Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


LIGA 1    •   MEMORIU

Un jucător dorit de FCSB și-a depus memoriu pentru a deveni liber: "N-a fost plătit de peste 140 de zile" » Reacție dură dinspre club: "Niște viermi!"

Miercuri, 13 Septembrie

Sebastian Mailat și-a depus actele pentru a deveni liber de contract, după ce, susține reprezentantul său, nu și-a primit salariul de peste 140 de zile.



Clubul ACS Poli Timișoara și primarul orașului, Nicolae Robu, îl acuză pe Sorin Drapanotis, reprezentantul mijlocașului de 19 ani, că ar avea interese ascunse, mai ales că în ultima perioadă s-a vehiculat că FCSB e gata să dea 300.000 de euro pe fotbalist, în timp ce Slovan Bratislava ar fi dispusă să ofere 350.000 de euro.

"Am decis, la data de 6 august 2017, la care s-a şi semnat contractul de asistenţă juridică dintre jucător şi avocatul său, să formulăm o cerere de încetare a raporturilor contractuale, întrucât nu vedeam niciun interes real al clubului faţă de plata salariului (şi aşa ridicol de redus faţă de restul coechipierilor care sunt remuneraţi în medie cu 4.000 de euro net pe luna), jucătorul Mailat depunându-şi aşadar prin avocat cererea de reziliere a contractului cu justă cauză. Subliniez, că la data depunerii cererii, restanţele salariale însumau mai mult de 140 de zile, în condiţiile în care regulamentele prevăd că, în cazul unei întârzieri de minim 90 de zile, rezilierea unilaterală se poate solicita.

Mai arăt că toate informaţiile aduse în spaţiul public de către primarul Robu şi vicepreşedintele Radu Birlică au doar menirea de a dezinforma şi de a pune presiune asupra membrilor Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor. În fapt, din câte cunosc, nu a existat nicio ofertă concretă, nici de la Steaua şi nici de la vreun alt club, pentru jucătorul Mailat, mie, personal, în calitate de reprezentant al jucătorului, nu mi-a fost înaintată o astfel de ofertă, dar nici jucătorului.

Precizez că despre pretinsa ofertă de la Steaua am citit în presă, după momentul depunerii cererii de reziliere, fără ca eu sau jucătorul să fim contactaţi vreodată de cineva de la Steaua sau de la ACS Poli în urma acestei pretinse oferte, pentru a negocia termenii imaginarului contract cu Steaua", a declarat Sorin Drapanotis.

"În privința celeilalte așa-zise oferte de la Slovan Bratislava, precizez că nici aceasta nu există. La trei săptămâni de la debutul litigiului, domnul Birlică m-a informat că exista o ofertă de la acest club, dar nu a vrut să mi-o arate, spunându-mi ca voi fi contactat de catre impresarul care reprezintă Slovan, el având oferta clubului slovac, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată"
Sorin Drapanotis

Primarul Nicolae Robu a cerut intervenția DNA-ului într-un comunicat de presă remis jurnaliștilor de la Prosport: "Ce se întâmplă în cazul Mailat este demn de atenţia DNA şi eu sper ca DNA-ul să nu rateze ocazia de a deferi justiţiei cu probele de rigoare nişte indivizi lipsiţi de scrupule, puşi pe căpătuială fără muncă, mai bine zis, pe munca şi cheltuiala altora, a unor oameni şi instituţii de bună-credinţă! Clubul ACS Poli are unul dintre cele mai puternice centre de copii şi juniori din ţară.

Când să beneficieze şi clubul care cheltuieşte – şi nu-i deloc vorba de bani puţini! – cu formarea lor şi care îi scoate din vedere, promovându-i în competiţii înalte, vin aceşti «viermi» invocaţi la început – ei îşi spun impresari sau avocaţi sportivi –, le tulbură minţile acestor tineri şi părinţilor lor – de obicei oameni cu situaţii economice precare – şi caută tot felul de chichiţe pentru ca tinerii să ajungă liberi de contract. În acest fel, în loc ca clubul să recupereze o parte din investiţia făcută, pentru a se putea ocupa în continuare şi de alţi copii / juniori, banii respectivi ajung la aceşti «viermi»".

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

christiano0  •  14 Septembrie 2017, 09:53

Am vazut un interviu al lui Popa dupa victoria cu Dinamo, spunea ca jucatorul a mers la comisii sa-si rezilierea Duminica, cand e zi nelucratoare. A doua zi, luni, jucatorul si-a primit restantele. Popa sustine astfel ca cererea nu este valida, fiind depusa intr-o zi nelucratoare, iar Comisiile nu trebuie s-o ia in considerare. ACS Poli a asteptat pana in ultimul moment sa-l plateasca, nu au crezut ca jucatorul va recurge la acest gest. Daca il vor pierde, va fi "pe barba lor"

Costel Tudor  •  13 Septembrie 2017, 23:32

Asa zișii impresari sunt adevărate belele pe capul jucătorilor si a cluburilor !

ortega  •  13 Septembrie 2017, 22:10

Bă Robule , de ce nu l-ați plătit ? Să vă ia *** , de infecți ...

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
paykasa - paykasa kart