FOTBAL  »  NATIONALA  »  RETRAGERE

Cele două motive pentru care s-a retras Bogdan Stancu de la națională » Scrisoarea deschisă a atacantului

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 februarie 2018 16:43

Bogdan Stancu (30 de ani) a luat pe toată lumea prin surprindere astăzi, când a anunțat că se retrage oficial din echipa națională (detalii, aici).

Acesta a trimis în această după-amiază o scrisoare emoționantă, în care a explicat motivele din spatele retragerii de la prima reprezentativă. 

"Cu un profund sentiment de regret doresc să anunț, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Națională a României.

Recunosc, nu mi-a fost ușor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent și, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele.

Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Națională a României.

Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât și colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei și de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României.

Cu recunoștință, Bogdan Sorin Stancu", a fost scrisoarea publicată pe site-ul oficial al FRF.

14 goluria marcat Bogdan Stancu în cele 52 de partide disputate în tricoul României

Vezi și: S-a retras din naționala de fotbal a României » Motivul din spatele unei decizii uluitoare

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Superliga
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (7)
1603333626579973
Mircea Deca  •  22 Februarie 2018, 13:16

un sportiv serios pt. romania.............................

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Februarie 2018, 23:14

...era si timpul ...

344018929370831
Adrian Nistor  •  21 Februarie 2018, 21:01

Toti care comenteaza pe aici sunt niste ratati care nu respecta un sportiv de frunte al tarii .Multumim Bogdan Stancu si succes laechipa de club. Mult noroc in viata si bucura-te de familia ta!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează