Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 decembrie 2015 09:46
O minge mică, galbenă şi pufoasă. O minge de piele, cu bucăţi colorate şi urme de clister. Un sport care îşi învăluie eroii într-o mantie de individualitate, pe alocuri solitudine. Şi altul în care excepţionalul trebuie să funcţioneze în unitate. Tenis şi handbal, alegerile lui 2015. Genunchii tremurînd, puşi pe iarbă de Horia Tecău la cucerirea primului său Wimbledon ca senior.
Discursul echilibrat după victoria în Turneul Campionilor, pecete a locului 1 mondial. Pumnul strîns al Simonei Halep, de atîtea ori, în atîtea meciuri ale unui sezon. Zîmbetul adresat fanilor care o însoţesc peste tot în lume. Şi un an încheiat pe locul 2, cel mai bun al ei de pînă acum. Apoi, în decembrie, testul de coeziune, venit din partea unor fete care păreau ieşite din calculul pentru medalii la capătul grupelor CM de handbal. Apoi au cules florile de bronz.
E contrastul pe care, poate, doar sportul îl oferă. Tabloul performanţei e uneori un portret, alteori o frumoasă scenă de grup. Oricum ar fi însă, înseamnă emoţie pozitivă. Una pe care sportul românesc o întîlneşte mai rar de cîţiva ani încoace şi, mai ales, datorită unor excepţii.
Sportivi şi caractere puternice, ambiţioase. E refrenul pe care îl auzim des, aproape de plictiseală, ca pe un colind al sărăciei. S-a uzat, dar nu şi-a pierdut validitatea. Vine Rio, vin Jocurile Olimpice la anul, la ce să ne aşteptăm? Poate chiar la asta, la o minge galbenă şi una peticită. La zăngănitul aspru de arme, la un zbor înalt peste cal, la ţăcănitul sferei de celuloid, la o răsucire abilă pe tatami. Recolta mică şi mîndră din sport a unei ţări care aplaudă, dar ar putea să ofere mai mult.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
