FOTBAL  »  NATIONALA  »  INTERVIUL DE DUMINICĂ

Fiţele gen Mutu s-ar lăsa cu neconvocare la Viorel Moldovan: "Grupul, nu vedeta"

Viorel Moldovan, Moldovan, FC Brasov
Viorel Moldovan, Moldovan, FC Brasov

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 ianuarie 2010 00:00

Viorel Moldovan nu îl nominalizează pe "Briliant", însă spune că ar lăsa în afara lotului un star care creează probleme, dacă ar fi selecţioner

Viorel Moldovan a avut la Braşov o misiune grea: să facă faţă valului de simpatie cu care fusese înconjurat Răzvan Lucescu. Nu are popularitatea selecţionerului, însă rezultatele şi jocul echipei dau senzaţia că reuşeşte.

- Domnule Moldovan, sîntem în plin scandal legat de numele lui Mutu. Cum judecaţi, vedeta sau grupul?
- Cu siguranţă grupul! Vedeta nu poate face nimic fără grup. Asta este filozofia mea, e foarte importantă starea de spirit a echipei. Fotbalul se joacă în unsprezece şi vedeta se subordonează grupului. Altfel, se elimină singură.

- Aşadar, dacă deveniţi la un moment dat selecţioner, v-aţi asigurat cîţiva bine cunoscuţi contestatari. Şi puteţi afla ce pasiuni sexuale ascunse aveţi, în funcţie de alcătuirea lotului.
- Ştiu la ce vă referiţi. Prea multe scandaluri. Mult prea multe şi nu fac bine fotbalului. Iar la ideea de a deveni selecţioner încă nu m-am gîndit. Paşi mărunţi, viaţă lungă. Acum la Braşov, mai tîrziu cine ştie unde, pe afară.

Sandu-Popescu, un duel regretat
- Mircea Sandu sau  Gică Popescu?
- Dintr-un anumit punct de vedere regret că Popescu nu a candidat, ar fi fost un duel foarte interesant. Cred că Mircea Sandu e un conducător foarte bun şi mi-ar fi plăcut să îl văd în competiţie cu Gică Popescu.

- Aceste două tabere arată că Generaţia de Aur s-a divizat, nu mai e o familie, vă aşteptaţi? Lupescu, Prunea, Stelea, Belodedici de-o parte, Popescu, Hagi, Petrescu de alta.
- Eu nu fac parte din nici o tabără. Şi nici nu am fost niciodată o mare familie, prieteni adevăraţi. E greu ca vreo 24 de oameni să fie prieteni, să gîndească la fel, fiecare cu felul lui de a fi. Eram o familie pe teren. Acum e logic, din posturile în care sîntem, fiecare să vrea să fie mai bun decît celălalt.

Europe League, campionatul
- Ce credeţi că puteţi realiza la Braşov?
- Ne-am propus prezenţa în Europa League. Iar pentru asta, cel mai scurt drum e cîştigarea Cupei României. Mi se pare un obiectiv perfect realizabil, nici una dintre celelalte semifinaliste nu e mai prejos ca noi. Cred cu tărie asta şi jucătorii mei trebuie să aibă aceeaşi convingere.

- Pe cine vedeţi camiopană?
- Pe oricare dintre echipe pînă la locul 8 în clasament. Dacă Dinamo, care e sub noi, vrea titlul, noi de ce nu am crede în el? Cu ce e mai prejos Braşov decît Urziceni, Steaua, CFR Cluj? Şi asta trebuie să facă parte din mentalitatea jucătorilor mei.

Respect pentru Maftei
- Apropo de mentalitate, ce jucător aţi dori cu orice preţ la Braşov?
- Nu îmi place să dau astfel de verdicte, dar am o excepţie: Vasile Maftei. La Rapid era un adevărat lider, un catalizator. Un tip care se sacrifică pentru echipă, îşi arată personalitatea în teren şi nu în altă parte.

- Cum lucraţi cu Dani Coman cu care, din postura de conducător la Rapid, aţi avut un conflict?
- Am rezolvat lucrurile încă de atunci, cînd mi-am dat seama că eram folosit de alţii care stăteau de o parte cu degetul în gură şi mă băgau pe mine la înaintare în povestea cu Dani. De fapt, din această cauză am şi renunţat atunci. Nu era o meserie care să îmi placă.

Antiteză cu Răzvan
- Vă sufocă repetarea comparaţiei cu Răzvan Lucescu?
- Nu, în mare parte avem o filozofie asemănătoare, şi am învăţat ceva cît am lucrat cu el la Rapid. Există şi diferenţe.

- Cum ar fi?
- Mie îmi place să risc mai mult, să atac. Vreau să fiu înţeles fără alte interpretări. Nu îmi place să aştept jocul şi atac, vreau să marcăm. Cînd văd Braşovul îmi place să cred că văd pe FC Nantes.

7 este locul ocupat de FC Braşov în clasament, cu 27 de puncte, la 7 puncte de liderul CFR Cluj

"Fiul meu, Luca, a început fotbalul la copiii Rapidului apoi s-a oprit. Mi-a spus că nu îl atrage. Nu îm ipare rău, nu vreau să îl oblig să facă ceva pentru care nu simte plăcere"
Viorel Moldovan, antrenor FC Braşov

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (10)
 •  17 Ianuarie 2010, 17:08

bah ciocu mic in legatura cu moldvan....cat a fost la vaslui parerea mea e ca a facut ceva bun..si la bv la fel....e la 5 puncte de lider si peste cizmele de la dinamo....si in legatura cu nationala are intr-un fel dreptate...dar mutume un jcator care poate intoarce un meci oricand....nu ca bucur care saracu e ca intr-un labirint printre aadversari......iar marica....hmmmm mai are de invatat...e tanar :)....parerea mea e ca lucescu e cam gretos si nu face bine echipei...

 •  17 Ianuarie 2010, 14:11

toti pe aici va dati cu parerea de park ati realizat voi ceva in fotbal sau nu stiu ce..un grup are nevoie de vedete normal!e f bine sa ai vedete!dar vedeta ce face fara grup meseriasilor ce sunteti??daca 2 din aparare is varza si trece oricine de ei si ia goluri echipa!!sau daca vedeta nu primeste pase si nu misca nimik in atac ca e tinut bine..!!si plus ca vedeta noastra de care vb are numai fitze si un caracter inf_ect care poate sa schimbe alte caractere la nationala at merita convocat???

pedrogar
pedrogar  •  17 Ianuarie 2010, 13:29

Eu zic ca ar trebui sa existe o cale de mijloc si sa se impace pentru ca pe noi suporterii ne intereseaza rezultatele echipei Nationale nu ambitiile personale ale unuia sau altuia.Lasam fitele de-oparte si jucam sa ne calificam.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează