FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - DANEMARCA 2-0

FOTO Keşeriada » România a terminat anul cu o victorie reconfortantă, 2-0 cu Danemarca

Articol de - Publicat miercuri, 19 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 19 noiembrie 2014 14:24

Atacantul Stelei, Claudiu Keşeru, a reuşit o "dublă" imediat după pauză, anunţîndu-se un concurent teribil la titularizare pentru Marica în partidele din partea a doua a campaniei pentru Euro 2016: golul doi, şut în vinclu, a fost o operă de artă


S-au schimbat multe de la terapia de şoc suportată în faţa danezilor în urmă cu peste 11 ani, acel dramatic 2-5 în preliminariile CM 2004. Contra, Dorinel şi Ganea şi-au făcut deja o carte de vizită ca antrenori, Mutu şi Lobonţ sînt în pragul pensiei sportive, Gică Popescu a ajuns după gratii.

Click aici pentru VIDEO!

Dincolo, călăul Gravesen îşi face de cap prin Las Vegas, Rommedahl încă mai bîjbîie prin liga olandeză, iar Tomasson îşi caută de muncă în calitate de antrenor după demiterea de la Roda Kerkrade. Stadionul s-a schimbat şi el, am trecut de la nisipul politic din 2003 la o arenă de clasă europeană.

Doar selecţionerii au rămas puncte fixe peste ani: Iordănescu şi Olsen. Cu menţiunea, bineînţeles, că bătrînul Morten e acolo din 2000, n-a exersat mandate de senator în Parlamentul de la Copenhaga, precum nea Puiu la Bucureşti. Dar Generalul, după o pauză fotbalistică de 8 ani, e gata de o revanşă amicală pentru umilinţa istorică, prelungire a "efectului Irlanda de Nord".

Papp ratează hattrick-ul
Iar stilul curajos cu care "tricolorii" încep meciul promite o seară generoasă. Papp (2) şi-a conservat de vineri gustul golului şi urcă în ofensivă cu prima centrare periculoasă, Sînmărtean (5) completează cu o angajare pentru Keşeru, blocată de portarul Andersen.

Papp (11) insistă şi e aproape să semneze hattrick-ul în patru zile, dar mingea trimisă cu capul în plasă nu mută tabela, căci stelistul a faultat înainte de a lovi balonul, la o lovitură liberă executată de Maxim. Kvist (3) e singurul care sparge liniştea careului lui Panti: reluare puţin pe lîngă poartă la un corner al lui Thomsen.

Repriza amorţită
Entuziasmul startului se diluează însă după primul sfert de ceas. De pe margine, Iordănescu îşi îndeamnă trupa să paseze şi să urce cît mai sus peste adversar, însă desenele lui Sînmărtean şi urcările lui Prepeliţă lovesc inutil în solidul zid nordic.

Pe dreapta, Enache parcă nu mai are vîna de pe "Karaiskakis", etalată cu Grecia, în debutul calificărilor la Euro 2016, iar Maxim e parcă pierdut între paginile basmelor lui Andersen. Hans Christian Andersen. Iar cu un rival la fel de amorţit, repriza curge leneş pînă la final, în ciuda îndemnurilor publicului zgribulit, pierdute în înaltul ovalului de beton.

Bum-bum Claudiu!
După pauză, Iordănescu schimbă liniile, cu Chipciu şi Popa în locul cuplului Sînmărtean - Enache. Efectul e imediat. Alex inventează o deschidere la limita ofsaidului pentru Keşeru (53), care îl execută simplu pe neputinciosul Andersen: 1-0! Maxim (54) e la un pas să dubleze rapid avantajul, dar, singur cu portarul, preferă o "scăriţă" ghiduşă pe lîngă bară în locul unei finalizări clasice şi sigure.
Spectacolul vine de la Keşeru, care ridică lumea în picioare cu o execuţie de pus în ramă: un trasor de la 20 m pune balonul direct în vinclu, spre uimirea unui Andersen rămas ca la dentist (58)! E 2-0, iar Claudiu, aidoma lui Sînmărtean, îi trimite bezele spre Arabia Saudită lui Piţi, luat la ţintă în ultima parte a mandatului pentru ignorarea golgeterului din Ghencea.

Conturile sînt închise, Iordănescu îi oferă şi debutul lui Bicfalvi, Panti se încălzeşte cu unica intervenţie în faţa lui Vibe (73), iar sfîrşitul vine în aplauzele unui public care a redescoperit o "naţională" mai vie decît cea mofluză croită pînă mai ieri de Piţurcă. Asta fără să uităm însă că am răpus totuşi o echipă secundă a Danemarcei, fără multe dintre vedetele care au spulberat Serbia, vineri, la Belgrad, 3-1.


Crainicul a adormit :)
Anomalie aseară, la stadion: nu doar că fanii au fost puţini, însă n-a existat nici măcar un crainic pentru a anunţa schimbările şi golul! Astfel, deşi echipele au fost citite de un bărbat, evenimentele ulterioare nu au mai fost prezentate live.

Superstiţie la debut
În minutul 65, imediat după golul doi marcat de Keşeru, Iordănescu l-a chemat de la încălzire pe Eric Bicfalvi. Însă nu l-a introdus, deoarece a urmat mai întîi o lovitură liberă a danezilor, după care un corner! Jucătorul lui Volin Luţk a fost introdus abia după patru minute în care a aşteptat, răbdător, pe margine! A fost şi debutul mijlocaşului de 26 de ani la "naţională", căpitan la U21 în 2010 şi aproape de a evolua în "naţionala" Ungariei!

"Stop abuzurilor!"
Un grup de 50 de suporteri de la Peluza Sud au scandat anti-FRF şi au afişat, prin tricouri imprimate, mesajul "Stop abuzurilor", referindu-se la ciocnirile cu reprezentanţii firmelor de pază la ultimele meciuri.

Al treilea meci pe 18 noiembrie
În istoria sa de 92 de ani, echipa naţională a României a mai disputat doar alte două partide pe 18 noiembrie, ambele oficiale. În 1979, "tricolorii" învingeau Cipru, 2-0, cu golurile lui Gigi Mulţescu şi Marcel Răducanu, în preliminariile CE 1980, iar în 1987 au remizat în Austria, 0-0, în calificările pentru Euro '88.


Moldovan, "portavoce"
În cîteva rînduri, Anghel Iordănescu a încercat să strige la elevii săi. Dîndu-şi seama că nu poate ţine "ritmul", selecţionerul a apelat la mult mai tînărul său colaborator, Viorel Moldovan. Acesta a preluat imediat sarcina trasată de General, reuşind să se facă auzit chiar şi de jucătorii de pe partea opusă băncilor de rezerve.

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (24)
hotangels
hotangels  •  19 Noiembrie 2014, 12:27

Ingerasii din saloanele www.HotAngels.ro te astepta! Galerie foto reala pe site, 30 domnisoare sexy astepta sa incinga atmosfera pentru tine! Discretie, intimitate, zona centrala, erotism si senzualitate. Daca doresti, fetele te pot vizita acasa sau in camera de hotel, non-stop. Asigura-ti o noapte fierbinte, alege www.HotAgels.ro

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  19 Noiembrie 2014, 12:05

da, cam asta este povestea meciului, trecand peste nuantele pastelate, romantate, cum ar fi bombastica titlului.

djeurofighter
djeurofighter  •  19 Noiembrie 2014, 11:48
Postat de teodor.muresan pe 19 Noiembrie 2014, 11:46

Inseamna ca am gresit.

Este anti Steaua si Dinamo.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează