GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Încă un nevinovat intră la închisoare. Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare!

Articol de - Publicat luni, 27 mai 2019 20:00

Un rege vizitează o închisoare, spune o poveste care circulă în tot Orientul, consemnată în ”Cercul Mincinoșilor”, cartea lui Jean-Claude Carriere.

”Regele poruncește să fie aduși în fața lui toți deținuții, unul câte unul, și le pune, chiar el, aceeași întrebare:
-Spune-mi de ce ai fost întemnițat? Ce nelegiuiri ai făcut?
Iar toți răspund:
-Dar n-am făcut nimic! N-am comis nici o crimă. Sunt nevinovat. Sunt aici din greșeală! Sunt victima unei mari nedreptăți”.

Firește, regele nu crede o vorbă. Un deținut îi spune, totuși, altceva:

”-Măria ta, e adevărat, am o comis o fărădelege și merit să fiu aici. Am furat. Le-am făcut rău semenilor mei, recunosc. Noaptea, nu pot să dorm și mă cuprind remușcările. Regele cheamă paznicii și strigă:
Eliberați-l pe acest criminal! Imediat! Nu care cumva să-i corupă pe toți sărmanii nevinovați care se află aici”.

Cum Liviu Dragnea se declară în continuare nevinovat, ca și Monica Ridzi, George Copos, Elena Udrea sau Radu Mazăre, nu e nici un pericol pentru ceilalți nevinovați, condamnați pentru corupție și aflați în închisoare sau fugari.

Nu se pot molipsi unul pe celălalt, nu-i poate strica nici un infractor rătăcit pe acolo, nu se pot influența negativ, ei, conducătorii bogați ai unei țări sărace, incapabili să-și explice averile, ei sunt nevinovați.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează