FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - FC BOTOȘANI 2-1

VIDEO "Lupi" pe plus » Petrolul a bifat prima victorie din acest sezon: 2-1 cu Botoșani

Varga exultă după golul reușit după aproape 3 ani de pauză // Foto: sportpictures.eu
Varga exultă după golul reușit după aproape 3 ani de pauză // Foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat sambata, 15 august 2015 00:00

Cu minus 6 puncte la startul sezonului, elevii lui Selymes au ajuns aseară la plus unu graţie reuşitelor a doi fotbalişti ce îşi încearcă restartul la Ploieşti, Rusu şi Varga.

Cu o adiere printre scaunele înţesate de fani în sezoanele trecute, Petrolul şi-a căutat strălucirea pierdută pe teren. Împotriva Botoşaniului, formaţie pe care o învinsese în toate cele 4 meciuri de pînă acum. Şi a început la fel şi-aseară, cu ocazii bune Rusu şi Farina.

Dincolo, oaspeţii au lipsit din ofensivă. Doar Cabrera, unicul activ, s-a făcut remarcat la mijloc. În rest, o formaţie subţire şi în apărare, unde evoluţia lui Plămadă se putea lăsa şi cu penalty. Neacordat.

Două goluri, apoi "subţiri" pe final

Golul a venit de la renegatul Vlad Rusu! Omul sfătuit în urmă cu doar cîteva zile de Selymes să plece la Oţelul, pentru a avea şansa să joace mai mult, a profitat de absenţa lui Moussa şi a înscris. Din apropiere, după o angajare excelentă a nou-intratului Marinescu (55).

Alt jucător care încearcă să facă uitată o perioadă mai puţin fastă, Dacian Varga, a înscris şi el peste doar 10 minute. Un 2-0 subţiat pe final, cînd Botoşaniul s-a aruncat în atac şi a redus din diferenţă prin Dimitrov. Atît, cu toate că Vaşvari putea egala cu un şut de la distanţă. Petrolul a ajuns la un punct în clasament cu prima victorie a sezonului!

Le-a refuzat un penalty clar

În ultimul minut al primei reprize, francezul Farina a primit de la Rusu în careu şi a fost faultat de Florin Plămadă. Botoşăneanul, aflat în alunecare, a şters balonul, însă i-a luat picioarele fotbalistului de la Petrolul. Avram a făcut semn că jocul poate continua, însă reluările TV au demonstrat că a existat un contact evident între cei doi. Farina a primit îngrijiri medicale pentru lovitura încasată.

Record negativ în tribune

Doar 2.500 de spectatori au venit ieri la stadionul "Ilie Oană", un record negativ pentru ultimele sezoane. De patru ori mai puţin decît la ultimul meci al Petrolului acasă cu Botoşaniul, sezonul trecut, cînd prahovenii s-au impus cu 4-1. Atunci, 10.000 de spectatori îi încurajau pe Mutu, Albin sau Teixeira, toţi plecaţi. Din echipa de acum nici un an n-au rămas decît Marinescu şi Pecanha!

Moussa, în pericol cu Dinamo

Tunisianul Sofiane Moussa, unul dintre remarcaţii startului de sezon la Petrolul, n-a jucat aseară şi e în pericol să rateze jocul de etapa viitoare, cu liderul Dinamo. Cauza este o contractură musculară, accidentare care l-ar putea ţine pe bară timp de 10 zile.

"Mă bucur c-am profitat de șansa titularizării, sper să marchez și în continuare. Nu contează că vine și Lemnaru, e bine că sosesc jucători valoroși și e concurență"
Vlad Rusu, atacant Petrolul

"Pînă acum jucam bine și pierdeam, cu Botoșaniul a fost mai greu, au stat excelent pe teren, dar am învins. Dacă ni s-ar anula penalizarea, am fi la două puncte de play-off"
Tibor Selymes, antrenor Petrolul

"Am făcut greșeli multe, însă avem și scuza absențelor nenumărate. Despre subiectul Croitoru nu mai am ce să spun"
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani

1044 de ziletrecuseră de la ultimul gol înscris de Varga în Liga 1, într-un Astra - FC Vaslui 1-1

petrolul botosani 2 1

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  15 August 2015, 15:06

zubir meritra un 7, pt. recuperare si pasa de gol. munceste mult. si Nepomuceno arata mai bine cand vine de pe banca. chiar si capitanu' a jucat mai bine, venind de pe banca. hai petrolu ! despre penaltyul nedat, tac giornalistii ca ghitza'n papusoi :)) sa'i cerem parerea lui argaseala :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează