Articol de GSP - Publicat duminica, 06 decembrie 2009 00:00
Directorul tehnic al Bătrînei Doamne a vorbit despre turul campionatului. Arădenii iernează pe locul al doilea, la două lungimi de FCM Tg. Mureş. Puteau fi primi, dacă în meciul cu Gaz Metan CFR Craiova juniorul Purece ar fi transformat penalty-ul acordat în minutul 71.
„A fost un tur în care, paradoxal, cea mai bună echipă – FC Argeş – a clacat în multe rânduri, şi acasă şi în deplasare. Este o mare surpriză, pentru că eu mă aşteptam ca ei să termine turul cu cel puţin 10 puncte în faţa oricărei urmăritoare", a comentat Popa.
Tehnicianul a vorbit şi despre situaţia UTA-ei. "Printre evenimentele bune ale acestui tur pot evidenţia şi jocul echipei UTA, care dintr-o echipă aproape desfiinţată de nemernici - repet, de ne-mer-nici - care au activat la acest club, s-a redresat şi creează momente de bucurie pentru suporteri. Vreau să cîştigăm toate meciurile, nu ţin cont de ce se spune că este obiectiv", a spus Mister.