FOTBAL  »  NATIONALA  »  RETRAGEREA LUI CHIVU

Sîmbătă se înregistraseră forfaiturile lui Chivu, Lupescu, Lucescu şi semne timide dinspre Raţ » 21 mai, sfîrşitul naţionalei

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 23 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 22 mai 2011 19:52

Se pare că echipa noastră naţională a luat de bună previziunea lui Robert Fitzpatrik, cel care anunţase sfîrşitul lumii în acest weekend şi a iniţializat procedura de dezintegrare. Pe lîngă retragerile deja anunţate, mai avem nouă jucători cu probleme pentru meciul decisiv cu bosniacii

Primul a fost zvonul că Răzvan Lucescu părăseşte echipa naţională orice s-ar întîmpla la partida cu Bosnia, aşadar, chiar dacă vom cîştiga. Apoi a venit confirmarea că Lupescu se desparte de Mircea Sandu, sub forma concediului medical de o lună, cauzat şi de problemele medicale ale tatălui său.

Sîmbătă a sosit şi scrisoarea oficială de retragere a lui Chivu, cu semnale că Raţ l-ar imita. Dar şi ideea că Răzvan vrea să plece înainte de meciul cu Bosnia, pe care îl pregăteşte, dar i-l lasă secundului Iovan.

Cu aceste noutăţi, dar şi cu nouă probleme concrete de lot abordăm partida programată pe 3 iunie, la finalul căreia vom şti dacă mai avem sau nu măcar şanse minime pentru Euro 2012.

Ce s-a rupt în Chivu
După operaţia de la cap din ianuarie 2010, Cristi şi-a schimbat modul de viaţă, de gîndire, a reaşezat percepţia valorilor. O spun cei care îl cunosc în intimitate. De aici a rezultat şi o degradare a relaţiei cu publicul echipei naţionale, cu rezultatele ei, cu mediul din jurul lotului.

"Spuneţi-i dobitocului care a povestit că am cerut o sticlă cu vin după meciul cu Ucraina, că la ce probleme am la cap nu am voie să beau mai mult de o bere, altfel devin epileptic", a răbufnit după amicalul de la Lvov, 2-3, anul trecut. "Sîntem un popor pe care încep să îl înţeleg din ce în ce mai puţin. Neprietenos, gata să îţi dea un şut în fund cînd ai nevoie de o mînă întinsă, un popor care se autodistruge", a declarat cu lacrimi în ochi la conferinţa de presă de la Minsk, tomna trecută, unde a cerut special să vină şi să declame: "Lăsaţi-l în pace pe Răzvan Lucescu!". Erau frustrări care au săpat, povestesc apropiaţii căpitanului.

Picătura de la Zenica
Totul s-a rupt la meciul tur cu Bosnia, cînd, chinuit de dureri la gamba dreaptă, a sperat pînă în dimineaţa meciului că o să joace. La conferinţa din preziua partidei vorbise deja de retragere, iar pe Lucescu îl anunţase mai demult că nu mai are puterea unui nou început cu alt selecţioner.

Acuzele că s-a dat lovit, faptul că devine din ce în ce mai fragil, necazurile în care l-au tras lipsa de valoare a actualei naţionale s-au transformat în scrisoarea de adio de sîmbătă.

Accidentaţi şi rezerve
Meciul cu Bosnia ne prinde cu o singură dilemă în ceea ce priveşte selecţionerul: Şi anume cine va fi următorul. Surse din FRF insistă pe pistele Hagi şi Piţurcă, din moment ce ieri se ştia că Olăroiu s-ar fi înţeles cu Steaua.

În rest, mulţi jucători care abia prind banca de rezerve la echipa de club, uneori nici măcar lotul: Marica, Bogdan Stancu, Tamaş, Ghioane, Deac, Daniel Niculae, Tamaş. Florescu nu are echipă, iar Radu Ştefan e accidentat.

Plusuri de care ne legăm
Săpunaru pare numărul unu al actualei echipe naţionale, după ce abia a cîştigat Europa League. Şi Raţ e campion în Ucraina, iar Mutu e din nou nume important în mercato. De asemenea, e de aşteptat ca jucătorii convocaţi de la campioana Oţelul Galaţi să vină cu entuziasm. Despre Giurgiu se ştie că e luat în calcul ca titular.

Renunţarea lui Lucescu
Varianta ca Răzvan să plece chiar înainte de meciul cu Bosnia nu îi surprinde pe apropiaţii selecţionerului. Fiecare renunţare din mandatul său l-a lovit, şi prima a fost a lui Rădoi. Lupescu şi Chivu l-au făcut doar să se gîndească să scurteze agonia.

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”


Comentarii (7)
alexoprica
alexoprica  •  23 Mai 2011, 11:28

chivu si rat sunt jucatori buni, care au avut ceva realizari la viata lor la echipele de club, insa nu se poate spune cu certitudine ca nu are cine sa ii inlocuiasca, nu au fost jucatori providentiali niciodata. astfel desi pe termen scurt s-ar putea simti lipsa, pe termen lung s-ar putea sa aiba efecte benefica. acum, mai ales in contextul unei calificari ratate din nou, ar fi un moment foarte bun pentru a aduce jucatori noi la nationala.

flaviu79
flaviu79  •  23 Mai 2011, 10:20

este pacat de Chivu, dar il inteleg... se chinuia inutil cu asa antrenor... ceilalti 3 sa plece, ca n-am sa le duc lipsa... mari valori la ei in parcare...

n0oname_19
n0oname_19  •  23 Mai 2011, 09:42

Chivu un mare LAS... lipsit de patriotism.. e usor sa iti pui talpa in fund cand e greu la nationala.... Chivu esti fara caracter !

Vezi toate comentariile (7)
Comentează