Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

LIGA B    •   BRAȘOV

EXCLUSIV Șase dintr-un foc! FC Brașov a bifat primele achiziții de marcă » Au adus jucători de la Chiajna și un fost rapidist

Articol de — Andrei Crăiţoiu Luni, 22 Februarie

FC Brașov a pierdut categoric amicalul împotriva Chindiei Târgoviște, scor 0-5, lucru care i-a pus în gardă pe șefii clubului. Imediat au căutat soluții pentru a întări echipa.

Formația de sub Tâmpa e pe locul 5 în Seria a II-a,  cu 31 de puncte, la 4 puncte de liderul Baia Mare. 

Au și rezolvat! Ardelenii au ajuns la un acord cu ilfovenii de la Concordia Chiajna, dar și cu Rapid pentru a aduce câțiva jucători. 

Este vorba despre Florin Iacob, portar de 22 de ani care a jucat la formația brașoveană din 2010 și până în 2015. Ultima dată a evoluat la Chiajna, însă a prins doar șase meciuri. 

De asemenea, Bruno Madeira revine și el la Brașov unde a jucat 81 de meciuri din 2011 până în 2014. Mijlocașul de 31 de ani și-a reziliat contractul cu Concordia și vine din postura de jucător liber de contract. 

Marian Marin (fundaș central - 28 de ani) va fi și el împrumutat de Concordia Chiajna la FC Brașov până la finalul sezonului. Fotbalistul a mai trecut în cariera sa pe la Petrolul, Fortuna Poiana Câmpina și Dunărea Călărași. 

Silviu Pană (24 de ani) este și el pe lista jucătorilor împrumutați de Chiajna la Brașov. Mijlocașul central a mai evoluat la echipe precum Viitorul și Săgeata Năvodari. 

Alexandru Vagner revine și el la FC Brașov după ce și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna. Fundașul dreapta de 26 de ani a semnat un contract pe 6 luni cu formația ardeleană. 

Surpriza vine de la fostul rapidist Alexandru Coman. Acesta și-a reziliat contractul cu ciprioții de la Ethnikos. Mijlocașul central de 24 de ani era titular într-o perioadă la Rapid. Între timp a mai trecut și pe la Petrolul. Toți fotbaliștii vor fi înregistrați azi la FRF. 

Aceste mutări vin și în contextul în care un grup de finanțatori nemți a apărut ieri la Brașov, unde au avut prima întâlnire cu oficilii brașoveni pentrua prelua clubul! Aceștia trebuie să prezinte garanţii bancare prin care să dovedească faptul că ar putea acoperi datoriile pe care gruparea fanion a Braşovului le are în acest moment! Mai mult, sunt discuții și cu un grup de italieni care vor bage bani la formația de sub Tâmpa.

Comentarii (4 ) Adaugă comentariu

para.para  •  22 Februarie 2016, 17:22

Desi impresara fecesepe a facut nu stiu ce demersuri acu' 6-7 zile ca sa preia FC Brasov, ghesepeul manipulator si dezinformator, anunta cu surle si trambite ca nu stiu ce italieni, amagiti de un felcer sau brancardier al echipei vor sa preia echipa ca sa nu intre in faliment. Asa vai de ea, face azi 6 transferuri. Oare ce garantii au bietii jucatori ca-si vor primii salariile?

negreanvlad99  •  22 Februarie 2016, 16:25

Macar sa si promoveze Brasovul.Ori ea,ori Gaz Metan.

scandautor  •  22 Februarie 2016, 16:07

„Nu stiu de unde au aparut aceste zvonuri, este o informatie falsa, cu mine nu a discutat nimeni si nici conducerea clubului nu stie nimic despre asa ceva. Nu se pune problema sa plec de la Rapid, nu se pune problema sa joc la FC Brasov, ganditi-va ca Rapid are doar doi fundasi stanga in lot, eu si Nicusor Fota, iar fundas dreapta nu este decat Kusnir, asadar este o aberatie ca eu sa plec chiar inainte de inceputul campionatului.”, a declarat capitanul Rapidului pentru 1923.ro. GSP.ro - așteptăm dezmințirea și mai ales scuzele de rigoare pentru această MINCIUNĂ. Hai, fiți bărbați, măcar o dată.

Vezi toate comentariile (4)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase