Dobrin, "Prinţul"

"Gîscanul" din Trivale a deschis drumul premiilor pentru cel mai bun fotbalist român al anului, în '66. "Era fericit cînd primea premiul, dar n-o arăta", îşi aminteşte Gica Dobrin


Ca orice poveste, şi cea a Anchetei GSP are un prinţ. Nicolae Dobrin, poreclit de microbişti "Prinţul din Trivale", a fost chiar primul cîştigător al concursului, în 1966. Avea doar 19 ani. Anul trecut, după o suferinţă de cîteva luni, Dobrin s-a stins într-o dimineaţă rece de octombrie, la 60 de ani. Ultimul gest: i-a pupat mîinile soţiei sale, Gica. Oamenii nu l-au uitat. Fentele sale, golurile, pasele unice, boemia de pe teren şi din afara lui au rămas în inimile suporterilor.

A aflat de la securistul echipei
În decembrie '66, Dobrin era cu FC Argeş într-un turneu în Libia şi Siria. Securistul care însoţea echipa l-a anunţat că a cîştigat trofeul pentru cel mai bun fotbalist al anului. A dat o bere tuturor în avionul de întoarcere. Dobrin rememora: "De la aeroport am mers direct la sediul Gazetei Sporturilor. M-a costat 200 de lei taxiul. Acolo mi-au arătat camera cu sacii cu scrisori. Erau peste 30.000, cît pe un stadion. Am primit o cupă, un cupon pentru material de costum, un ceas Pobeda şi un magnetofon "Tesla", mare cît un geamantan. Îl luam la toate chefurile. Cînd am ajuns la Piteşti, am făcut un şpriţ mai prelungit cu prietenii".

I-a făcut costum şi fratelui
Din materialul de costum pe care l-a primit ca premiu, Dobrin îşi amintea că a făcut două costume: "Unul pentru mine şi unul pentru fratele meu, Mircea. Restul l-am dat unui prieten. Zicea că o să-mi plătească, dar nu a mai făcut-o niciodată".

Ceasul i-a fost furat
Printre amintirile cele mai dragi lui Dobrin s-a numărat şi ceasul de la Gazeta Sporturilor. Tot Dobrin povestea: "În 2004, ne-am mutat de la bloc la vila de la Mirceşti. Atunci mi-au dispărut multe lucruri. Probabil le-au luat băieţii care ne-au ajutat cu mobila. Păcat. Ţineam mult la el".

Locul lui de la muzeu
Muzeul Judeţean Piteşti. Secţiunea dedicată sportului te încîntă. Camere micuţe, aranjate cu gust. Dobrin are o vitrină specială, chiar lîngă cea a lui Mutu. Plină cu trofee, poze, amintiri. Sus, în stînga, un citat de Fănuş Neagu.

"În clipa în în care îl vedem lîngă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme, căci el el este toreadorul răsfăţat de soartă şi de noroc, iar noi sîntem dragostea lui plătită cu sînge de taur"

Fănuş Neagu despre Dobrin
Într-o cameră alăturată, vizitatorii pot revedea goluri, faze, interviuri ale "Gîscanului". Gica Dobrin a donat totul, "să se bucure de Gicu toţi care l-au iubit şi care îl vor iubi". Povesteşte cum era după ce Dobrin cîştiga cîte un trofeu: "Erau clipe de neuitat. Ne strîngeam cu prietenii, petreceam. Noi eram nişte copii pe atunci. Nu ne interesau banii sau alte lucruri. Gicu nu-şi exterioriza bucuria. Dar îl simţeam, era mîndru. Nu era puţin lucru, să fii cel mai bun fotbalist român al anului".


"Gicu a rămas acelaşi şi după ce a fost ales cel mai bun fotbalist. Să-l fi văzut pe străzile Piteştiului. Toată lumea îl oprea, îl felicita. Şi Gicu era fericit între ai lui. Pentru ei a jucat"
Gica Dobrin, soţia lui Nicolae Dobrin


"Acum se dau prea multe premii, să-i mulţumească pe toţi. Pe vremea mea, doar unul era cel mai bun fotbalist. Şi asta era cea mai mare mîndrie!"
Nicolae Dobrin, decembrie 2006