FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRELIMINARII

”Naţionala” la pachet » Suporterii pot achiziţiona bilete pentru toate cele 5 partide de pe teren propriu din preliminarii, cu discount 30%!

Aşa sînt împărţite biletele, pe categorii.
Aşa sînt împărţite biletele, pe categorii.

Articol de - Publicat marti, 14 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 13 august 2012 22:25

Împărţite pe categorii, pachetele speciale vor fi disponibile numai online în perioada 15 august (ora 12) - 7 septembrie (ora 12). Discounturi şi pentru familişti şi pensionari.

Startul preliminariilor CM 2014, în septembrie, le aduce fanilor "naţionalei" o nouă modalitate de a achiziţiona online bilete la meciurile României.

Astfel, în tentativa de a-i fideliza pe susţinătorii "tricolorilor", FRF şi partenerul de ticketing le vor oferi suporterilor pachete speciale pentru toate cele 5 partide programate acasă în campania Mondialelor, cu trei bonusuri: discount de 30%, intrare gratuită la "amicalul" România - Belgia din 14 noiembrie şi discount de 30% pentru eventualul meci de baraj pentru calificarea la CM.

Pachetele se vor putea achiziţiona online în perioada 15 august (ora 12) - 7 septembrie (ora 12), pe site-urile www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro şi www.myticket.ro.

Iar stabilirea preţurilor se va face după o grilă specială, care include şi două taxe suplimentare pe care cumpărătorii vor trebui să le achite: 7% taxa de procesare a biletelor, 12 lei pentru livrare.

Astfel, pentru primul (România - Andorra, 11 sept. 2012) şi ultimul meci (România - Estonia, 15 oct. 2013) tarifele pe categorii vor fi mai scăzute decît pentru meciurile 2 (România - Olanda, 16 oct. 2012), 3 (România - Ungaria, 6 sept. 2013) şi 4 (România - Turcia, 10 sept. 2013), ajungîndu-se la următoarele preţuri:

512887-preturi.jpg

Alte amănunte importante:
- Pentru fiecare meci, vor exista 1.189 de bilete pentru pensionari (preţ 56 RON / pachet) şi 12.622 pentru familişti (84 RON / pachet, max. 4 persoane pe familie). Vor fi bilete de categoria a treia, care se vor vinde doar la case speciale la Naţional Arena, înainte de disputarea primei partide, cu Andorra. Programul va fi anunţat în timp util de FRF. Pentru aceste pachete cu dedicaţie nu se vor mai plăti taxele online.
- suporterii vor putea cumpăra, de pe aceleaşi site-uri şi în aceeaşi perioadă, bilete doar pentru un meci, fără a mai beneficia însă de discount;
- 100 de bilete pe meci vor fi alocate pentru persoanele cu dizabilităţi motorii. Rezervarea se va face după regula primul venit, primul servit, trimiţînd solicitarea prin mail la adresa [email protected] (maximum 2 bilete/solicitare)
- membrii Fan Clubului "naţionalei" îşi vor putea achiziţiona bilete în aceleaşi condiţii ca pînă acum

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
roalbastru
roalbastru  •  14 August 2012, 14:19

"Piturca joaca fotbal pe bune, nu pe pariurile tale nebune!"

mega2005
mega2005  •  14 August 2012, 12:39

Calificare,..unde,...la mondiale???...poate peste 20-30 de ani. Daca vrei sa "te distrezi",..mergi pe stadion sa vezi cum nu ne calificam,...n-ar fi pentru prima oara si in acest caz, ar trebui lasata intrare libera.

conasu_boeru
conasu_boeru  •  14 August 2012, 11:07

Pai parca zicea Mircea Sandu ca o parte din meciuri se vor disputa in tara....Cluj Ploiesti, Piatra-Neamt ? Acum vrea banii inainte pentru National Arena ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează