FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Fărcaş la Gaz?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 mai 2009 00:00

Portarul lui "U" este dorit la Mediaş, oferta urmînd să fie făcută în acestă vară

Titular incontestabil la "U", portarul Bogdan Fărcaş (19 ani) a început să atragă atenţia. După Oţelul şi Dinamo, de internaţionalul de juniori se interesează şi Gaz Metan Mediaş, care îşi pregăteşte oferta. "A fost monitorizat şi s-a discutat despre el şi în iarnă. Este posibil să joace din campionatul următor la Mediaş, cu condiţia ca Gazul să rămînă în Liga 1. Interes există, chiar mare, nefiind foarte sigur că Vîtcă, împrumutat de la Steaua, poate fi păstrat", spun surse apropiate clubului medieşean.

Internaţional de juniori încă de la 15 ani, Fărcaş este considerat în acest moment unul dintre cei mai valoroşi jucători ai "şepcilor roşii", iar şefii clubului clujean susţin că nu este de vînzare. "El are contract cu noi încă 4 ani, iar din vară noi vrem să construim o echipă tînără, de perspectivă. Nu vrem să-l vindem", spune Teodor Pop, directorul general al Universităţii. Optica "şepcilor roşii" s-ar putea schimba în vară, cînd medieşenii vor înainta oferta de transfer.   

Supărat pe şefi
Dorinel Munteanu este deranjat că oficialii clubului clujean nu i-au rezolvat la Federaţie actele de jucător. "Nu am cum să intru la joc pentru că încă nu se ştie dacă sînt legitimat. Conducerea ar trebui să se ocupe de treaba asta, dar spre surprinderea mea încă nu s-a rezolvat nimic", a afirmat "Munti". "Rămîne să verificăm dacă Steaua l-a legitimat sau nu, pentru că de la «"U"» a plecat ca jucător liber. Joi vom ştii exact dacă poate juca pentru noi", a precizat Teodor Pop. Deşi luna viitoare împlineşte 41 de ani, Dorinel intenţionează să reintre pe gazon sîmbătă, în FCM Tîrgovişte - "U" Cluj.

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis

„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate

ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (10)
flopedmx
flopedmx  •  08 Mai 2009, 19:19

Cel mai bine ar fi daca 'U'ar reusi sa scape de retrogradare si pe urma sa vedem ce jucatori avem de vanzare!!!! Asa ca la munca nu la vamdut jucatori! Aveti grija de ce aveti ca alti din parti mai puteti lua! FORTA 'U'!!!!!!!!!

 •  07 Mai 2009, 11:34

ba voi nu va mai legati de gazu ca voi la anu jucati in c "pe sate"

 •  07 Mai 2009, 01:33

hai mai terminati si cu refuzatu asta de nici nu am auzit de el are si 10 meciuri in B si gata e mare portar...si u cluj daca ia 50 000 de euro pe el sa zica merci

Vezi toate comentariile (10)
Comentează