FOTBAL  »  Superliga  »  CHIAJNA - FC BRAŞOV 1-1

VIDEO Eliminat, egalat, demis! Marius Şumudică a fost fost dat afară de la Chiajna, după 1-1 cu FC Braşov

Marius Șumudică
Marius Șumudică

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2015 00:00

Gazdele au scăpat ieri "printre degete" victoria, după ce au condus 65 de minute. Fundaşul "stegar" Leko a adus egalarea pentru oaspeţi în minutele de prelungire, spre disperarea antrenorului Concordiei, care şi-a pierdut postul

După egalul cu Petrolul, din tur, scor 2-2, antrenorul Chiajnei spunea că a albit într-un an cît alţii în zece din cauza consumului emoţional. Ieri, s-a mai aşternut un rînd de "nea" pe capul lui Şumudică. Deşi Chiajna a jucat ofensiv şi a fost clar echipa mai bună în prima repriză, cînd a şi marcat un gol splendid prin Bucurică, în partea a doua a jocului lucrurile au stat altfel.

Click aici pentru VIDEO!

Braşovenii au arătat că pot fi periculoşi, Şumi a explodat pe margine şi a ajuns iar în tribună. După decizia "centralului" a venit şi lovitura decisivă. În primul minut al prelungirilor, apărarea Chiajnei a şters cu buretele toată evoluţia bună de pînă atunci şi a pus "în scenă" o fază hilară. Maftei & co. nu au reuşit să respingă o minge trimisă în poartă de fundaşul lui Braşov, Leko, deşi acesta era întins pe jos!, şi astfel cele două echipe şi-au împărţit punctele într-o remiză care măreşte suspansul retrogradării. Iar Şumudică şi-a pierdut postul, conducătorii anunţîndu-l la sfîrşitul meciului că trebuie să-şi caute de muncă!

Gol după 5 ani

Fundaşul stînga al Chiajnei, Bogdan Bucurică, 29 de ani, a marcat ieri golul echipei lui Marius Şumudică. Reuşita acestuia a venit după o pauză de 5 ani! Precenta s-a consemnat pe 22 martie 2010, în meciul Unirea Alba Iulia - Unirea Urziceni, 1-2, cînd Bucurică evolua pentru Alba Iulia.

"În zilele următoare voi spune eu exact ce lucruri se petrec aici, la Chiajna!"
Marius Şumudică, ex-antrenor Chiajna

"Ce să mai zic despre arbitru? Am depăşit spaţiul tehnic cu 50 de centimetri şi am fost eliminat. Mai am puţin şi mă arestează că am depăşit cu 10 centimetri spaţiul tehnic. Mă aştept să mă bage în celulă cu Ioan Niculae"
Marius Şumudică, ex-antrenor Chiajna

"Sîntem fericiţi pentru acest punct, este rezultatul muncii noastre. Deşi am început foarte prost prima repriză, ne-am redresat în partea a doua"
Vjekoslav Lokica, antrenor FC Braşov

Vin Baciu şi Lincar

Chiajna s-a mişcat repede şi a găsit înlocuitor pentru Şumudică. "Principal" va fi Marius Baciu, iar secundul lui o să fie Eric Lincar. Ambii sînt foşti jucători stelişti şi au mai lucrat la formaţii din ligile inferioare. Baciu a condus-o pe Academica Piteşti cel mai recent, iar Lincar a antrenat-o ultima oară pe CSM Rîmnicu Vîlcea, cu care a ratat promovarea în Liga 1. Cea mai tare experienţă a lui Eric a însemnat o scurtă perioadă la CS U Craiova.

 caseta chiajna

Citește și:
„Păpușa lui Putin” a electrizat Moscova, alături de o legendă: „Revenirea ei este o armă împotriva lumii”
Jocurile Olimpice
„Păpușa lui Putin” a electrizat Moscova, alături de o legendă: „Revenirea ei este o armă împotriva lumii”
Yanis la Rapid? „A venit oferta, dar suma este prea mică” vs „Nu ne interesează jucătorul”
Superliga
Yanis la Rapid? „A venit oferta, dar suma este prea mică” vs „Nu ne interesează jucătorul”
Adrian Mititelu s-a convins: „El e cel mai mare trădător din istoria Craiovei!”
Superliga
Adrian Mititelu s-a convins: „El e cel mai mare trădător din istoria Craiovei!”
Fostul arbitru din Liga 1 spune că a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Ar pregăti o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 spune că a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Ar pregăti o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
khal_37
khal_37  •  06 Aprilie 2015, 13:39

Sumudica cel cu ...mica se intoarce la rapid unde va fi scuipat, injurat, se vor arunca cu pungi cu *** in el....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează