FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - ASTRA 1-1

VIDEO Lovitură de samurai » Nici în superioritate numerică Pandurii nu au reușit victoria cu Astra, 1-1

Cordoș a marcat aseară primul său gol din acest sezon al Ligii I
Cordoș a marcat aseară primul său gol din acest sezon al Ligii I

Articol de - Publicat vineri, 10 aprilie 2015 00:00

În inferioritate din minutul 22, Astra a obținut o remiză pe terenul celor de la Pandurii după ce Takayuki a marcat pe final cu un șut năprasnic de la 18 metri.

Gorjenii credeau că și-au revenit după victoria obținută la Ploiești, în fața Petrolului, dar Astra le-a arătat că problema persistă. Echipa lui Edi Iordănescu alternează în continuare meciurile bune cu cele mai puțin reușite.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului

Giurgiuvenii și-au complicat misiunea după ce Spătaru a fost eliminat, însă chiar și așa elevii lui Dorinel Munteanu au rămas periculoși. Fatai a părut că poate da oricînd lovitura, punînd presiune pe stoperii gazdă.

De partea cealaltă, Matulevicius a părut izolat în avanposturi, Nistor, Anton sau Răduț nereușind să-l găsească. Singura fază spectaculoasă a primei reprize a fost încercarea lui Budescu de a marca de la centrul terenului, dar Gliwa a reținut.

Gorjenii au ieșit de la vestiare mai deciși și mai creativi, după ce Iordănescu junior l-a aruncat în teren pe Eric. Brazilianul, deși încă plinuț, a pasat bine. Golul a venit din gheata lui, Cordoș a pus capul la o minge trimisă de sud-american, profitînd că Lung n-a ieșit pe centrare, și a deschis scorul (68). Roman putea dubla avantajul, dar a preferat o preluare în locul unui șut direct.

Chiar și așa, victoria părea asigurată. Takayuki n-a fost însă de acord. A egalat în minutul 87 cu un șut neverosimil de la 18 metri, fără nici o șansă pentru Gliwa.

"E un semnal de alarmă pentru echipa mea felul în care am fost arbitrați în ultima vreme. Am respectat și respect toți arbitrii, dar avem și noi o limită a răbdării, sînt la o secundă să plec din România. Oricum, vreau să îmi felicit echipa pentru felul în care a luptat"  (Dorinel Munteanu, antrenor Astra)

Plătesc sau îi depunctează!

Comisia de Disciplină a FRF a anunțat că în cazul în care echipa giurgiuveană nu își va achita datoriile față de preparatorul fizic Matteo Spatafora, aceasta va fi depunctată. "Comisia a acordat termen în data de 29 aprilie 2015, dată la care Astra trebuie să prezinte dovada plății pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea". Clubul are 5 zile pentru a-și achita datoriile.

Roșu acordat ușor

În minutul 22, moldoveanul Dan Spătaru a intrat prin alunecare la Elton da Silva, iar decizia "centralului" Istvan Kovacs a fost fermă: eliminare! Reluările au demonstrat că intrarea mijlocașului a fost neregulamentară, însă se impunea maximum un cartonaș galben. Prin decizia luată, arbitrul i-a obligat pe oaspeți să evolueze cu un om în minus timp de 68 de minute.

20 de goluria marcat Takayuki în Liga 1, inclusiv reușita de aseară, în cele 7 sezoane pe care le-a bifat în tricoul Astrei

500 e numărulde goluri la care s-a ajuns în acest sezon, în Liga 1, cu cel înscris de Cordoș, în poarta lui Silviu Lung

pandurii astra 1 1

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează