LIGA 1   •   

VOINŢA SIBIU - SĂGEATA 2-0

Voinţa Sibiu are buget de 3 milioane de euro

 
de Cosmin Prişcă   •   16 Iulie 2011
 

Primăria se ocupă de renovări, Consiliul Local şi cel judeţean vin cu fondurile.


Sibiul a fost la un pas de desfiinţare, din pricina problemelor financiare, dar promovarea a determinat autorităţile să se implice. 2,8 milioane de euro este suma pe care consilierii locali şi cei judeţeni sînt gata să o investească la echipă. De altfel, şi ministrul economiei, Ion Ariton, a promis că se va implica în susţinerea clubului. "E o datorie morală să ajutăm Voinţa", susţin majoritatea consilierilor, care sînt de la PDL.

Pe de altă parte, Primăria se va ocupa de lucrările de cosmetizare a arenei şi de montarea scaunelor. "Nu sînt lucruri foarte complicate, dar trebuie făcute repede. Cred că vom rezolva totul pînă săptămîna viitoare", a spus primarul Klaus Johannis. Pe lîngă aceşti bani, cel puţin 200.000 de euro vor veni din alte contribuţii, în special sponsorizări, astfel încît bugetul total al clubului va fi, pentru noul sezon, de 3 milioane de euro.


"Tradiţia spune că noi facem egaluri în debut de sezon. Mi-aş dori să încheiem această tradiţie şi să cîştigăm, chiar dacă în prima etapă vom da piept cu Steaua"
Ioan Hămbăşan, preşedinte Voinţa Sibiului.

200.000 de euro a fost bugetul Voinţei Sibiu anul trecut, în Liga a 2-a
 
Comentarii (12)
moyse17  (2 comentarii)
Vad ca sibieni de-ai nostri ne critica in loc sa ne sustina.... veniti cu niste comentarii foarte jignitoare la adresa sibienilor si mai ales a echipei....... habar nu aveti cata munca s-a depus la echipa si ce juniori talentati avem (unii dintre ei vor fi viitori jucatori la echipa mare)..... cei de la gazul comentati aiurea... ati uitat cand ati jucat meciuri pe municipal in sibiu.... sa va fie rusine.......
18 Iulie 2011, 17:21   •   Comenteaza
ovldlu  (36 comentarii)
Castiga Sibiul. Stelistii sunt cam varza, nu au nicio sansa in fata unui asemenea public! HAI VOINTA!
17 Iulie 2011, 13:33   •   Comenteaza
dalu  (31 comentarii)
VA BATE sTEAUA , DE VA ASCULTA CU URECHEA;
ASCULTATI DE MINE 4, SAU 5 GOLURI, O SA INCASATI SIBIENILOR, CA NU VA MAI AJUNGE LUMEA LA NAS DE CAND CU CAPITALA CULTURALA
HAI STEAUA, DA-LE 5-6 GOLURI
16 Iulie 2011, 19:48   •   Comenteaza
dalu  (31 comentarii)
Hai Sibiul, la anul in B.
NU AU ECHIPA,SUNT DE STUL, DE INCREZUTI, SI DE INGAMFATI;NICI NU MERITAU SA PROMOVEZE;EI NU POT BATE DECAT POA' PE cHIAJNA, SAU PE SPORTU
ASA CA DE GEABA VA BUCURATI BAIETI,LA ANUL VETI REVENI IN bBBBBBBBBBBBBBB
16 Iulie 2011, 19:42   •   Comenteaza
dragos27  (114 comentarii)
SIBIU!
16 Iulie 2011, 12:08   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Teren intravilan Bolintin Vale, langa Bucuresti, ideal pt 4-5 case
Teren intravilan 2700 mp, deschidere mare, peste 25m, zona linistita desi destul de centrala, posibilitate curent, gaze, cablu (la strada). Drum in proiect de asfaltare, zona noua vile (pe latimea ...
Giurgiu/Bolintin Vale - pret 59.400,00 EUR
MOARA DE GRAU, HALE si CASA de locuit
SC MPG COM SRL BAIA MARE Vinde in Remetea Chioarului 2 spatii pentru productie in suprafata de 120 si 180 mp 2spatii pentru cresterea animalelor (70 si 150 mp) moara de grau 20t/24h si casa ...
Maramures/Remetea Chioarului - pret 225.000,00 EUR
Vand motostivuitor Balkancar
Model: GV 3632.33.017S pe gaz (GPL) An fabricatie: 2007 Capacitate ridicare: 1500kg Motor: G2500K, 31kW, 3 cilindri Dimensiuni anvelope fata: 23 x 9 - 10
Arad/Arad - pret 6.000,00 EUR
INCHIRIERI AUTO, RENTACAR, RENT A CAR, CAR HIRE, AUTOVERMIETUNG
AVEM TOATE MODELELE AUTOTURISME, SUV-URI, MICROBUZE PERSOANE SI MARFA DE LA 19EUR, IN FUNCTIE DE ZILE, CU FACTURA, TVA DEDUCTIBIL
Timis/Timisoara - pret 19,00 EUR
Audi A6 2.0TDI 170CP BlackLine Full
Audi A6 2.0 TDI 170CP Multitronic Editie Limitata Black-Line Automata Bi-Xenon Adaptive Tapiserie Piele Neagra + Alcantara Ornamente interioare Aluminiu Scaune Sport incalzite Fata + ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 23.300,00 EUR
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V