Articol de Cristian Geambașu - Publicat marti, 20 aprilie 2021 12:44 / Actualizat marti, 20 aprilie 2021 20:26
Cristian Geambașu, unul dintre cei mai respectați jurnaliști din presa din România, cu peste 30 de ani de carieră, publică, astăzi, în Gazeta Sporturilor o cercetare consistentă pe un subiect extrem de sensibil: dopajul în sportul românesc.
Toate episoadele acestei cercetări pot fi citite AICI
În acest episod puteţi citi cifre oficiale din sportul românesc: care sunt cele mai afectate sporturi de dopaj
Dopingul la români, acest bolid patriotic » Cifre oficiale: care sunt cele mai afectate sporturi de dopaj
De ce au apelat sportivii noștri la substanțe interzise și cine i-a îndemnat să o facă? Era dopajul politică de stat sau doar un fenomen marginal? Sunt întrebări nepopulare despre mari eroi populari. Iar adevărul este un medicament amar.
Probabil că rândurile de faţă ar trebui să poarte o atenţionare tip CNA. Aceste articole sunt interzise copiilor... Totuşi, copiilor sub ce vârstă? 12 ani? 16, 18? Poate şi copiilor sub 80 de ani, tuturor celor care refuză să-şi piardă inocenţa odată cu înaintarea în vârstă
Articolul nu este recomandat oamenilor care cred că personajele poveştilor sunt aievea. Sau poate că tocmai lor le este destinat. Să recapitulăm lista veștilor rele. Nu ne-a adus barza pe lume, nu există Moş Crăciun şi nu este posibilă marea performanţă sportivă fără stimulente de efort.
Miros de farmacie. Chiar farmacie zootehnică!
Stimulente de efort sau doping? Măcar de la un punct încolo este totuna. Veţi descoperi că multe dintre stimulentele de efort nu sunt altceva decât proceduri sau generaţii noi de medicamente care nu au apucat să intre pe lista neagră. Acolo găsim deja amfetamine, anabolizante, efedrine, diuretice. EPO, Stanozolol, Clenbuterol. Methylhexamine, Tetrahydogestrinone. Hormoni de creştere, sânge centrifugat, cu conţinut îmbunătăţit de hemoglobină. Şi drăguţa noastră sibutramină, pentru slăbit. Şi câte şi mai câte.
Miros halucinant de farmacie, sportivi celebri care s-au tratat cu substanţe folosite pentru creşterea rapidă a curcanilor şi a porcilor. Oameni care au luat aceleaşi medicamente administrate cailor de curse.
Veţi întreba: Şi atunci ce rămâne? Ce este adevărat în toată povestea, de ce mai suferim şi de ce să ne mai înflăcărăm pentru ei? Citiţi şi încercaţi să nu vă enervaţi prea tare! Păstraţi-vă inocenţa şi speraţi că într-o bună zi singurul stimulent va fi uleiul de măsline, ca în Grecia antică. Dar parcă poţi şti ce unelteau şi pe atunci zeii din Olimp?
Din Roma antică până la Al Doilea Război Mondial
Legenda spune că și gladiatorii din Roma antică se dopau, săracii, folosind un amestec de vin cu miere, băutură care, chipurile, le sporea energia și agresivitatea. Mai pe natural, așa, însă ideea de bază nu era rea (energie plus agresivitate) și a fost dezvoltată științific ulterior. De-abia după aproape 2.000 de ani, când chimia farmaceutică făcuse pași uriași, numai că timpul pierdut a fost recuperat galopant.
Agresivitate
Există informații că japonezii au fost primii sportivi care au apelat la efectele vasodilatatorilor coronarieni în primele decenii ale secolului al XX-lea, Al Doilea Război Mondial consfințind folosirea sistematică a amfetaminelor. Având efecte psihostimulante, acestea erau administrate piloților germani ai avioanelor de vânătoare. Ei executau misiuni riscante, aproape sinucigașe, fapt ce presupunea întreținerea stării de vigilență și agresivitatea. Observați că termenul agresivitate tot revine în text. Nu întâmplător.
Ben, primul rechin sacrificat
Drumul de la uzitarea în scopuri militare la transferul către competițiile sportive a fost scurt. Al Doilea Război Mondial s-a terminat, marile întreceri sportive au reînceput. În absența unor regulamente antidoping și a unor laboratoare specializate, care să efectueze controale, fenomenul dopingului a proliferat. Alături de deja clasicele amfetamine, analgezicele cardio sau simpaticomimetice, anii '60 marchează apariția steroizilor anabolizanți, un derivat al testosteronului.
Teoretic, primele controale doping la Jocurile Olimpice au avut loc la Munchen 1972, pentru așa-numitele substanțe convenționale. La fel de teoretic, pentru depistarea sportivilor dopați cu steroizi primele probe s-au efectuat la Jocurile de la Montreal 1976, dar primul caz răsunător, primul mare sportiv testat pozitiv și căruia i-a fost retrasă medalia de aur câștigată la 100 metri plat a fost canadianul Ben Johnson la Jocurile de la Seul 1988.
Ben Johnson dat ca exemplu al luptei împotriva flagelului doping era mai degrabă un succes propagandistic decât unul efectiv. În momentul suspendării atletului canadian, atunci când laboratoarele puteau în sfârșit să evidențieze steroizii, trecuseră aproape 30 de ani de la apariția pe piață a acestora. Acesta era decalajul între laboratoarele care produceau și cele care interziceau.
Să fie masa cât mai bogată!
Haideți să vedem sintetizat cam la ce pot apela sportivii care doresc să își îmbunătățească ilicit performanțele. Lista e lungă și variată. Așadar, ce avem pe masă? Bunăoară stimulente de tip efedrină, care cresc starea de alertă, vigilența, agresivitatea, reduc starea de percepție a oboselii.
Sau narcotice (cocaina, heroina), canabinoidele (marijuana, hașiș), agenți anabolizanți, diuretice, hormoni - aici dispunem de o listă lungă, cum ar fi hormonii hipofizari și sintetici, corticotrofinele, insuline like factori, eritropoetina (hormon peptidic), insulina.
Mai curat, mai de nedepistat
Ce ziceți însă dacă vă mai putem servi și cu beta blocante, substanțe care scad starea de teamă și tensiunea psihică? Iar în cazul în care v-ați plictisit de atâta chimie, putem trece și la ceva fizică. Cum ar fi dopingul cu sânge și derivate ale acestuia, care asigură un surplus de hematii, deci un aport crescut de oxigen la mușchi. Este așa-numita metodă a oxigenării sângelui.
Și pentru că lumea merge înainte, astăzi putem vorbi în sfârșit și despre dopingul cu gene artificiale, produse în laboratoarele de biologie moleculară. Ce fac aceste gene? Obligă organismul să producă o anumită substanță sau hormon, care induce efectele scontate. Mai curat, mai eficient, mai greu de depistat. Aproape imposibil.
Cum pedepsește natura
Nu am amintit nimic despre efectele secundare ale acestor substanțe sau proceduri interzise. Iată câteva, într-o ordine aleatorie. Oprirea creșterii la copii și adolescenți, amenoree (absența fiziologică a ciclului menstrual), modificări psihologice, cardiace, hepatice, prostatice la bărbați, reducerea funcției testiculare, pilozitate crescută pe față și pe corp la fete, hipotrofia sânilor, modificări ale vocii, suprimarea funcției ovariene.
Vi se pare grav? Normal. Totuși, celor care apelează la doping nu li se pare așa. Sau pun mai presus rezultatul (profitul derivat din acesta) decât sănătatea.
La fotbal și la tenis mai ușor cu controalele!
Vestea proastă este că dopingul nu (mai) este doar apanajul halterofililor, cicliștilor, canotorilor sau atleților fondiști. De atenție sporită, de prelungirea stării de veghe, de curaj și de excitarea simțurilor au nevoie și șahiștii, și practicanții tenisului de masă sau ai badmintonului. Meldoniumul folosit de Maria Șarapova era un medicament eficient în tratarea afecțiunilor cardiace, dar și un psihotrop.
Dincolo de mult trâmbițata suspendare a Șarapovei, tenisul rămâne unul dintre sporturile cu cea mai mică incidență a controalelor doping. Tenisul alături de fotbal sunt zonele din sport cele mai rar călcate de agenții WADA. De ce? Simplu. Incriminarea/demitizarea unor sportivi de anvergură globală ar produce un efect nimicitor asupra disciplinelor care au cea mai mare vizibilitate.
Cu dopajul sunt radical. Aș introduce pedeapsa cu «moartea». Din punct de vedere sportiv, firește. Dacă un sportiv apelează la astfel de trucuri e un nenorocit, un hoț și merită să rămână acasă.
- Ion Țiriac
Problema se punea în felul următor: hoţul neprins e negustor cinstit! La mai multe şedinţe cu antrenorii din toate ramurile s-a ridicat problema dopingului: «Ni se cer medalii, dar n-avem la dispoziţie mijloace ştiinţifice şi medicale ca redegiştii sau bulgarii»
- Mircea Hohoiu, fost antrenor al lotului de natație
RDG-iştii foloseau exclusiv un anabolizant fabricat de ei, Turinabol. Fiole şi tablete. De ce aşa? Fiindcă puteau ţine totul sub control. Îşi tratau sportivii, apoi foloseau antidotul în laboratorul de la Leipzig, iar aceştia ieşeau curaţi la control. Mai existau şi rateuri, dar foarte puţine. RDG nu mai există, dar încă deţine 5-6 recorduri mondiale la atletism.
- Nicolae Mărășescu, fost antrenor de atletism
