FOTBAL  »  LIGA 2  »  DREPTURI TV

Rapid și U Cluj contestă contractul de vînzare a drepturilor TV la Liga 2: "Își bat joc de noi!"

Articol de - Publicat luni, 19 octombrie 2015 00:00

Cele două cluburi reclamă că "am aflat din presă că s-ar fi semnat contractul. Nu știm clauzele, nu știm algoritmul după care se împart banii! Federația avea mandat să negocieze, nu să semneze fără acordul nostru!"

Vînzarea drepturilor TV pentru Liga 2 către DigiSport și Dolce Sport a stîrnit deja un val de proteste chiar din partea a doi dintre "actorii" principali ai acestui contract, Rapid și U Cluj.

Cele două cluburi ale căror meciuri din etapa a 10-a, acasă cu CFR Suceava, respectiv în deplasare la Baia Mare, ar urma să fie transmise în direct chiar week-endul următor, se simt nedreptățite.

"E lipsă de transparență, de respect!"

Ovidiu Burcă, președintele giuleștenilor, atacă la baionetă: "Noi am aflat din presă, din declarațiile domnului Auraș Brașoveanu, că s-a semnat acel contract. Că suma totală pe sezon este de 350.000 de euro, că banii se vor împărți la toți, că echipele vor lua între 6.000 de euro și 10.000 de euro pe tot campionatul, că formațiile ale căror partide nu vor fi televizate își pot negocia individial drepturile TV pentru acele partide.

Culmea, domnul Brașoveanu spune că nu ne-a putut găsi să ne informeze, tocmai pe noi și pe cei de la U Cluj! Avem fax, avem adresă de mail! Pare un lucru cusut cu ață albă ce s-a întîmplat, o lipsă totală de transparență, de respect, la adresa Rapidului! Care este unul dintre motoarele vînzării acestor drepturi pentru Liga 2.

Noi am dat mandat Federației să negocieze, nu să semneze contractul! Ne așteptam să fim informați, să ne dăm acordul. Nu suma totală ne deranjează, ci modul în care vor fi împărțiți banii. Rapid, care probabil va fi televizat în fiecare etapă, ar putea lua mai puțin decît echipele care nu vor fi televizate. Așa ceva nu este posibil! E inechitabil, lucrurile nu pot rămîne așa! Așteptăm să fim informați oficial de FRF de modul în care au decurs negocierile, vrem să vedem contractul, clauzele lui! E posibil să nu fim de acord cu el".

"Ar fi ilegal ce vrea să facă Federația!"

Aceeași stare de spirit este și la U Cluj. Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al ardelenilor, vorbește chiar de o încălcare a legilor și regulamentelor. "Brașoveanu spune că a fost mandatat de FRF să negocieze drepturile TV de la Liga 2. Nu ne-a arătat nici un act oficial. Acum, vezi Doamne, nu ne-a mai găsit, să ne informeze despre aceste lucruri! Trebuia doar să negocieze, nu să ne pună în fața contractului semnat! În plus, să vedem dacă criteriile de împărțire a banilor sînt sau nu legale, dacă e așa cum a declarat domnul Brașoveanu!

Cum adică, echipele care nu vor fi televizate vor primi bani din acest contract? În baza a ce, dacă nu sînt televizate, dacă nu oferă nimic?! Le face Federația o donație? Unii sînt televizați și alții iau bani? În plus, cei netelevizați își pot negocia și singuri drepturile pentru partidele netransmise. U Cluj de ce nu poate să facă asta?! E ilegal total! Noi nici nu știm cîte meciuri de-ale noastre vor fi transmise!

Vrem să vedem contractul, Federația trebuie să ni-l pună la dispoziție! Pentru că noi trebuie să convocăm Comitetul creditorilor, să vedem dacă sînt de acord. Repet, nu am primit nimic oficial, aceste informații le-am aflat doar din discuția cu domnul Brașoveanu, dar după ce le-a prezentat în presă".

"Noi aveam un contract pe masă, puteam încasa mult mai mulți bani dacă ne vindeam singuri drepturile. Am zis că să fim înțelegători și acum sîntem tratați în asemenea hal!"
Ovidiu Burcă, președinte Rapid

"Dacă U Cluj își negocia individual drepturile TV, cum văd că alte echipe ar putea s-o facă, obțineam pentru doar două partide suma care ni se oferă pentru tot sezonul"
Marieta Anastasescu, administrator judiciar U Cluj

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (4)
fzrapid
fzrapid  •  19 Octombrie 2015, 16:36
Postat de Florian Ene pe 19 Octombrie 2015, 09:17

Ce dracu atatea pretentii pe capul vostru,cand te bate POJORATA,sti bine ca nu ai bani nici de apa calda pentru un dus, era mai bine daca nu te televizau deloc ca in sezonul trecut,cu tot respectul pentru suporterii alb visinii si cei alb negri ,dupa parerea mea cei mai patimasi din tara ,acum....PROMOVATI ..fratilor ca V A LUAT SUNCA DIN FASOLE ,,epigonii precum ..CHIAJNA si VOLUNTARI ...caricaturi care sunt create pentru a ostoi orgoliul unor primari abjecti si analfabeti....si pentru tine nene BURCA ,,,daca nu esti un manager bun ....o pun pe soacra mea ..la 85 de ani ai ei tot stie sa faca afaceri mai bune!!!

Esti prost, stai jos.

rapid_forever_1923
rapid_forever_1923  •  19 Octombrie 2015, 16:01

Pai daca "desteptii" de la Rapid au semnat la presiunile lui Burleanu, le-a fost frica de Burleanu, daca Burleanu iti spune sa te arunci in fantana, asta faci?, niste incompetenti...

768145689920470
Patraulea Trandafir  •  19 Octombrie 2015, 09:31

6000-10000 de coco pe tot campionatul ... Păi banii ăștia îi lasă ciubuc sculerul-matrițer Zgonea într-un week-end la Sinaia ... Brașoveanu ăsta are tot atâta creier ca omonimul lui de comentează wrestling , și chiar crede că-i pe bune ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează