FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ţălnar: "Voi forma fotbalişti valoroşi pentru Dinamo!" » Ce mai spune antrenorul dinamovist

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 octombrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 19 octombrie 2012 19:20

Antrenor la echipa a doua, Cornel Ţălnar promite că, din sezonul următor, Dinamo va avea în primul "11" tineri de la echipa secundă

- Domnule Ţălnar, cu ce gînduri aţi revenit în Ştefan cel Mare ca antrenor al lui Dinamo II?
- Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine. Obiectivul este de a produce jucători pentru prima echipă şi fotbalul românescu, Dinamo în decursul celor 15-16 ani a fost echipa care a crescut şi a scos în fotbalul mare foarte mulţi jucători. Rolul meu e să-i creştem, să-i formăm pentru Dinamo şi să ocupăm un loc de cinste în clasament.
- Momentan, Dinamo e ultima cu zero puncte. Nu e îngrijorător?
- Nu se va pune problema ca Dinamo să retrogradeze. E un moment mai prost, jucători foarte tineri, sînt convins vara viitoare doi-trei jucători vor fi subiect de discuţie pentru prima echipă.
- E greu să lucraţi cu fotbalişti foarte tineri?
- În 1997, cînd am venit la Dinamo, am format cea mai tînără echipă din campionat la momentul respectiv, cu Contra, Petre, Tararache, Dănciulescu, Niculae, Mihalcea, Cezar Dinu, Coporan, jucători ce au ajuns cel puţin la nivelul primei echipe, alţii au jucat şi în străinătate şi la echipa naţională. Apoi Zicu, Ropotan, Marica, Pulhac şi alţii au evoluat pentru Dinamo, la echipe de afară şi la echipa naţională. Jucătorii care nu evoluează la prima echipă să fie cei în jurul cărora să formăm această echipă.
- Cum e să-l vedeţi pe Marica om de bază la echipa naţională?
- Pentru mine e o cinste că am contribuit la această ascensiune a lui Marica, dar nu numai. Şi alţi jucători pe care i-am format au apărat cu cinste culorile ţării.
- Vedeţi pe viitor vreun jucător de la echipa secundă la Dinamo?
- La ora actuală avem jucători de 16-17-18 ani în lot, e normal ca experienţa lor poate şi nivelul de pregătire de pînă acum să aducă rezultate de moment. Dar cu pregătire de iarnă, pînă în vară o să vedeţi că o să facem treabă bună şi că nu vorbesc aiurea.

Sursa: fcdinamo.ro

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (6)
fcgeo
fcgeo  •  20 Octombrie 2012, 21:30
Postat de comandhor pe 19 Octombrie 2012, 19:57

Ii formeaza la munte?Tantarul e fanul lui Ilie Stan.Tupeu are cat incape:auzi ,el a contribuit la ascensiunea lui Marica.

EU IL CRED CA O SA ALEAGA CATIVA JUCATORI VALOROSI.ESTE UNUL DIN ANTRENORII CARE AU.... "SITA"BUNA.

fcgeo
fcgeo  •  20 Octombrie 2012, 21:26
Postat de comandhor pe 19 Octombrie 2012, 19:57

Ii formeaza la munte?Tantarul e fanul lui Ilie Stan.Tupeu are cat incape:auzi ,el a contribuit la ascensiunea lui Marica.

EU NU POT SA STIU DACA AI DREPTATE SAU NU, CA TALNAR NU A CONTRIBUIT CU NIMICA IN CARIERA LUI MARICA. NU AM DATE CERTE SAU DOVEZI.DAR TU DE UNDE STI DE ESTI ASA SIGUR PE TINE???????

divide_et_impera
divide_et_impera  •  20 Octombrie 2012, 05:38

Mai bea Țălnar, cine stie ?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează