FOTBAL  »  Superliga  »  INCERTITUDINE

Uitaţi

Articol de , - Publicat marti, 11 august 2009 00:00

Buga, Cesinha, Marius Constantin şi Grigorie n-au primit nici o propunere de prelungire a angajamentelor care le expiră la iarnă sau vara viitoare

Situaţia financiară le dă în continuare bătăi de cap giuleştenilor. Trei jucători importanţi au intrat în ultimul an de contract, însă pînă acum nimeni din conducere nu i-a chemat la negocieri. Motivul? George Copos nu a aprobat nici una dintre ofertele de prelungire ale înţelegerilor pe care fotbaliştii ar fi urmat să le primească din partea conducerii.

Carlos Cesinha (29 de ani), Marius Constantin (24 de ani) şi Ştefan Grigorie (27 de ani) vor putea semna peste patru luni cu altă echipă, urmînd a se transfera gratis în vara lui 2010. Dintre cei trei, Cesinha e ca şi plecat. Mijlocaşul brazilian are un salariu de 200.000 de euro, iar alb-vişiniii nu îi mai pot oferi aceeaşi sumă. Mai mult, sud-americanul şi-ar dori să părăsească România şi speră să-şi găsească o echipă în Portugalia. Marius şi Grig, care încasează 100.000 de euro, respectiv 80.000 de euro pe an, ar dori o majorare salarială, dar patronul din Grant nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Situaţia lui Mugurel Buga (31 de ani) e şi mai alarmantă. Mijlocaşul ofensiv îşi încheie înţelegerea cu Rapid în decembrie şi poate semna de pe acum cu altă formaţie.

"Cei 4 fac parte din planurile noastre de viitor şi vom demara în curînd tratativele de prelungire a contractelor lor"
ION TABAN, preşedinte CA Rapid

1,2 milioane de euro, plus cedarea lui Ionel Ganea la Timişoara, au costat cei 4 fotbalişti pe care Rapid îi poate pierde gratis acum

FLASH

"Bornescu semnează cu noi"
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor va anunţa azi, de la ora 16:00, decizia în cazul Mircea Bornescu. Memoriul portarului a fost judecat săptămîna trecută, însă membrii comisiei au amînat pronunţarea cu 7 zile. Jucătorul de 29 de ani a cerut să fie declarat liber de contract pentru că nu şi-a primit salariul de la Universitatea Craiova. "Vrea să vină la noi. Dacă va fi declarat liber de contract, probabil că va semna cu Rapid", a spus Nicolae Manea la Recursul etapei.

"Gol neregulamentar!"
La Recursul etapei, Ion Crăciunescu a analizat faza din care ialomiţenii au înscris unicul gol al partidei Unirea - Rapid. Fostul mare arbitru internaţional e de părere că "centralul" Istvan Kovacs a greşit cînd a validat reuşita lui Pădureţu: "Maftei nu a aruncat corect de la margine. Se vede clar că avea piciorul în aer, regulamentul spune că ambele trebuie să fie pe pămînt. Arbitrul ar fi trebuit să acorde out pentru rapidişti. Mă miră că asistentul Popa nu i-a semnalizat". Reluările GSP TV dovedesc însă că Maftei avea ambele picioare pe pămînt cînd aruncă balonul (foto), el ridicîndu-l pe dreptul abia după aceea, din inerţie.

Ultimele noutăţi
- Partida Poli Timişoara - Rapid a fost mutată pentru vineri, la ora 20:30, deoarece timişorenii joacă marţea viitoare cu Stuttgart, în play-off-ul Champions League. "E o decizie normală, îi înţeleg perfect pe cei de la Poli. Trebuie să-i ajutăm", a spus Hizo. Meciul e transmis de GSP TV.
- Bozovici şi Djalovici au fost chemaţi la echipa naţională a Muntenegrului care joacă mîine acasă un amical cu Ţara Galilor. Cei doi, dar şi Lazăr şi Marius Constantin, aflaţi la Budapesta, vor face joncţiunea cu lotul giuleştean joi, la Timişoara.
- Hizo are în continuare încredere în Helder: "A venit tîrziu la noi, are nevoie de o perioadă de acomodare. Nu vreau să-l scoatem ţap ispăşitor după jocul de la Urziceni. La golul primit a fost vorba despre o greşeală în lanţ a apărării".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (2)
 •  12 August 2009, 18:45

Reluarile miopule dovedesc ca avea un picior in aer cind a aruncat maftei de la margine. pe cine mama naibii mai minti tu. care foto vrei tu sa ne lamureasca cea cu cei doi care dau mana, datii un baston alb baiatului:)))

 •  12 August 2009, 18:39

iar vreti sa faceti jocurile celor "interesati" care e motivul oaie de aduci subiectul asta pe tapet, vrei sa creezi presiune pe jucatori si club doar doar jucatorii se supara si vor comenta favorabil ce vrei tu sa auzi?! Cap de urina mars la stana si vezi si acolo cati jucatori sunt la final de contract. Cat despre ei, daca vor sa ramana, raman daca nu, nu.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează