FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

UPDATE Primele declaraţii ale lui Tamaş ca jucător la CFR Cluj » De ce a ales echipa lui Grigoraş şi detaliile transferului

sursă foto: cfr1907.ro
sursă foto: cfr1907.ro

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 octombrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 09 octombrie 2013 15:42

UPDATE 15:00 Gabi Tamaş a oferit primele declaraţii în calitatea de jucător al celor de la CFR Cluj. Fundaşul a semnat un contract valabil pînă la finalul sezonului şi e gata să debuteze etapa viitoare, pe 20 octombrie, în deplasarea de la Ceahlăul.


"Eu m-am întors în ţară ca să reintru în atenţia fotbalului, pentru că nu am mai jucat în ultimul timp la West Bromwich şi am pierdut ritmul de joc, iar eu voiam cu tot dinadinsul să le arăt celor care m-au criticat pînă acum că, dacă vor să mă critice, să mă critice pe teren.

Din România nu am mai avut alte oferte şi am ales să vin aici ca să ajut echipa şi să mă ajut şi pe mine. N-am făcut niciodată un pas înapoi în carieră, în viaţa mea. Şi nu l-am făcut nici acum. Am venit la CFR Cluj, deoarece de aici au plecat cei mai mulţi jucători în străinătate", a declarat Gabi Tamaş, potrivit citynews.ro

"Am jucat cu Rada, cu Sepsi, cu Deac, cu Maftei, deci cunosc majoritatea jucătorilor. Îmi place mult ce am găsit aici, îmi place şi antrenorul. Petre Grigoraş e un antrenor foarte bun, lucrează foarte bine. Eu voi face tot posibilul să fiu cît mai repede pe teren, chiar din etapa viitoare", a mai spus fundaşul central.

-----------

UPDATE 13:00 / Impresarul lui Tamaş, Florin Manea, a explicat cum l-au convins cei de la CFR Cluj pe fundaş.

"M-am întîlnit întîmplător cu cei de la CFR şi aşa în glumă au întrebat dacă nu vreau să-l aduc pe Tamaş la CFR. A semnat un contract bun, pînă în vară, atît. Aveam oferte mai mari din străinătate dar am ales să rămînem în ţară, cel puţin pentru perioada următoare", a spus Manea pentru digisport.ro

------------

Implicat într-un scandal cu Daniel Pancu în urmă cu doar cîteva zile, Gabriel Tamaş n-a uitat să aibă grijă de cariera sa de fotbalist.

Fundaşul a ajuns la o înţelegere cu CFR Cluj, anunţ făcut de ardeleni pe site-ul oficial. Tamaş, ultima dată la West Bromwich Albion, va purta tricoul cu numărul 3 la echipa antrenată de Petre Grigoraş.

Stoperul de 29 de ani a mai evoluat în România la Tractorul Braşov şi Dinamo, iar în străinătate a jucat pentru Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo şi Auxerre.

 

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (214)
lord_of_the_drinks
lord_of_the_drinks  •  10 Octombrie 2013, 08:03
Postat de roadster1988 pe 10 Octombrie 2013, 06:48

tamas era bun la steaua...facea un cuplu bun cu alcoo..lici...

Nu e nevoie. Alkoolici il are pe Matei tovaras de pahar.

roadster1988
roadster1988  •  10 Octombrie 2013, 06:48

tamas era bun la steaua...facea un cuplu bun cu alcoo..lici...

plischi
plischi  •  10 Octombrie 2013, 06:29

de-abia dupa ce va termina cu fotbalul va realiza cat si-a distrus din viata din cauza alcoolului.

Vezi toate comentariile (214)
Comentează