FOTBAL  »  LIGA 2  »  INTER GAZ - PETROLUL 1-4

Tudor: "Batem tot!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 aprilie 2008 00:00

Aflat la a şaptea victorie consecutivă pe banca Petrolului, Sebi Tudor speră să cîştige toate meciurile pînă la finalul campionatului

După ce în tur a fost mîna dreaptă a lui Octavian Grigore, Eusebio Tudor fost numit în iarnă "principal" la Petrolul, deşi avea doar 33 de ani şi experienţă foarte puţină ca tehnician. Obiectivul trasat de conducere, promovarea, părea o himeră, "lupii" hibernînd pe locul 8. Totuşi, după o remiză albă cu CS Otopeni, pentru prahoveni a urmat o serie extraordinară de 7 succese la rînd, care au urcat formaţia ploieşteană pînă pe locul 3, la 5 lungimi de ultimul loc promovabil. După victoria clară de ieri, de la Inter Gaz (4-1), cel mai tînăr antrenor din Liga a II-a a dezvăluit secretul reuşitei sale.

- Domnule Tudor, Petrolul pare de neoprit în acest moment. Cum aţi reuşit?
- Sînt foarte mulţi factori care au contribuit la ascensiunea noastră. În primul rînd, consider că seriozitatea cu care s-a muncit aici în ultimele 3-4 luni de zile, de cînd am preluat echipa, ne-a făcut să avem o serie de 7 meciuri în care ne-am impus şi să jucăm un fotbal de calitate. Practic, sîntem o familie, avem o atmosferă excelentă în vestiar şi jucăm fără presiune.

- Puteţi menţine acest ritm şi în continuare?
- Îmi doresc să cîştigăm tot pînă la final, dar trebuie să rămînem modeşti, pentru că important pentru noi e să creştem cît mai mult în joc şi să practicăm un fotbal de Liga I.

- Sînteţi cel mai tînăr antrenor din divizia secundă. A constituit vîrsta un atu în relaţia cu jucătorii sau v-a fost mai greu să vă impuneţi?
- Noi vorbim aceeaşi limbă, cea a fotbalului, şi nu mi-a fost greu să mă impun în faţa lor. Sînt prieten cu elevii mei, dar acest lucru dispare în momentul în care sîntem pe teren. Atunci sînt antrenorul lor şi ei sînt conştienţi că eu deţin controlul! Cînd am debutat ca antrenor principal la Unirea Slobozia, în Liga III-a, aveam doar 31 de ani! Dacă nu mi-a fost greu atunci să mă impun, vă daţi seama că nici acum nu am astfel de probleme.

"E greu să promovăm anul acesta"

- Analizînd situaţia din clasament, ce şanse are Petrolul să prindă locul doi, ultimul care duce în Liga I?

- Sînt realist şi ştiu că e foarte greu să promovăm sezonul acesta. Am plecat cu un handicap de 10 puncte faţă de locul 2 şi, cu toate că acum am mai redus din diferenţă, avem nevoie de foarte mulţi paşi greşiţi din partea contracandidatelor. Nu jucăm singuri!

- Are Ploieştiul resursele necesare pentru a ţine o echipă în prima ligă?
- Cu siguranţă! Acest oraş merită o echipă în Liga I şi vă garantez că o va avea în cel mai scurt timp! Aici, la Ploieşti, fotbalul este o religie. La fiecare meci pe teren propriu avem alături un public minunat, care merită, indiscutabil, o echipă care să evolueze pe prima scenă fotbalistică. Din păcate, Ploieştiul se află în umbră de cîţiva ani, însă noi avem datoria de a readuce gloria acestui oraş!

Citește și:
„VAR Review: Mistaken Identity” » Noua regulă FIFA, aplicată în premieră la CM 2026, a creat confuzie
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Jovo Lukic a încurcat planurile gazdei Canada! Prima remiză a Mondialului din 2026

În a doua zi de Mondial, Ștefan Bănică junior le-a răspuns contestatarilor: „Nu vă ambalați!”

INEDIT Românii au ajuns al doilea cel mai mare grup de antreprenori străini din Spania
Profit.ro
INEDIT Românii au ajuns al doilea cel mai mare grup de antreprenori străini din Spania
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (16)
 •  13 Aprilie 2008, 23:30

pentru toti cei care fac presupuneri:mai odihniti-va mintile!!! Bravo Seby,bine baietii!!! Tineti-o tot asa!!! FORZA LUPII!!

 •  13 Aprilie 2008, 19:07

"CONFORM INCHEIERII NR. 4833 DIN 28.07.2003 A TRIBUNALULUI PRAHOVA, STRUCTURA SPORTIVA S.C. SPORT CLUB "ASTRA" S.A. SCHIMBA DENUMIREA IN S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A."!

 •  13 Aprilie 2008, 19:02

Pana etapa viitoare!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează