FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - FC BOTOȘANI 0-4

VIDEO Fantome și Jerry » Botoșaniul a umilit echipa lui Gane chiar la ea acasă: 4-0!

Fulop a marcat, ieri, al treilea său gol în acest campionat.
Fulop a marcat, ieri, al treilea său gol în acest campionat.

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 aprilie 2016 00:00

Botoșaniul a umilit băieții lui Gane la Ploiești și s-a îndepărtat la 12 puncte de "lanternă".

S-a jucat frumos la Ploiești, ritm de NHL la o partidă cu pretenții de hochei pe patinoarul din mall. Și, până la deschiderea de scor, voleu impresionant al lui Cabrera de la 20 de metri (25), ambele echipe au ratat sănătos!

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Însă golul marcat de argentinianul Cabrera a dat drumul la potop. Care a fost într-o singură direcție. La poarta lui Cobrea. Până la pauză era 0-3, goluri Fulop și Ivanovici.

Totuși, de lângă niște fundași cu aspect de Nibbles, șoricelul simpatic din Tom și Jerry, îmbrăcat în scutece și de culoare gri. David, Benga și Mișelăricu s-au întrecut în greșeli și inexactități în fața unei echipe care tremură și ea pentru locul de L1.

Bombardier sud-american

Iar Cabrera a fost excelent. A marcat două goluri, ambele cu șuturi de la distanță, a creat o altă reușită și invită pețitorii pentru un transfer la vară. L-au ajutat și Ivanovici sau Fulop, care au prins o zi de excepție, spirt pe rana sângerândă din fața lui Cobrea.

Ultima jumătate de oră a fost bifată degeaba. Meciul s-a stins, scorul a rămas 0-4. Suficient pentru ca Botoșaniul să se îndepărteze la 12 puncte de "lanternă". Petrolul, deși nu matematic, e retrogradată. Măcar psihic.

Cea mai drastică înfrângere

Până aseară, Petrolul pierduse doar de trei ori acasă la 4 goluri diferență, împotriva Stelei (0-4, '87/'88) și a lui Dinamo (0-4, '91/'92, 1-5, '11/'12). A fost și prima victorie a Botoșaniului, în deplasare, la patru goluri diferență. Mai mult, ploieştenii au pierdut prima oară puncte acasă în faţa moldovenilor, după ce câştigase precedentele trei meciuri.

"Azi ne-a ieșit cam tot. Am vrea să mergem în Europa, dar cred că grija principală e să scăpăm de retrogradare. E un pic ciudat"
Istvan Fulop, mijlocaș FC Botoșani

"Vă dați seama că jucăm cu sabia deasupra capului! E o seară neagră. Dacă n-o să mai cred, o să ridic mâna și o să renunț, dar nu se pune problema"
Alberto Cobrea, portar Petrolul

petrolul botosani 0 4

Citește și:
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Superliga
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează