FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Toţi refuză Dinamo » Lipsa banilor şi scandalurile îi fac pe fotbaliştii din provincie să evite echipa ”cîinilor”

Predescu a preferat să meargă la Tîrgu-Jiu decît să revină în
Predescu a preferat să meargă la Tîrgu-Jiu decît să revină în "haita" în care s-a format și care nu i-a dat prea multe șanse în trecut

Articol de , - Publicat vineri, 11 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 11 ianuarie 2013 01:49

Jucători de la echipe aflate la ananghie sau la retrogradare refuză, rînd pe rînd, formaţia din Ştefan cel Mare. Anton, Predescu, Buleică, Peteleu, plus Giurgiu şi Canon le fac cu mîna ”cîinilor”.

Dinamo nu mai are deloc strălucirea de altădată. Brandul Dinamo nu mai este atractiv pentru jucătorii echipelor din provincie, care nu mai văd în formaţia "cîinilor" o rampă de lansare în străinătate sau clubul cu care pot deveni şi ei campioni.

În această iarnă, roş-albii s-au orientat spre fotbalişti ieftini de la formaţii care de-abia mai respiră în Liga 1. Însă, rînd pe rînd, aceştia au semnat sau se gîndesc s-o facă, dar nu cu Dinamo, ci cu alte grupări care pînă acum nu mişcau în faţa "cîinilor".

5.000 de euro a ajuns salariu mare
Mijlocaşul central Paul Anton, 21 de ani, s-a înţeles cu Pandurii. L-a urmat ieri colegul de la Gloria Bistriţa, Cornel Predescu, 25 de ani, care a semnat şi el cu gorjenii, nedorind să revină la Dinamo, echipa care l-a lansat în fotbal.

Amîndoi cîştigă în jur de 5.000 de euro la formaţia lui Grig, bani pentru care "cîinii" au strîmbat din nas cînd a venit vorba să îi dea celor doi. Fundaşul Alin Buleică, 21 de ani, era pe lista roş-albilor, dar lasă Severinul pentru Chiajna! "Probabil va merge acolo, nu are de gînd să vină în Ştefan cel Mare din cauza banilor şi a scandalurilor", susţin apropiaţii apărătorului.

Urmează Giurgiu şi Canon
Ieri, ar fi trebuit ca Alex Giurgiu, fundaş stînga de 20 de ani de la Severin, să vină la antrenamentele roş-albilor. "Îl aşteptăm săptămîna viitoare, dacă devine liber de contract", susţineau ieri roş-albii. Adrian Porumboiu i-a făcut însă o propunere să-l ia la Vaslui, îi oferă în jur de 7.000 de euro plătiţi la timp, lucru ce pare imposibil de promis acum în Ştefan cel Mare.

Fundaşul Andrei Peteleu, 20 de ani, de la Bistriţa, este tentat şi el de Pandurii sau chiar de CSMS Iaşi. "Asta e! Îl avem acolo pe Nica, o să explodeze, îl vindem pe multe milioane, mai e şi Rus, nu stăm după Peteleu!", încearcă să se consoleze oficialii roş-albilor.

Care speră ca măcar ivorianul Canon, stoperul de 19 de ani al Bistriţei, să nu se răzgîndească şi să vină la Dinamo, dacă devine liber de contract. "Nu se mai ştie nimic clar nici cu el, zicea că vrea mai mulţi bani. Şefii oferă în jur de 5.000 de euro, iar el a zis că banii ăştia sînt oferiţi în glumă", au apreciat oficiali ai "cîinilor".

8.000 de euro este salariul maxim lunar pe care acţionarii dinamovişti vor să-l ofere oricărui nou jucător

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (31)
andystar
andystar  •  11 Ianuarie 2013, 21:23
Postat de ticutroya pe 11 Ianuarie 2013, 04:42

Corect , se pronunta stoia !!

Nu incerca sa gandesti, ti-ar putea imprastia creierul

reddogsv
reddogsv  •  11 Ianuarie 2013, 15:28

Toţi refuză Dinamo » Lipsa banilor şi scandalurile îi fac pe fotbaliştii din provincie să evite echipa ”cîinilor” Lucrul asta se datoreaza si voua, ziarsitilor de 2 bani, cumparati de clanul Becali! Care toti? Multi, probabil? Dar toti? Ropotan nu ar refuza de ex, pt ca are CARACTER! Nu e si cazul vostru care nu aveti ,,caracter''!

zona_lipscani
zona_lipscani  •  11 Ianuarie 2013, 14:27
Postat de cpt.ahab pe 11 Ianuarie 2013, 13:47

Amice, pana una alta, oierul ne-a suflat toti jucatorii de care eram interesati. Daca actionarii nostri ar fi avut vreun pic de creier, i-am fi avut acum in lot pe Chiriches, Chipciu, Parvulescu, Pintilii. Dinamo nu ar mai fi fost asa jos, am fi avut alti bani de la UEFA sau televiziuni etc. Oierul nu are de ce sa aduca jucatori, din moment ce treaba i-a mers brici sezonul asta. Porumboiu e ipocrit si imprevizibil, sta la panda sa sufle jucatorii altora, vezi cum a procedat cu Paito. Iar de CFR chiar nu ai ce sa zici. Pana acum, s-au dovedit cei mai destepti in privinta investitiilor. Stiu cand sa ia si cand sa vanda. Ai nostri tin de Pulhac. Ridicol.

Ba noi vorbim 2 limbi diferite . Partea buna e ca suntem poligloti ..) Ba tu intelegi odata ca Steaua e inca pe minus si la fel si cfr-ul . Intr-adevar la Dinamo e mult mai "groasa" . Ciobanul a riscat totul cind a adus jucatorii care i-a adus . Inca e dator vindut insa la toamna ii va iesi pasenta . Asta e motivul pentru care nu aduce un fundas dreapta si un atacant nu ca e calic. Ce legatura are ce spun eu cu demagogeala ta ca ni l-a furat pe chipciu si/sau chiriches !! Totul pleaca d la saracia groaznica in care se traieste in Romania unde 45 % este sub limita de subzistenta .

Vezi toate comentariile (31)
Comentează