FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - FARUL 4-2

Viorel Moldovan: ”Îmi place că marcăm, dar nu-mi place că şi primim goluri”

Articol de - Publicat sambata, 21 martie 2009 00:00

Antrenorul Vasluiului, Viorel Moldovan, îşi felicită echipa pentru victorie, susţinând că i-a fost frică de acest meci, Farul Constanţa fiind o echipă incomodă.

”A fost un meci dificil pentru noi. Să ştiţi că m-am temut de acest meci, după o serie pozitivă a noastră, dar jucătorii mei au tratat cu maximă seriozitate meciul, obţinând trei puncte foarte importante. Am întâlnit o echipă incomodă, care a venit la Vaslui să joace fotbal. Au fotbalişti foarte buni.

Însă, vreau să-i felicit pe jucători pentru victorie.
Ne dă liniştea necesară pentru această minivacanţă, astfel încât să pregătim meciul de la Cluj cât mai bine”, a spus Moldovan, care este nemulţumit că echipa sa primeşte goluri cu uşurinţă.

”Nu-mi convine că am primit două goluri, pentru că de marcat marcăm, avem potenţial. Vasluiul în momentul de faţă face un joc ofensiv, dar nu-mi convine că primim goluri. Nu poţi să mergi cu 200 la oră tot timpul, mai apare câte un copac sau câte o curbă şi nici nu ştii când îţi iese ceva în cale”, a conchis antrenorul galben-verzilor.

Antrenorul Vasluiului, Viorel Moldovan, îşi felicită echipa pentru victorie, susţinând că i-a fost frică de acest meci, Farul Constanţa fiind o echipă incomodă.

”A fost un meci dificil pentru noi. Să ştiţi că m-am temut de acest meci, după o serie pozitivă a noastră, dar jucătorii mei au tratat cu maximă seriozitate meciul, obţinând trei puncte foarte importante. Am întâlnit o echipă incomodă, care a venit la Vaslui să joace fotbal. Au fotbalişti foarte buni.

Însă, vreau să-i felicit pe jucători pentru victorie. Ne dă liniştea necesară pentru această minivacanţă, astfel încât să pregătim meciul de la Cluj cât mai bine”, a spus Moldovan, care este nemulţumit că echipa sa primeşte goluri cu uşurinţă.

”Nu-mi convine că am primit două goluri, pentru că de marcat marcăm, avem potenţial. Vasluiul în momentul de faţă face un joc ofensiv, dar nu-mi convine că primim goluri. Nu poţi să mergi cu 200 la oră tot timpul, mai apare câte un copac sau câte o curbă şi nici nu ştii când îţi iese ceva în cale”, a conchis antrenorul galben-verzilor.

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis

Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga

Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”

Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (6)
 •  22 Martie 2009, 22:59

Fairplay-ul este pentru slabanogi !!!

 •  22 Martie 2009, 22:58

fraieri !!!

 •  22 Martie 2009, 22:57

Nu-mi vine sa cred cam primit 2 goluri de la Fc Farul, vai nici nu pot de rusine sa mai ies in strada, s-a terminat 4-2 pentru noi Fc Vaslui, dar daca Adrian Porumboiu acroda niste euroi si jucatorilor de la Fc Farul sa stea jaloane si nu s-ar fi concentrat numai pe "premierea" arbitrilor inainte de meci acuma aveam scorul 4-0 si nu 4-2, oricum noi mergem inainte in Cupa UEFA si nu ne pasa de fairplay !!! Bravo baietii mei de la Fc Vaslui si sa nu uite fariplay-ul este pentru fraieri !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează