LIGA 1   •   

FC ARGEŞ - DINAMO 5-2

Terorizaţi de fani

 
de Eduard Apostol   •   11 Iunie 2009
 

Suporterii dinamovişti au intrat pe gazon şi au încercat să le aplice o corecţie fizică lui Zicu, Torje şi Moţi, care au scăpat doar după ce au intervenit jandarmii

Momente şocante ieri la Piteşti. În minutul 32, Ianis Zicu a marcat de 1-1, însă nu s-a bucurat în semn de protest faţă de atitudinea propriilor susţinători. Gestul machidonului a declanşat furia celor din galerie, care, nepăziţi de stewarzi în peluza a II-a a stadionului din Trivale, au sărit pe gazon. 15 ultraşi au mers agale, apoi au luat-o la fugă spre Zicu, pe care au încercat să-l lovească! Masivul N'Doye a fost pe post de scut, parînd cîteva dintre lovituri. Un alt grup de 10 fani l-au apostrofat pe Torje, apoi s-au îndreptat către Moţi şi au încercat să-i smulgă tricoul de joc. "Nu-l meriţi, dă-l jos de pe tine!", i-au strigat aceştia.

Niculescu şi Moţi la un pas de bătaie
Totul a durat 5 minute, după care s-a reluat partida. Nu înainte ca jandarmii să intervină în forţă. Au urmat lovituri de bastoane şi gaze lacrimogene, iar Dănciulescu şi Niculescu s-au băgat printre loviturile jandarmilor pentru a-i salva pe suporteri.

Apoi Moţi l-a certat pe Niculescu: "Ce faci, mă, ăştia vin să ne bată şi tu te duci să-i aperi?". Poliţia a operat cîteva arestări, iar Dinamo riscă să evolueze etape bune cu tribunele închise sezonul viitor. Cei 200 de susţinători ai roş-albilor au fost evacuaţi apoi din arenă.

La finalul partidei, Clau-gol şi Moţi au continuat să-şi arunce vorbe grele şi în vestiar. Conflictul a fost aplanat de către colegi chiar înainte sădegenereze.

FLASH

Pierd şi locul 2?
Eşecul de aseară s-ar putea să-i coste scump pe “cîini”. Dacă TAS dă azi cele 6 puncte înapoi Timişoarei, echipa de pe Bega o depăşeşte pe Dinamo în clasament şi va juca în preliminariile Champions League.

Boloni a semnat cu Standard
Lista posibililor antrenori ai lui Dinamo a mai pierdut un nume după ce, ieri, Ladislau Boloni şi-a prelungit contractul cu Standard Liege pe încă un sezon. Loţi va încasa un milion de euro pe an, de două ori mai mult decît avea iniţial. Boloni solicitase şi "cîinilor" un contract de 700.000 de euro, considerat exagerat de roş-albi. (Viorel Tudorache)

Pulhac, după 8 luni
Accidentat în octombrie 2008 la genunchiul stîng, în partida cu Farul Constanţa (1-0), Cristi Pulhac a revenit ieri la Piteşti ca titular după opt luni de pauză. Fundaşul de 24 de ani a fost preferat lui Izvoranu şi Muşat, ceilalţi apărători stînga, care au fost rezerve ieri. Altfel, Osvaldo Miranda nu a fost nici rezervă, J. P. Mendy înlocuindu-l pe bancă.

Încă 20 de zile
Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu rămîn pentru încă 20 de zile în arestul IPJ Argeş, pînă pe 30 iunie. La capătul a trei ore de şedinţă şi a altor două de dezbateri, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul procurorilor la decizia Tribunalului de a nu prelungi mandatele celor patru. Tot ieri, aceeaşi instanţă a hotărît ca fostul şef al CCA să nu fie eliberat sub control judiciar din motive medicale. Fanii piteşteni au arborat ieri, la meci, un banner de susţinere: "Alături de Penescu!". (Cristi Marinescu)

 
Comentarii (29)
dinamo_milan_  (23 comentarii)
ce rau imi pare k nu au luat vreo 2 pe coaja
11 Iunie 2009, 17:54   •   Comenteaza
gabi111  ( comentarii)
pacat de toata suflarea dinamovista.nu sunt dinamovist dar ce sa intamplat este penibil pt jucatori.fani.conducere,.sunteti nemultumiti faceti o miscare de protest toti suporteri la club si sa aveti o discutie serioasa cu conducerea si jucatorii.asa nu mai poate continua e bataie de joc din partea echipei.suporteii fac si ei la fel.si toata lumea sufera.se merita?
11 Iunie 2009, 16:37   •   Comenteaza
dinamovist  ( comentarii)
Toata stima pentru Danciu si Clau, ei sunt cu adevarat niste modele ca jucatori si oameni, ei sunt cu adevarat dinamovisti. Ce gest de un minunat firesc, sa isi apere suporterii!
Cat despre restul povestii, e clar pentru mine ca Dinamo sufera, e ca un om bolnav, iar infectia care il macina acum sunt actionarii sai.
11 Iunie 2009, 14:02   •   Comenteaza
RESPECT DANCIULESCU  ( comentarii)
respectul nostru pentru DANCIULESCU SI NICULESCU, UNICII DINAMOVIST ADEVARATI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DANCIULE ESTY UN SIMBOL PENTRU DINAMO SI IN TEREN SI IN TRIBUNE!!!!!!!1
11 Iunie 2009, 13:24   •   Comenteaza
realist  ( comentarii)
parerea mea ;stelist fiind; e pacat sa pierzi campionatul atunci cand ai sanse 90% sa l castigi dar cu asemenea jucatorii nici ca ai alta varianta niste mizerii majoritatea de la steaua,dinamo,rapid sunt niste semianalfabeti si cu permise de conduceere cumparate care oricand pot sa omoare pe cineva..nu e nimic de capul lor astia in tarile civilizate nu au loc sa joce in prima liga niciodata nici macar amatorii..
11 Iunie 2009, 13:07   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Soseaua Nordului Apartament in Soseaua Nordului
1.200 EU/luna
Soseaua Nordului , SU: 160 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 160 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand nisip, balast, pietris, TEL 0767688375, LIVRAM ORIUNDE
TEL 0767688375 / AGREGATE: VAND / TRANSPORT NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm, PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Invatatoare after school
Invatatoare cu rezultate deosebite, proaspat pensionata ofer servicii de educare a copiilor la un nivel superior si efectuarea temelor. Pot sta cu copiii pana la intoarcerea parintilor de la ...
Prahova/Campina - pret 1,00 RON
ELECTRICIAN
Reparatii, intretinere, mentenanta si executie instalatii electrice si nu numai Experienta, seriozitate, promptitudine, preturi negogiabile.
Bucuresti/Sect 4 - pret 20,00 RON
bucuresti, casa p+m, 4camere+terasa, 23 august, republica
112mp su, 72, 6mp amprenta, 209mp st curte, cu 11, 5m deschidere.1camera, baie, bucatarie sunt finisate, celelalte fiind doar tencuite.exista apa, canal, electricitate, telefon, cablutv;gazele sunt ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 90.000,00 EUR
CAUT JOB URGENT
tanara 28 de ani casatorita caut job URGENT, ultimile joburi au fost ca administrator firma transport rutier de marfuri 2007-2010, si asistent manager after school mai 2011-dec 2011
Ilfov/Voluntari - pret 1.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V