LIGA 1   •   

CFR CLUJ - U CLUJ 3-1

Un sfert de derby! » Numai 6.000 de fani au fost prezenţi la CFR - U

 
de Marius Tuhuţ   •   20 Noiembrie 2011
 

“Șepcile roșii” au mărșăluit spre stadion fără a crea incidente

Din cauza preţului extrem de mare la bilete, doar 6.000 de spectatori au asistat la meciul Clujului


Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany (40 de ani), a vrut şi a avut un stadion aproape gol de ziua sa. 6.000 de spectatori ce şi-au permis să dea pe bilet între 150 de lei şi 250 de lei, majoritatea susţinători ai Universităţii Cluj. Fanii "şepcilor roşii" s-au strîns la ora 17:00 la noua lor reşedinţă, Cluj Arena, de unde au plecat în grup compact spre stadionul "Dr. Constantin Rădulescu". Marşul suporterilor a paralizat traficul pe unele artere din oraş şi a fost unul fără incidente. Glasul galeriei alb-negrilor a fost acompaniat de claxoanele şi aplauzele persoanelor aflate în trafic.

Percheziţie la sînge la porţi
Cei 1.000 de fani ai Universităţii ce au vizionat partida din sectorul de peluză rezervat galeriei oaspete au fost supuşi unui control corporal dur. Suporterii au trecut prin trei filtre ale jandarmilor şi stewarzilor, fiind chiar descălţaţi la intrarea în stadion. Pe lîngă fanii de la peluză, "U" a avut încă 1.000 de susţinători în imediata apropiere, la tribuna a doua.

Foc în peluza CFR-ului
De cealaltă parte, galeria CFR-ului a aprins torţe şi fumigene şi a afişat un banner imens în startul meciului cu mesajul "Nu ne pasă de U. Mîndru că sînt CFR-ist". Per total, atmosfera a fost una civilizată, fiind şi destui susţinători ai celor două echipe care au luat loc unii lîngă alţii cu însemnele formaţiei favorite! Nici un incident nu s-a înregistrat în tribune sau pe străzi.


Abonamente pentru "U"
Pentru unii, meciul de aseară a fost şi o afacere. Mai mulţi posesori de abonamente la meciurile de pe teren propriu ale CFR-ului şi-au cedat intrarea la derby-ul Clujului fanilor Universităţii în schimbul a 50 de lei. La meci au intrat mulţi spectatori şi pe bază de invitaţii şi bilete gratuite.

Protest la "oficială"
Aşa cum au anunţat cu două zile înainte de meci, suporterii din facţiunea "Sectorul 24" a galeriei feroviare au protestat în afara stadionului, lîngă tribuna oficială, pentru preţul exagerat la bilete. Aceştia au şi rămas în afara arenei pe toată durata partidei.
 
Comentarii (37)
voicu_p  (312 comentarii)
articol mincinos, minte asta si dezinformeaza, marsul galeriei cfr a fost epic, si sloganele copiii din galerie au mai multa minte decat asta care ascris articolul, galeria lui cfr a fost la inaltime mare, cu toate ca alipsit s24
21 Noiembrie 2011, 14:23   •   Comenteaza
uistpanalamoarte  (9 comentarii)
va rog nu i mai bagati uistilor pe franari in seeama prea multa importanta leam dat gata dai in puscarie de sovini...prea multa atentie la niste imputiti,....haide u suntem peste ei la toate capitolele ma pis pe trofeele lor cumparate ca si la magazin
21 Noiembrie 2011, 10:41   •   Comenteaza
many_steaua  (1726 comentarii)
Postat de xabab pe 20 Noiembrie 2011, 18:01
Care 35 hecatare au fost luate cu japca? De catre cine, si de la cine? Poti sustine ce afirmi, sau esti doar un pusti de 14 ani, care inca traieste in lumea lui Harap Alb?
Inocentule, trăiești cumva la mănăstire ?
20 Noiembrie 2011, 19:20   •   Comenteaza
barnabas  (10 comentarii)
la fel cum l`a preluat Puiu Popovici pe cel din Baneasa de la USAMV Bucuresti! deci are dreptate nu te ofensa ca toti sunt niste mafioti!
20 Noiembrie 2011, 18:06   •   Comenteaza
barnabas  (10 comentarii)
Postat de xabab pe 20 Noiembrie 2011, 18:01
Care 35 hecatare au fost luate cu japca? De catre cine, si de la cine? Poti sustine ce afirmi, sau esti doar un pusti de 14 ani, care inca traieste in lumea lui Harap Alb?
cred...cred ca e vorba de terenul de la Polus care apartinea USAMV Cluj care l`a preluat intrun mod cel putin dubios daca intelegi ce vreau sa zic!:)
20 Noiembrie 2011, 18:05   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VAND MAGAZIN CU TOT CU CLIENTI!!!!!!!!
VAND MAGAZIN IN ZONA CRANGASI, CU VAD SI CLIENTELA FORMATE.MAGAZIN CU ALIMENTE DE BAZA.
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 EUR
Vand rochia perfecta de printasa Demetrios 2011
http://www.demetriosbride.com/index.php?page=details&styleID=10 Status: curata, parfumata, calcata, intacta, gata de probat Culoare: invoire Marime: S dar este foarte flexibila din cauza ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 900,00 EUR
joburi strainatate - Cehia
Locuri de munca in CEHIA pentru barbati, femei, cupluri, in:constructii, agricultura, sudori, lacatuserie, silvicultura, depozite etc. Se ofera siguranta plecarii si un venit decent. cazare gratis. ...
Iasi/Toate Localitatile - pret 1,00 RON
Preiau firme cu datorii
Preluam firme cu datorii mari sau mici, preluam intreaga raspundere administrativa, se preiau atat activul, cat si pasivul. Detalii la nr-ele : 0762288167 si 0756564430
Suceava/Gura Humorului - pret 100,00 RON
Apartament 3 camere tip duplex
Particular, vand apartament cu 3 camere in sistem duplex (jos- living, bucatarie, baie si balcon-4.5/1.2; sus- hol, doua dormitoare). Suprafata utila: 74 mp (construita 84mp). An constructie 2011, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 70.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V