îi fură peisajul” + experiența America Express și pasiunea ședințelor foto: „Exprim prin imagini ceea ce simt”
Gimnastica
Diana Bulimar, interviu fără secrete: „Eu țip și urlu în sală, fără militărie nu se poate, pe copii îi fură peisajul” + experiența America Express și pasiunea ședințelor foto: „Exprim prin imagini ceea ce simt”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (12)
bursuculvisiniu
bursuculvisiniu  •  05 Mai 2011, 16:10

Cea mai buna sanctiune ptr. ei ar fi sa joace cu spectatori, mai rau de atat nu se poate.

bursuculvisiniu
bursuculvisiniu  •  05 Mai 2011, 16:03
Postat de lilib04 pe 05 Mai 2011, 06:20

In Romania suporterii vin sa incurajejze echipa doar cand castiga. Uitati-va la Borusia Dortmund. De 9 ani nu a castigat nimic. Ba a fost si in pericol de retrogrdare. Si cam de tot atatia ani joaca cu casa inchisa. Acestia sunt suporteri adevarati nu huliganii de la noi

Nu generaliza. Rapidul e jucat cu tribunele pline indiferent de pozitia din clasament, de conducere sau de vremea de afara.

adra
adra  •  05 Mai 2011, 14:39

cum ??? '' intelectualul'' meme nu stie sa citeasca regulamentele ????

Vezi toate comentariile (12)
Comentează