Articol de GSP - Publicat joi, 02 iunie 2011 00:00 / Actualizat joi, 02 iunie 2011 12:00
MAIS QUE UM MUSEU. Sloganul uriaşei Barcelone se mulează perfect pe emoţiile oferite de o vizită în inima istoriei fotbalului brazilian. E povestea unei călătorii făcute alături de puşti cariocas dedicaţi deja trup şi suflet sportului cu balonul rotund
E o minunăţie şi o bucurie inimaginabilă, născută din pasiunea şi fascinaţia acestor oameni pentru balonul rotund! Muzeul Fotbalului, o arie care spune în stil modern toată istoria incredibilă a Braziliei fotbalistice, se întinde pe aproape 7.000 de metri pătraţi, amenajaţi sub tribunele de la Pacamebu. În doi ani şi jumătate de la inaugurare i-au călcat pragul peste un milion de vizitatori, iar numărătoarea continuă în ritm alert.
Bilet pentru golul 1.000 al lui Pele
Cînd intri, primele imagini care te întîmpină poartă patina vremii. Sînt extrase din ziare, imagini cu mascote stilizate în macheta anilor de la mijloc de secol XX, primul abţibild alb-negru, reprezentîndu-l pe Ademir, legendarul atacant al anilor '40, o versiune sud-americană a celebrelor cataloage Panini de azi.
Iar pe mijlocul peretului tronează obiectul cel mai de seamă din prima încăpere: biletul de la meciul Vasco da Gama - Santos, 19 noiembrie '69, cînd Pele a marcat golul cu numărul 1.000 al carierei, pe Maracana.
Cotlonul torcidei dezlănţuite
O scară cu 20 de trepte te poartă apoi spre o zonă de unde răzbat tunete intraductibile. Sus, nimereşti instantaneu într-un cotlon întunecat. Pe pilonii ascunşi ai arenei şi pe coasta dealului care susţine o tribună, sînt montate patru ecrane de dimensiuni medii. Brusc, pe pînză, pe stîlpi şi pe pămîntul golaş se derulează imagini fascinante cu fanii brazilieni în mijlocul spectacolului unic al tribunelor fremătînde: dansuri, lacrimi, îmbrăţişări, valuri, chipuri distruse sau feţe exprimînd fericirea supremă.
Şi totul se desfăşoară într-un zgomot asurzitor, care proiectează cîntecele, gemetele şi strigătele zecilor de mii de fani într-un spaţiu cît un vagon. Efectul e ca o torpilă care-ţi explodează direct în suflet. Pielea se face ca de găină, n-ai cum să te uiţi absent şi doar să admiri pur şi simplu, fiindcă tălpile te proiectează în sus în ritmul nebunesc al tribunei virtuale, ţopăi, ridici braţele şi încerci să mormăi ceva alături de copiii care ştiu însă dumnezeieşte versurile imnurilor lui Corinthians, Palmeiras, FC Sao Paulo, fiind acum o prelungire aproape firească a torcidei dezlănţuite.
Copiii iau notiţe
Transpirat după un sfert de ceas epuizant şi uluitor, treci în camera celor mai vechi amintiri. Ghidul nostru, Lucas, are cîte o poveste despre fiecare fotografie rotativă. "Aici e Artur Friedenreich, primul fotbalist de culoare care a spart barierele rasiale în fotbalul brazilian la începutul secolului trecut. Se spune despre el că ar fi marcat chiar mai multe goluri decît Pele, într-o epocă în care nu se contabilizau însă cu precizia de azi reuşitele marilor goalgeteri".
Degetul arătător alunecă apoi pe o poză a unei tribune braziliene pe la 1900 şi-un pic: galanterie, pălării, cravate, costume. Lucas: "Era moda importată din Anglia de a merge pe stadion cu eleganţa cu care te duceai la teatru sau la concursurile hipice. Bărbaţii asudaţi îşi ştergeau frunteau cu cîte un şerveţel purtat la piept. Acestor mici batiste li se spunea torcedores, de unde şi denumirea de torcida, atribuită exclusiv galeriilor braziliene".
În spatele nostru, puştii şi fetele de 9-10 ani îşi iau asiduu notiţe din ce le povestesc profesoarele. Caieţelele au deja pagini întregi cu adnotări despre marile nume ale fotbalului brazilian, pentru că la şcoală vor trebui apoi să primească o notă despre vizita la muzeul de la Pacaembu.
Cum se aude la radio Brazilia - România din '70
Surprizele nu contenesc, o sală e dedicată înregistrărilor video şi audio de la meciuri celebre ale Braziliei, "naţională" şi echipe de club. Iar între ele frenetica transmisie radio a lui Waldir Amaral de la partida contra României la Mondialul din '70, 3-2 pentru Selecao, cu un elogiu infinit adus lui Pele pentru golul trei al sud-americanilor. (VIDEO MAI JOS)
Apoi, deliciile se leagă necontenit pînă la final: o istorie a ghetelor de joc şi a balonului, planşe cu procedeele celebre inventate de brazilieni (foarfeca, bicicleta, flip-flap-ul, folha-seca, golul olimpic - corner direct în vinclu), globuri uriaşe cu imagini ale Selecao de la toate Mondialele şi, clou-ul, păstrat într-o vitrină sfîntă, tricoul original purtat de Pele însuşi în finala CM '70, contra Italiei. Pentru ca, înainte de a reveni pe Terra, să fii purtat, în fine, în paradisul marţienilor eterni ai Braziliei: două semisfere rotative dedicate lui Pele şi Garrincha, cu citate celebre rulînd viu pe deasupra fotografiilor. "Şi mingea i-a cerut autograf lui Pele!". "O batistă era domeniul latifundiar al lui Garrincha, atît de simplu şi de natural era driblingul lui pe spaţii strîmte!".
De ce are poarta 7,32 m x 2,44 m
"Să nu credeţi că dimensiunile porţilor de fotbal sînt întîmplătoare!", ne avertizează ghidul de la muzeu, sugerînd că la mijloc n-a fost un vis sau o alegere oarecare. Explicaţia: "Porţile celebrei Universităţi Cambridge aveau 7,32 m în lungime şi 2,44 m în lăţime atunci cînd britanicii au conturat primul regulament al jocului. Aşa s-a ales şi mărimea porţilor, care a rămas aceiaşi pînă în ziua de azi".
Ronaldinho 3D
Un minicinema ţi-l aduce pe Ronaldinho la un metru de tine, gata să-l atingi! E însă numai senzaţia unei proiecţii tridimensionale, în care starul brazilian jonglează cu balonul minute în şir, fiind acompaniat din cînd în cînd de un schelet care execută exact acealeaşi mişcări ca şi fostul atacant al Barcelonei.
