FOTBAL  »  LIGA 2  »  SPORTUL STUDENȚESC

Se dărîmă Regia! » Noua arenă va fi refăcută de la 0 și va avea 25.000 de locuri

Articol de - Publicat vineri, 10 aprilie 2015 00:00

Stadionul pe care au jucat Sandu, Iorgulescu, Hagi sau Ţicleanu urmează să fie refăcut de la zero.

După ce Bucureştiul a primit dreptul de a găzdui patru partide din cadrul Euro 2020, oficialii Guvernului au stabilit patru arene ce vor fi modernizate.

"S-au ales prima dată stadioane guvernamentale: Giuleşti, al Ministerului Transporturilor, Dinamo, al Ministerului de Interne, și Steaua, al Ministerului Apărării. Era vorba să fie şi stadionul de la Arcul de Triumf, dar după o discuţie cu cei de la federaţia de rugby, am ales altul. Ei ne-au îndrumat către arena din Regie", a explicat președintele LPF, Gino Iorgulescu.

Astfel s-a luat decizia ca stadionul pe care defuncta Sportul Studenţesc a evoluat multe decenii să fie demolat și reconstruit. Nimeni însă nu cunoaşte data la care vor fi demarate lucrările.

"Momentan totul este la nivel de idei. Planul este ca «Sportul» să fie dărîmat și să se construiască o arenă nouă, care va avea o capacitate de 25.000 de locuri", a declarat Barbu "Mac" Popescu, fost şef al Sportului Studențesc şi preşedinte al Universității de Arhitectură "Ion Mincu", proprietara bazei din Regie.

"Cei de la Federaţia de rugby mi-au spus că doresc să desfăşoare meciuri pe viitoarea din Regie" (Gino Iorgulescu, președinte LPF)

1920 e anulîn care a fost inaugurată actuala arenă Sportul

1059 de zileau trecut de la ultimul meci care s-a disputat pe stadionul din Regie, Sportul - Rapid 0-2, în penultima etapă a campionatului 2011-2012. Între timp, Sportul s-a desființat

5 milioane €este suma pe care Guvernul României o va aloca special pentru refacerea stadionului din Regie

Citește și:
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Campionate
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (28)
1651108321777942
Marius Valentin Mitroi  •  03 Mai 2015, 15:50

nu s-a desfiintat Sportul Studentesc ;acum joaca in liga 4 pe stadionul Agronomia ;;eu merg la meciuri in liga 4

1651108321777942
Marius Valentin Mitroi  •  03 Mai 2015, 15:49

nu s-a desfiintat Sportul Studentesc ;acum joaca in liga 4 pe stadionul Agronomia ;;eu merg la meciuri in liga 4

mama.is.here
mama.is.here  •  18 Aprilie 2015, 21:28

da' ala de la Branesti nu-i bun? aer curat,toalete ecologice in porumb, graterele cu mici la doi pasi...sa nu mai vorbim de traditia echipei...

Vezi toate comentariile (28)
Comentează