ANCHETELE GAZETEI   |   

CAZUL RIDZI

Roberta Anastase a primit cererea lui Kovesi referitoare la Monica Iacob Ridzi

 
16.02.2010   |    3 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Ceremonia de gală a ediţiei cu numărul 54 a premiilor muzicale Grammy a avut loc seara trecută în Los Angeles şi au avut-o drept mare câştigătoare pe cântăreaţa britanică Adele, care a câştigat cele mai multe trofee, şase la număr. Printre acestea, ...

Monica Iacob Ridzi, Ridzi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit, marţi, solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Monica Iacob Ridzi.

Potrivit unui comunicat, această solicitare va fi trimisă Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

DNA i-a cerut, la începutul lunii februarie, procurorului general să declanşeze procedura de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Ridzi în cazul Ziua tineretului, iar Parlamentul urmează să se pronunţe asupra urmăririi penale pentru extinderea cercetărilor.

Kovesi a cerut Parlamentului declanşarea procedurii de umărire penală a lui Ridzi

Monica Iacob Ridzi a informat, marţi, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că se află în concediu prenatal, iar situaţia sa medicală face imposibilă deplasarea sa în acest moment, însă şi-a exprimat dorinţa de a participa la lucrările Comisiei juridice şi a plenului în care se discută cazul său.

La Comisia juridică se află cererea DNA privind încuviinţarea percheziţiei informatice în cazul Ridzi. Membrii comisiei trebuie să decidă dacă va întocmi raportul în acest caz în prezenţa sau în absenţa Monicăi Iacob Ridzi.

"Firesc este să se ţină seama de solicitarea ei şi ea să participe la lucrările comisiei", a afirmat secretarul Camerei Dumitru Pardău (PDL), după şedinţa Biroului Permanent de marţi.

Sursa: Mediadax

PE ACEEAȘI TEMĂ:
La capătul unei ţesături de societăţi comerciale apare consilierul PD-L Gabriel Szilagyi, omul care a construit cu girul autorităţilor patinoarul de peste 12 milioane de euro. În 2010, Szilagyi declara că afacerile cu statul nu sînt profitabile. Anul 2011, 8 noiembrie. Compania Naţională de ...
dinamovistul51
Comentarii:
16 Februarie 2010, 20:58  |  CITEAZA
BAGO LA SERTAR ASA CUM AI FACUT SI CU UDREA SAU BAGALE IN ALTA PARTE, GASESTI TU UN LOC CA DOAR ESTI SPECIALISTA
valy
Comentarii:
16 Februarie 2010, 18:54  |  CITEAZA
Sa o duceti la puscarie ce mai .... gata....si daca tot o duce sa spuna proasta si cine a impins-o sa faca lucrurile astea...adica EBA (bineinteles ca nu a fost ideea lui EBA e prea proasta pentru secolulu asta....ideile au fost a lui porcul ala de Basescu cel mai mafiot presedinte de la revolutie incoace)
dny
Comentarii:
16 Februarie 2010, 18:32  |  CITEAZA
LA PUSCARIE CU INFRACTOAREA
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Anchetele Gazetei
La capătul unei ţesături de societăţi comerciale apare consilierul PD-L Gabriel Szilagyi, omul care a construit cu girul autorităţilor patinoarul de peste 12 milioane de euro. În 2010, Szilagyi declara că afacerile cu statul nu sînt profitabile. Anul 2011, 8 noiembrie. Compania Naţională de ...
 
Gabriel Szilagyi, consilierul PD-L din Turda, a devenit cunoscut după ce Gazeta a expus public în 2010 cazul patinoarului de la Braşov. Din aproape în aproape, presa a evidenţiat lucrări publice în valoare 70 de milioane de euro acordate lui Szilagyi. Finanţarea patinoarului de la Braşov a fost ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Sabroso angajeaza bucatari si ospatari
Terasa Sabroso suplimenteaza posturile de bucatar (experienta, salariu pe masura), ajutor de bucatar si ospatar. daca vrei sa faci parte din echipa, contacteaza-ne la 0763 040 976.
Constanta/Constanta - pret 0,00 RON
Pierdut Labrador Negru
Pierdut labrador negru in zona Grivita-Podul Grant, pe 8 februarie 2012, in jurul orei 10:30.Este un caine jucaus, foarte activ si deloc agresiv.Raspunde la numele de Aran.Ma puteti contacta la ...
Bucuresti/Sect 1 - pret 50.000,00 RON
VREI PESTE 5000e/luna DIN REFORMA SANATATII?
Vino sa te alaturi unei firme puternice de brokeraj, una dintre putinele firme acreditate in REFORMA SANATATII si vei putea beneficia de castiguri de la 100 la 300 lei/adeziune si comisioane mari din ...
Sibiu/Toata Tara - pret 5.000,00 EUR
Vand porci si purcei mangalta
Vand purcei mangalita 300 RON/buc, si porci manlatia 10 RON/kg la viu.Pretul este negociabil.
Mures/Voivodeni - pret 300,00 RON
CONSTRUCTII LA ROSU, GRI SAU COLORATE
EXECUTAM CONSTRUCTII DE ORICE FEL.ATATA STIM: www.ichconstructii.ro
Ilfov/Magurele - pret 10,00 RON
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o pereche de însurăţei care se pregăteau să îşi rostească jurămintele.Poate o petrecere a burlacilor ceva [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Un bărbat, care a fost femeie înainte să-şi schimbe sexul, a născut un băiat

Un bărbat, care a fost femeie înainte să-şi schimbe sexul, a născut un băiat

Un bărbat din Marea Britanie, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a născut un băiat, lucru posibil deoarece acesta şi-a păstrat uterul în urma [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V