FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - CROAŢIA 1-2

Şocat

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 februarie 2009 00:00

Debutantul Bourceanu povesteşte prima sa experienţă la "naţională" şi cum a resimţit, din primele momente, diferenţa dintre fotbalul din Liga întîi şi cel din meciurile internaţionale

Mijlocaşul Oţelului, Alexandru Bourceanu (23 de ani), a intrat în minutul 71 al partidei cu Croaţia, înlocuindu-l pe Codrea. Nu i-au tremurat picioarele, jucînd la fel de decis cum face şi în campionatul intern.

"Bourceanu are calităţi fizice extraordinare şi dă cursivitate jocului. L-am urmărit foarte atent, de aceea am decis să-l chem la lot"
DECLARAŢIA ZILEI: VICTOR PIŢURCĂ, selecţioner echipa naţională

"Mama, ce fotbalişti!"
La debutul în "naţională", Bourceanu a avut parte de sprijinul familiei. După joc s-a îmbrăţişat cu cei dragi. Aceştia l-au intrebat imediat cum e cu glezna la care are probleme. "N-am nimic, nu mă mai doare!", a răspuns repede. Apoi, a început să le povestească cum a fost prima întîlnire cu fotbalul mare.
Alexandru Bourceanu: "Sînt un cam umflat de presă"

"Ştiţi că eu sînt tare şi mă bat cu oricine, dar ce e am trăit acum, nu se compară cu nimic. Încercam să-i dărîm, dar mă loveam de . Ştiţi cît mai am de tras să ajung la nivelul lor? Să vedeţi ce masă musculară au colegii mei mai vechi de la lot! Îmi trebuie muncă, muncă, muncă. Dra nu mă lăs!", le-a spus apropiaţilor, apoi a plecat la cantonamentul de la Mogoşoaia. Ieri a ajuns deja în Antalya, unde Oţelul are un stagiu de pregătire şi jocuri.  

"Nu vreau să fiu doar un trecător!"
La întîlnirea cu ziariştii a început un discurs mai mult decît surprinzător. "Am avut mai multe emoţii înainte de meci, decît cînd am intrat pe teren. Mi se pare că sînt totuşi cam umflat de presă, joc mai mult prin ziare. Nu vreau asta! Eu nu sînt jucător la «naţională», depinde doar de mine dacă voi reveni. Dacă nu o voi face, înseamnă că voi fi doar un alt jucător care a făcut pasul la lot şi apoi a căzut. ;)Aş fi fost mulţumit dacă jucam şi un singur minut", a spus închizătorul gălăţean.

"Tricolor" şi la plecare
La finalul meciului, Alexandru Bourceanu a fost singurul "tricolor" care a ieşit de la vestiare îmbrăcat în treningul României. I se îndeplinise un vis: debutase la echipa naţională. Era mîhnit. :(România a pierdut cu Croaţia.  Traseul de la Dunărea Galaţi, din Liga a II-a, la Oţelul, în prima divizie, iar apoi la "naţională" în doar şase luni şi-a spus cuvîntul asupra lui "Gattuso".

“Meciul care contează e cel cu Serbia, de pe 28 martie. Mi-aş dori enorm să fiu acolo, pe teren. Atunci trebuie să dăm totul pentru a învinge!”
ALEXANDRU BOURCEANU

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

Comentarii (22)
 •  13 Februarie 2009, 23:37

Acesta este meritul lui Grigoras! Bravo Grig!!! Unul dintre cei mai buni antrenori din Romania, alaturi de Razvan Lucescu, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu si bineinteles, nu in ultimul rand HALAGIAN!!!! Mult succes lui Bourceanu. :) Daca as fi fost in locul sau as cere sa am doar BOUR pe tricou in loc de Bourceanu!! Mult succes!

 •  13 Februarie 2009, 19:30

Sinteti toti plini de prejudecati, ca pisica de purici! Cind postati ceva, incercati sa va folositi si umflatura dintre urechi! Sau va luati ca exemplu pe "jurnalistii" de la GSP?

 •  13 Februarie 2009, 15:26

da este o promisiune,cu el in teren cu Mutu pe dreapta si Costea pe stinga putem cistiga, meciul cu Serbia

Vezi toate comentariile (22)
Comentează