FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC ARGEȘ

FC Argeș a anunțat „secundul” lui Eugen Neagoe, după ce „prima opțiune a refuzat oferta” » A lucrat cu Șumudică și a studiat lângă Michel Salgado

De la stânga la dreapta: Ionuț Boșneag, Fadi Haddad, Eugen Neagoe, Bebe Bărbulescu, Paul Ciobanu
De la stânga la dreapta: Ionuț Boșneag, Fadi Haddad, Eugen Neagoe, Bebe Bărbulescu, Paul Ciobanu

Articol de - Publicat marti, 10 octombrie 2023 17:42 / Actualizat marti, 10 octombrie 2023 17:50

FC Argeș a anunțat numele celui de-al doilea antrenor secund din staff-ul condus de Eugen Neagoe, instalat luni în funcția de „principal”. Este vorba despre Fadi Haddad, antrenor de origine iordaniană.

La conferința de prezentare a lui Neagoe, noul antrenor din Trivale a anunțat că din staff-ul tehnic condus de Eugen Beza, cel pe care l-a succedat, va rămâne la club doar Paul Ciobanu.

Sponsorul Viorel Tudose l-a completat pe Neagoe, anunțând că „prima opțiune de antrenor secund pe care a avut-o domnul Neagoe a refuzat oferta”.

„Geană” și-a făcut un contract „beton”: „Nu-mi permit să-l dau afară, mi s-ar găuri buzunarele!”
CONTRACT
„Geană” și-a făcut un contract „beton”: „Nu-mi permit să-l dau afară, mi s-ar găuri buzunarele!”

FC Argeș a anunțat „secundul” lui Eugen Neagoe: Fadi Haddad

La o zi distanță, FC Argeș a anunțat formula integrală de staff, inclusiv numele celui de-al doilea antrenor secund care va colabora cu Neagoe. Este vorba despre Fadi Haddad (40 de ani), care i-a fost „secund” lui Eugen Neagoe și la precedentele două cluburi pe care le-a antrenat acesta, Universitatea Craiova și U Cluj.

Potrivit prezentării pe care i-a făcut-o FC Argeș pe site-ul oficial, Haddad „a mai lucrat în Emiratele Arabe Unite cu Marius Șumudică și Ion Marin, precum și în Iordania cu Florin Motroc”. Pe deasupra, noul „secund” al alb-violeților „a profesat și la Academia Spaniolă din Dubai, alături de Michel Salgado, fostul fotbalist al echipei Real Madrid”.

Fadi Haddad s-a autodescris pe contul personal de LinkedIn: „Sunt un antrenor cu o experiență vastă. Am lucrat la toate nivelurile, ca antrenor de juniori și la grupele de tineret, dar și la nivel de seniori. Am ocupat multe poziții, de la antrenor principal la antrenor secund la translator. Sunt o persoană care muncește din greu, motivată și am o mare pasiune să-mi fac treaba”.

Din staff-ul lui Eugen Neagoe, pe lângă Fadi Haddad, vor mai face parte Paul Ciobanu (antrenor secund), Ionuț Boșneag (antrenor de portari) și Carmel „Bebe” Bărbulescu (preparator fizic).

Tot din Liga 2:

CSA Steaua, amendă după amendă. Pedepsită pentru demonstrația anti-Ciolacu » Cât însumează sancțiunile primite de „militari” în ultimele luni

Cum s-a transformat marea surpriză din Liga 2 » Căpitanul dezvăluie: „În vară, mai eram 5 jucători. Multă lume nu ne bagă în seamă”

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (1)
gicab
gicab  •  10 Octombrie 2023, 18:52

Cum merge treaba la TAS?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează