FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

Cadou de Crăciun: “Transfer din judeţ în Europa!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 ianuarie 2011 00:00

Nu credea în Moş Crăciun! Nici nu avea motive să o facă. Daniel Toderaşcu (22 de ani) a avut o copilărie grea, fiind obişnuit să muncească încă de mic copil. Tatăl său este de o viaţă magazioner şi organizator de competiţii la echipa din Liga a IV-a Braşov, Înfrăţirea Hărman. Mama e plecată la muncă în Italia, astfel că Dani a fost lăsat în grija bunicilor din Lunca Câlnicului. Singura sa bucurie a fost fotbalul.

Viaţa lui urma să se schimbe complet în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2010, când l-a sunat antrenorul său de la Olimpia Sânpetru (locul 3, Liga a IV-a Braşov), Marius Filip. „Dani, să începi să îţi faci bagajele fiindcă pleci în prima ligă din Armenia”, a fost mesajul de Crăciun al antrenorului său.

„N-am dormit toată noaptea, aveam emoţii fantastice, nu credeam că mi se întâmplă mie. Este cel mai frumos cadou de Crăciun”, povesteşte Toderaşcu. Nu ştie prea multe despre noua sa echipă FC Ghandzasar, dar este hotărât să nu se întoarcă prea devreme de acolo. „Este şansa vieţii mele. De mic copil aştept o asemenea oportunitate. Voi face tot posibilul să nu dezamăgesc”, spune Daniel.

A costat 4000 de ron!

Antrenorul echipei Olimpia Sânpetru, Marius Filip (32 de ani), a intermediat transferul. „Toderaşcu este un băiat cuminte, muncitor, cu un potenţial fizic extraordinar. A făcut junioratul pe unde a apucat. Neavând bani, părinţii lui nu l-au putut trimite la un club. A fost mereu în curtea celor de la Hărman. În 2009 a fost împrumutat la Liga a III-a la FC Ghimbav, dar echipa a retrogradat. Atunci am decis să dau 40 de milioane de lei vechi celor de la Hărman şi să îl transfer definitiv în Liga a V-a la Sânpetru. Chiar dacă mergea în ultima ligă din România, nu a strâmbat din nas şi şi-a văzut în continuare de treabă. Este primul la testele fizice. Lucrăm cu ceasuri biometrice şi distanţa pe care o parcurge el în timpul unei partide este de 6-7 km. Niciodată nu a coborât sub 5, cifre foarte mari la nivelul fotbalului de judeţ”, spune Filip

Recomandat de Marşavela!

Un plus în realizarea transferului l-a avut fostul jucător al Forexului, Virgil Marşavela. „Virgil a jucat mult timp în Armenia, chiar la Ghandzasar şi simplul fapt că l-a recomandat el pe Toderaşcu, i-a convins pe armeni să îl transfere. Nu va fi singurul român de acolo, FC Ghandzasar fiind aproape de a-l transfera şi pe fostul atacant al lui FC Braşov, Florin Anghel”, spune Filip.

2500 de dolari pe lună!

Ca să supravieţuieşti în judeţ eşti obligat să mai ai cel puţin un loc de muncă. „Lucra în construcţii, dar mereu făcea în aşa fel încât să nu lipsească de la antrenamente. I-am spus, înainte să plece spre Armenia, să prindă un pic de tupeu. În fotbal, dacă eşti foarte cuminte nu e în avantajul tău, trebuie să fii mai şmecheraş fiindcă dai peste jucători din mai multe ţări care îţi vânează locul.

I-am spus să nu se gândească la bani, chiar dacă 2500 de dolari e un salariu extraordinar pentru el. Ghandzasar e o echipă cu pretenţii europene, care în 2009 a jucat în Cupa Uefa cu olandezii de la Nac Breda şi anul acesta vor să se califice din nou. Campionatul începe în aprilie. Până atunci vor avea trei stagii de pregătire în Rusia şi de două ori în Turcia”, spune Filip

 

CV Daniel Toderaşcu

Vârsta: 22 de ani

Post: Mijlocaş central, mijlocaş dreapta, loveşte mingea cu ambele picioare

Cluburi anterioare: Înfrăţirea Hărman, FC Ghimbav, Olimpia Sânpetru

Jucător preferat: Bourceanu

Echipa preferată:Real Madrid

Cine este FC Ghandzasar?

Clubul a fost fondat în 2004. Din 2005 joacă în prima ligă din Armenia. Cea mai bună clasare a echipei a fost în 2008-locul 3 care a adus calificarea în Cupa Uefa. În 2010, clubul s-a clasat pe locul 6. Prima ligă a Armeniei este formată din 8 echipe care se întâlnesc de 4 ori în sistem tur-retur, totalizând 28 de partide pe sezon pentru fiecare echipă. Cea mai titrată echipă a Armeniei este Pyunik Erevan.

Citește și:
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (3)
petru_stelistu
petru_stelistu  •  08 Ianuarie 2011, 23:02

Chiar ca se joaca pe pile in Romania.Auzi,parintii nu au avut bani sa-l tina in fotbalul mare.In vest,fotbalul este sportul saracilor iar la noi trebuie sa ai bani.

s2t0f10
s2t0f10  •  08 Ianuarie 2011, 20:55

du te frate unde poti si fa ce ti place (adica fotbal )ca aici in romania se joaca pe pile , deasta toate formatiile din romania transfera din toata lumea exceptand tarile cu campionate puternice . inca o data succes si sa joci bine

tripp
tripp  •  08 Ianuarie 2011, 18:22

excelent articol, toderascu la nationala! se aude razvanel? dar prin liga a 2-a din bangladesh, sau prin prima liga din ciad, benin sau vanatu nu ati gasit niciun rominash? si asa sint cei mai buni dein lume, dupa spusele ,specialistilor, autohtoni :))))) hahahaha

Vezi toate comentariile (3)
Comentează