Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 mai 2008 00:00
La antrenamentul de ieri dimineaţă, Bogdan Lobonţ şi-a luxat degetul mare de la mîna dreaptă. A participat însă la şedinţa de pregătire de aseară.
Ghinionul a mai lovit o dată “naţionala” la antrenamentul de ieri dimineaţă.
L-au bandajat
În timpul unor exerciţii de finalizare cu mijlocaşii ofensivi şi atacanţii, conduse chiar de selecţioner, după un şut puternic de la marginea careului, Bogdan Lobonţ s-a chircit de durere. S-a dus În spatele porţii, Şi-a scos mănuşile şi îşi scutura mîna dreaptă. În locul lui a trecut Popa. apoi, Lobonţ s-a îndreptat spre medicul lotului, Pompiliu Popescu. Au început să discute, în timp ce un masor i-a bandajat mÎna. Gabi Boldici, antrenorul de portari, îi explica ceva, făcînd semne clare cu pumnii: “Mai bine o boxai!”. După 10 minute, Lobonţ a revenit în poartă.
La revenirea pe gazon, Piţurcă schimbase exerciţiul. Nu s-au mai tras şuturi puternice, finalizările fiind mai mult tehnice, din preajma careului mic. Lobonţ a făcut cîteva plonjoane, dar a lăsat impresia că este destul de reţinut.
La final, a cerut o pungă de gheaţă, pe care a ţinut-o pe mîna dreaptă tot drumul pînă la cantonament. Pînă acolo a fost însoţit de secunzii Ştefan Iovan şi Dan Apolzan.
Semne buneStaff-ul medical al “naţionalei” nu este atît de îngrijorat. Înainte să i se bandajeze mîna, Lobonţ a făcut cîteva mişcări de rotaţie a degetului mare. Semn că lucrurile nu sînt la fel de grave ca în cazul lui Coman. Este vorba doar de o luxaţie.
A exersat ieşirea pe centrări
Surprinzător, la a doua şedinţă de pregătire a zilei, portarul a ieşit pe teren, alături de ceilalţi coechipieri. Lobonţ avea la mîna dreaptă un bandaj special folosit În cazul luxaţiilor, la încheietură şi de-a lungul degetului mare. Specialiştii îl numesc “taping”. Se urmăreşte o uşoară rigidizare a zonei respective. Mai mult, Lobby şi-a pus mănuşileşi a intrat la antrenament, el exersînd însă doar ieşirile pe centrări.
La finalul antrenamentului de aseară, “tricolorii” au încins şi o miuţă. La posibilii titulari au jucat: Stăncioiu - Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Cociş, Rădoi, Codrea - Fl. Petre, D. Niculae, Mutu.
Chivu, care a făcut aseară doar alergări uşoare, a urmărit din tribune jocul la două porţi. În acest timp, Bogdan Lobonţ, asistat de preparatorul fizic Marian Lupu, a mers într-un colţ al terenului şi a făcut sprinturi în linie dreaptă şi printre jaloane.
A mai apărat şi cu un deget ruptBogdan Lobonţ (foto) a mai avut probleme la degete, ba chiar a apărat o lungă perioadă de timp cu degetul mic al mîinii drepte rupt, cînd era la Rapid.
În sezonul ‘98-’99, cînd giuleştenii, antrenaţi de Mircea Lucescu, au luat titlul, Lobby primea în cantonamentul de la Pro Rapid vizita unui masor de la Piteşti, care îi “trăgea” degetul respectiv. La fel i se întîmplase şi atunci: “Mi l-am dat peste cap şi abia după mai mult timp am constatat că e rupt. Erau momente în care se deplasa în lateral, zici că era al altcuiva, nu degetul de la mîna mea”, povestea atunci Lobonţ. Şi în anul 2006 a avut probleme la acelaşi deget, a pierdut locul de titular la Fiorentina din această cauză. Ulterior, s-a operat şi i-a fost fixat un şurub.
Mingea , noua mare problemăÎncă din timpul vacanţei din Antalya, Gazeta Sporturilor a oferit părerea lui Gabi Boldici, antrenorul cu portarii de la “naţională”, despre balonul “Europass” (facsimil): “Balonul ăsta ne pune mari probleme. Are traiectorii ciudate, fîlfîie în aer, e greu de prins, mai bine o respingi. Dacă ia gazonul în faţa portarului sau e ploaie, are o viteză fantastică”. Soluţia-şoc pentru poartă: Contra
În cazul în care vom avea probleme cu portarii la Euro, se poate miza pe o soluţie inedită: Cosmin Contra (foto). Sezonul trecut, fundaşul român s-a aflat între buturile lui Getafe la partida cu Atletico, 0-1 pe 9 decembrie 2007. Introdus în minutul 66, “Guriţă” a trebuit să intre în poartă în minutul 76, cînd Abbondanzieri a fost eliminat, iar antrenorul Laudrup făcuse toate schimbările. Nu s-a descurcat deloc rău: a reuşit să nu ia gol, intervenind de două ori curajos şi eficient. La Coman a fost fractură!
Dănuţ Coman (foto) a părăsit sîmbătă lotul după şi-a fracturat degetul mare de la mîna stîngă la antrenamentul de vineri. Iniţial, imediat după accidentare, portarul rapidist a crezut că este vorba doar de o luxaţie. Cînd a văzut că degetul i s-a umflat şi că nu-l poate mişca, medicul Pompiliu Popescu a decis să-l supună pe Coman unei radiografii. Verdictul a fost crunt pentru goalkeeperul de 29 de ani: triplă fractură şi va sta cu degetul imobilizat 3 săptămîni.