FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - DINAMO, DUMINICĂ, 21:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Zicu sare la gîtul "cîinilor": "M-aţi făcut la bani!" :X

Zicu a jucat în 4 perioade la Dinamo: 2000-2002, 2003, 2004, 2005-2006, 2007-2010
Zicu a jucat în 4 perioade la Dinamo: 2000-2002, 2003, 2004, 2005-2006, 2007-2010

Articol de - Publicat sambata, 10 septembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 11 septembrie 2011 12:00

Fostul ”cîine” l-a acuzat pe Nicolae Badea că l-a înşelat cu bani restanţi din contract, preşedintele CA a anunţat că va oferi curînd toate cifrele reale


Ianis Zicu nu uită şi nu iartă. În prezent la ŢSKA Sofia, după un sezon fulminant la Timişoara, machedonul a trimis o scrisoare deschisă celor de la Cancan în care a precizat, printre altele: "Am avut o înţelegere verbală cu domnul Nicolae Badea, să-mi dea banii datoraţi în 10 zile, în iulie 2010. În schimb, am primit doar 75 la sută în 3-4 tranşe, în decurs de un an. Ultima parte, fapt care m-a jignit îngrozitor şi mi-a provocat multă scîrbă, a fost în ziua în care a murit mama! Şi mi-a mai transmis domnul Badea că nici nu voi mai primi ceva, fiindcă am fost plătit de Dinamo destul. Suma e infimă.

Eu mi-am plătit singur 100.000 de euro, operaţia de la meciul cu Lazio şi apoi recuperarea, deşi trebuia s-o facă Dinamo. Banii datoraţi mie să-i dea unui centru de plasament! Am crezut în bun-simţ, într-un om care te priveşte în ochi, dar m-am înşelat".

Felicitat de foştii colegi
Badea a transmis ieri că va oferi curînd şi poziţia sa vizavi de această situaţie şi cifrele reale din contabilitatea clubului. În schimb, chiar dacă a fost acuzat ca fiind "fitilist şi sămînţă de scandal" de către colegi cînd plecat de la Dinamo, în vara anului 2010, Zicu a fost apreciat de actualii jucători ai roş-albilor: "Bravo lui că a luat poziţie! A dovedit curaj pentru toţi cei care au fost sau sîntem înşelaţi cu banii de către diverşi conducători. Nu o dată s-a întîmplat ca una să vorbeşti şi alta să ţi se plătească. Sînt mulţi jucători într-o situaţie asemănătoare cu cea a lui Zicu".

500.000 de euro era salariul anual al lui Zicu în 2007, înainte să se accidenteze grav în partida cu Lazio

Au refuzat Juventus
Oficialii din Ştefan cel Mare au mărturisit ieri că în urmă cu două luni au primit o solicitare din partea clubului Juventus Torino pentru a fi invitaţi la inaugurarea noii arene a "Bătrînei Doamne", eveniment grandios petrecut joi seară. Dar, după ce-au consultat programul competiţional, roş-albii au refuzat! Juventus a jucat, în schimb, cu englezii de la Notts County (1-1). Dinamo a mai declinat luna trecută invitaţia spaniolilor de la Malaga pentru meciul ibericilor de prezentare a lotului.

"Campionatul contează, nu Europa"
Golgeter al campionatului, Marius Niculae (5 reuşite) a declarat ieri pentru Dolce Sport: "Este importantă şi calificarea în Europa League, dar, din punctul meu de vedere, cel mai important e campionatul. Este un trofeu pe care putem să-l luăm, asta contează. O calificare în grupele Europa League era pur şi simplu o calificare. În campionat avem maximum de puncte şi asta ne-a mai rămas. Plus Cupa României. Singura şansă să ne salvăm este să fim cei mai buni în ţară".

Bilete pentru Dinamo - Rapid
"Cîinii" pun în vînzare de luni tichetele pentru derby-ul cu Rapid din Ştefan cel Mare, de duminica viitoare. Biletele au preţuri accesibile, între 25 de lei şi 150 de lei. Dinamoviştii au anunţat că, a doua oară după returul cu Poltava, vor umple arena. Copiii pînă la 7 ani şi elevii pînă la 14 ani au acces gratuit, dar numai însoţiţi de adulţi. Elevii peste 14 ani, studenţii, femeile şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50 la sută din preţul biletului în peluza I.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (9)
fcgeo
fcgeo  •  12 Septembrie 2011, 21:15

NU SUNT DE ACORD CA JUCATORUL SAU CEL CARE MUNCESTE SA NU FIE PLATIT . LA URMA URMEI PLATA ESTE RASPLATA MUNCII. DAR ZICU AR FI TREBUIT SA MAI SI TACA PENTRU CA DACA MA GANDESC BINE ZICU A VENIT ACCIDENTAT DIN ITALIA . I SA FOST INTINS O MANA SI A FOST LUAT CU SALAR CU TOT LA DINAMO SI DIN CATE MIADUC AMINTE NU UNUL MIC. A FOST PLATIT CAT TIMP A FOST ACCIDENTAT,IAR DUPA CE SIA REVENIT ERA TRANTOR PE TEREN.IN CAZUL LUI A FOST PLATITA NEMUNCA.

raven99
raven99  •  10 Septembrie 2011, 20:24

Ce va mai place sa aruncati cu noroi in dinamo cu fiecare ocazie sau daca nu exista una inventati voi...nu mai bine ii mancati voi cacarezele de oaie ciobanului sef ca va pricepeti mai bine si o lasati pe dinamo in pace...stiu ca va roade ca suntem pe primul loc si caprele in pluton unde le e locul dar deveniti penibili domnilor mancatori de cacareze...scuzati am vrut sa zic ziaristi..

danieldinamos
danieldinamos  •  10 Septembrie 2011, 14:15

Avea cel mai mare salariu cat 3 jucatori si juca mereu..pt advesari o mizerie de om

Vezi toate comentariile (9)
Comentează