FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - FINLANDA 1-1

VIDEO G-o-l! Gol! Trei litere! Mult ne-a trebuit să înțelegem! România a egalat cînd nu mai speram: 1-1 cu Finlanda

Am atacat toată seara, însă portarul Hradecky a prins o seară fenomenală
Am atacat toată seara, însă portarul Hradecky a prins o seară fenomenală

Articol de - Publicat vineri, 09 octombrie 2015 00:00

În corul ”demisiei”, golul lui Hoban ne agață de aripa avionului de Franța.

Era sfîrșit de martie și tot frig, ca acum. Aveam aceleași geci groase, pe care o jumătate de an le-am dosit în debarale. Gecile ultimului gol oficial al României, la Ploiești, cu  Feroe.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Feroe am spus? Nici n-a apucat Papp să rateze prima noastră ocazie (min. 2), că de la Budapesta a și venit vestea golului feroez. Poate ne califică pescarii, dacă noi tot nu marcăm! Dar nu, astăzi marcăm, trebuie să marcăm! Ne ducem peste ei de parcă am vrea să le mulgem renii.

Torje, bine desfăcut la margine. Stancu, specialist în probleme finlandeze, după dubla de la Helsinki, mereu spre poarta finlandeză. Keșeru, Sînmărtean, toți! Chipciu? Da, și el, însă cam ascuns după mestecenii din pădurea nordică. Lîngă ei, corul tribunei, aproape o sută de mii de baloane galbene.

Ratăm pe bandă rulantă

Ocazii? Cît pentru două vieți. Stancu, (min. 7), cap scos cu greu de portar. Apoi, tot Stancu, cap peste (19). Grigore, ratare și el. Zi mare, mare de tot pentru Lukas Hradecky, acest portar cu nume de ceh, care sigur a venit la București să facă meciul vieții.

Să mai povestim ocaziile? Măcar pe-a lui Keșeru, care dacă avea și dreptul, probabil că nu juca la Ludogoreţ, ci mult mai sus. În minutul 36 mingea i-a venit atît de bine, încît un "lat" ar fi rezolvat problema, dar un lat al unui picior drept încălțat normal, nu invers!
340 au fost la început. E vorba de minutele fără gol marcat. Apoi 360. Apoi, la pauză, 385. Și, mai departe, 398, 399, 400..... Parcă e un blestem.  Stăm urcați pe ei, dar Hradecky scoate tot. Cînd nu e el, e bara. Bara lui Torje, cu șut din afara careului (min 55). Oare cît va mai dura această grevă a foamei de gol, în care ne simțim de parcă ne-ar trece prin față niște pui rumeniți, pe care nu-i putem atinge?

Cu gîndul la Budapesta

La Budapesta e tot 1-0 pentru blonzi, nu e rău!, însă blonzii noștri trec și ei centrul parcă tot mai mult, profitînd de foamea noastră ancestrală, de puii fripți din plasa porții adverse. Blonzii joacă lung, nu se încurcă, între Chiricheș și Dragoș Grigore rămîn spații ca din golful Neapolelui în Golful Persic și primim gol de la Pohjanpalo (min 67), numărul 20 finlandez. Un exercițiu de dicție, dar și un exercițiu de imaturitate al unei defensive care înainte de acei pui fripți parcă a ras și vreo două țuici.

Maxim în locul lui Chipciu. Florin Andone în locul lui Stancu. Poate, poate. Și iarăși, atacuri, cu Keșeru apărînd la un moment dat (min 75) mai degrabă pe post de fundaș la ei decît de atacant la noi. Și, ca veștile să fie din ce în ce mai proaste, blonzii de la Budapesta au căzut, iar noi și ungurii, la cîte 16 puncte fiecare, suferim de dezavantajul rezultatului direct, golul acela al lui Dzsudzsak de la București.

Ne pierdem și bruma de luciditate, lăsăm spații în spate, în față ne bulucim unii peste alții, minutele ineficienței cresc mereu, 420, 421, 422...., noroc că în spate ne mai scoate Tătă, lăsat singur cu blonzii de o apărare care parcă avea tăciuni sub călcîie.

Începe "Demisia", acel șlagăr pe care-l știe orice suporter. Și atunci se termină și această numărătoare a absurdului, la cifra 432 sau 433 sau nu mai contează cît. Golul lui Hoban din final a fost un fel de eseu copiat de la Macovei, rugbystul, dar, cu o victorie în Feroe, ne scoatem. Sau cu încă un eseu!

"Demisia, demisia"

În minutul 85 al partidei, întreg stadionul a scandat, zgomotos, "Demisia, Demisia", cerîndu-i selecționerului Anghel Iordănescu să plece. Cei mai criticați "tricolori" au fost Chipciu și Bogdan Stancu, fluierați aprig la fiecare atingere a balonului.

Observatorul anonim

Aseară, în tribune a luat loc și un observator FARE. Vorbitor al ambelor limbi, română și finlandeză, acesta a avut misiunea de a-l ajuta pe observatorul UEFA la întocmirea raportului și la observarea anumitor scandări rasiste ori xenofobe. Acesta a fost însă anonim, astfel încît nici măcar "federalii" nu i-au cunoscut identitatea!

La un pas de noi incidente

La mijlocul reprizei secunde, o parte a suporterilor din Peluza Sud a celor de la Dinamo au scandat anti-Steaua. Situația a fost calmată de alți fani ai "cîinilor", cei din Peluza Cătălin Hîldan, care au început să cînte "România, România", scandare preluată imediat de toți spectatorii prezenți pe Arena Națională.

Ce a declarat Victor Pițurcă la DolceSport:

  • "Acum ne bucurăm pentru un 1-1. Ia gîndiţi-vă unde eram dacă nu cîştigam în Finlanda! Azi am avut meciul la discreţie. Am experienţă la nivelul ăsta, ştiu ce înseamnă o partidă ca aceasta"
  • "Ne-a costat faptul că am început superofensiv. Puteam să pierdem la o mare diferenţă de scor"
  • "Va fi foarte greu în Feroe. Nu pot să spun că avem calificarea rezolvată. Cred că nordicii se vor concentra fantastic pentru acest meci"
  • "Am fost pe locul 7 în lume şi vedeam specialişti care spuneau că am jucat cu adversari slabi. Belgia e un adversar slab? Argentina? Uruguay? Turcia? N-au reuşit să ne învingă. Îmi pare rău că nu s-a respectat munca naţionalei şi munca mea. E motivul pentru care am și plecat"

"Trebuie să uităm de acest meci. E presiune pe noi, dar sînt convins că pînă duminică ne vom recupera, atît fizic, cît și pshic. Duminică vom cîștiga în Feroe și vom face un întreg popor fericit"
Gabriel Torje, mijlocaș România

"Portarul lor a prins o zi fantastică și a scos toate șuturile. Mă întrebam ce mai poate face și cîte mai poate scoate"
Claudiu Keșeru, atacant România

"Finlandezii au avut noroc și portarul lor a fost în formă. E bine că pînă la urmă am egalat. Ar fi fost o mare dezamăgire să ajungem la baraj, nu o rușine. Fanii au fost fantastici, le mulțumim!"
Bogdan Stancu, atacant România

"A fost o partidă reușită, lipsea doar golul. Am avut ocazii, în repriza a doua ne-am deschis puțin și puteam plăti. Cred că meritam cel puțin un egal. Calificarea e la mîna noastră și asta e cel mai important"
Claudiu Keșeru, atacant România

"Cred că România a fost mai bună în prima repriză. În repriza a doua am preluat puțin cîrma jocului, cred că am avut și un penalty. Sînt fericit că am reușit acest punct în fața unei echipe mari"
Niklas Moisander, fundaș Finlanda

"Îmi cer scuze în fața suporterilor. Avem un public minunat, reacția de a-mi striga demisia a fost una firească. Trebuie să cîștigăm în Feroe pentru că fotbalul românesc are nevoie de această calificare"
Anghel Iordănescu, selecționer România

429 de minutefără gol marcat e recordul negativ stabilit aseară de naționala României. Precedenta reușită, la 1-0 cu Feroe, Keșeru în minutul 21

romania finlanda 1 1

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (41)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  09 Octombrie 2015, 14:40
Postat de alexbibirica1 pe 09 Octombrie 2015, 10:37

sper sa nu-l mai vad titular pe claudiu keseru ... asta (keseru) si cu anghel iordanescu sunt ghinionul de pana acum al echipei nationale.cum n-o sa mai fie keseru titular,o sa vedeti ca vom castiga.

keseru efectiv s-a facut de ras la acel luft de amator. l-a vazut toata europa cu ocazia asta.

decuadi
decuadi  •  09 Octombrie 2015, 12:26
Postat de tiberiu33 pe 09 Octombrie 2015, 10:56

SCRIETI BA DE ARBITRU !!!!!! sa-i faceti statuie ..sa-l luati cu voi la euro .. sa-l aduceti sa arbitreze pe FCSB si VIITORUL

ce faci iq 33?

864670430247166
Cornaciu Raul  •  09 Octombrie 2015, 11:46

meciurile*

Vezi toate comentariile (41)
Comentează