LIGA B   •   

OPINIE

Prunea şochează: "În doi ani vom avea jucători amatori în fotbalul românesc"

 
30 Ianuarie 2012 22:20
 

Florin Prunea

Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat la un post de televiziune local, că în maximum doi ani echipele din România vor avea jucători amatori.

"Situaţia financiară din România îşi pune amprenta şi pe fotbal şi cred că vom ajunge în doi ani ca echipele să aibă maximum zece fotbalişti profesionişti, iar restul amatori. Anul acesta nu ştiu cîte echipe din Liga a II-a vor termina campionatul. Ar putea apărea probleme chiar şi în Liga 1. Nu vedeţi că UEFA pune criterii din ce în ce mai grele. Toate cluburile care vor solicita licenţa pentru Liga I vor fi controlate la sînge. Îmbucurător pentru noi este că sîntem cu plăţile la zi", a spus Prunea, notează Mediafax.

Florin Prunea a afirmat că jucătorii Alexandru Creţu şi Adrian Avrămia au avut oferte de la formaţii din Liga I, dar ei vor rămâne la Iaşi până la finalul sezonului.

"Cluburi importante din Liga I s-au interesat de Alexandru Creţu şi Adrian Avrămia. Nu pot să spun numele echipelor, dar să ştiţi că ofertele au fost destul de importante din punct de vedere financiar. Mi se pare normal ca valoarea celor doi să atragă atenţia cluburilor mari din Liga 1. Ei sînt doi jucători tineri, foarte buni, pe care noi vom conta în acest retur, avînd obiectiv clar promovarea. Chiar am vorbit zilele trecute cu Emil Săndoi, care mi-a spus că Alexandru Creţu a jucat în toate cele trei meciuri ale echipei naţionale de tineret şi a lăsat o impresie foarte bună", a precizat Prunea.
 
Comentarii (3)
biancorossi  (13011 comentarii)
amatori au fost mereu
30 Ianuarie 2012, 23:50   •   Comenteaza
tripp  (600 comentarii)
Prunea, mai prinzi proTEveul? hehehe....
30 Ianuarie 2012, 23:13   •   Comenteaza
iadul13  (194 comentarii)
Ce stie prunea/....
30 Ianuarie 2012, 23:03   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Berceni Apartament in Berceni
69.900 EU
Berceni , SU: 69 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 69 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Reparatii Calculatoare si Laptop, Instalare Windows, Devirusare
Contact: 0760950313 Service PC Autorizat in Bucuresti va ofera: Instalare Windows XP, Vista si Windows 7 CU LICENTA, la domiciliul clientului! Devirusare, instalare drivere si soft-uri ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
Vand autogreder KOMATSU GD670A
KOMATSU GD670A Pret: 65 000 de Euro Data de fabricatie: 2002 Moto ore: 9498 Greutate: 34272 Motor Producator: Komatsu Net Cai putere: 204.0 Unitate: 4 Wheel Motor: S6D114E-1 ...
Cluj/Turda - pret 65.000,00 EUR
VIDANJARE 0752444520
VIDANJARE..0752444520..........Oferim servicii profesionale de VIDANJARE, vidanjare ecologica, vidanjare canalizare, vidanjare bucuresti, vidanjare canale, vidanjare canal, servicii vidanjare ...
Bucuresti/Bucureti - pret 20,00 RON
tigara electronica
www.tigaraelectronica.com/ 0728 767 498 fumati sanatos, se face economie de pana la 70% fata de costul tigarilor traditionale, certifacat de garantie, tigari si accesorii originale
Iasi/Iasi - pret 89,00 RON
dj nunti
sonorizari evenimente cu dj sonorizari: nunti, botezuri, cununii, etc.. sonorizare: mixer amplificat, laptop, 4 boxe 1800w, microfon wirles Shure, lumini laser, playlist pentru orice tip de ...
Constanta/Constanta - pret 500,00 RON
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V