FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

OPINIE Cătălin Țepelin: De ce îl înjurăm pe Daum? Analiză pe text + 5 întrebări pentru Reghecampf

Articol de - Publicat marti, 12 iulie 2016 17:46

Citind interviul țâfnos acordat de Reghecampf Gazetei, parcă l-am revăzut pe “nea Ghiță” Tadici spălând pe jos cu Thomas Ryde, înainte ca suedezul să ia bronzul mondial cu naționala de handbal în decembrie trecut.

Același ton ofticat, același țipet strident de țață cu mâinile în șold, același substrat de “eu le știu pe toate, toți ceilalți sunt proști”, cu garnitură de “a venit pârlitul ăsta de străinache să ne învețe meserie la noi acasă?”. Câteva exemple, cu întrebări la pachet pentru Reghe:

  • „Decizia de a avea obligatoriu pe teren un jucător sub 21 de ani nu e bună”. Posibil. Dar e o decizie luată de luni bune! De ce s-au trezit cluburile și LPF-ul abia acum, cu o săptămână înainte de noul sezon? Și de ce aproape niciun antrenor nu are orgoliul sau curajul de a crește și promova tineri?

  • “Nu mă interesează absolut deloc subiectul echipa națională”. Un paragraf mai jos, “Mă interesează naționala doar dacă o pot antrena în paralel cu Steaua”. Aha! Poate de-aia este Reghecampf așa nervos? Că nu i-a propus Federația o aventură la două capete?

  • “Cei care l-au ales pe Daum vor răspunde în maximum 5 luni în fața românilor”. Spre deosebire de Daum, Reghecampf a putut transfera astă-iarnă la Steaua orice a vrut. Și n-a câștigat nimic. A răspuns el în vreun fel în fața fanilor steliști după o primăvară rușinoasă și obiective ratate?

  • “Steaua are doi atacanți foarte buni, Golubovici și Tudorie. Dar trebuie să avem încredere și răbdare”. De ce trebuie să aibă oamenii încredere și răbdare cu Reghecampf, iar cu Daum nu?

  • “Nu mai contează că am pierdut titlul, contează doar ce vom face pe viitor”. Se poate traduce și așa, nu? “Să nu mai vorbim despre eșecurile mele ca antrenor, ci să le pândim pe ale altora”.

E clar că Daum nu ne va duce în viața asta spre vreo medalie, ca Thomas Ryde la handbal. Poate nu ne va duce nici până la Mondialul din 2018, ba poate își va rupe gâtul chiar la primele meciuri din toamnă. Și care e drama? Erau niște magicieni la coadă în fața Federației și nu s-a uitat nimeni la baghetele lor? Dacă vom fi cu numai 1% mai deștepți sau mai civilizați când Daum va pleca și ne va lăsa necalificați, tot va fi un progres!

Iar oftica din vocea lui Reghecampf nu sună a progres, ci a întoarcere spre trecut. Trecutul acela pe care mulți îl idealizează acum pe mine încă mă bântuie, pentru că am aproape 20 de ani de presă și pe cei mai mulți i-am trăit în fotbalul imund al lui Mircea Sandu și Dragomir. Am traversat ani la rând gâtuiți de mizeriile unor personaje crescute sau ocrotite de cei doi moraliști de acum, am oftat la 6 necalificări, am scris cronicile unor blaturi odioase, am fost martorul unei ere în care toată lumea fura pe toată lumea.

E drept că lucrurile nu par să se însănătoșească peste noapte. E drept că Burleanu e duplicitar, habarnist și uneori dezgustător în nepriceperea lui poleită. Și trebuie să mai băgăm o fisă, poate găsim o conducere mai bună pentru fotbal. Dar soluția nu e să ne întoarcem la cei de dinainte, că e ca și cum am visa să-l înlocuim pe Iohannis cu Iliescu. Orice alianță care se sprijină pe ideile și sfaturile perechii Nașu-Mitică ne va trage înapoi în jeg. De ce am vrea asta, Reghe?

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (74)
898756456920785
Dor Elf  •  13 Iulie 2016, 21:53

Bha da` prosti am fost..sa nu-l fi luat noi antrenor pe Rege ma..ca uite ce bine le zice el de zici ca e mare antrenor...aproape imi vine sa cred ca el face echipa la fcsb..si ca are o scoala de antrenori..CAND COLO...EL E O PETARDA DE MARIONETA CU CLANTA MARE...

dinamo100
dinamo100  •  13 Iulie 2016, 10:53

Foarte bine punctat! Doar o intrebare retorica: dar oare de ce continuam sa dam asa importanta ziselor lui Reghe?! El ar trebui sa vorbeasca mai mult de echipa lui si de ceea ce realizeaza aceasta echipa pe teren.

adianghelescu
adianghelescu  •  13 Iulie 2016, 08:56

in sfarsit un articol corect si bun ideea e cit il mai tin oamneiii lu jiji pe acest ziarist la gsp ca prea a zis corect despre sotul ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (74)
Comentează