Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 12 noiembrie 2009 00:00
Monitorizarea sportivilor în cazul luptei antidoping a început să fie din ce în ce mai prezentă într-o lume în care nici măcar modelele nu mai revendică garanţii morale solide. Care sînt noile bariere ale intimităţii şi pînă unde sînt justificate intervenţiile Agenţiei Mondiale Antidoping? Intră în dezbatere!
Ce este sistemul de monitorizare al atleţilor?
Agenţia Mondială Antidoping (AMA) pledează încă din 2004 pentru un control cît mai strict asupra activităţilor extrasportive pe care atleţii din lumea întreagă le desfăşoară imediat după ce îşi încheie munca depusă la cluburile de fotbal, handbal, ciclism etc. De la 1 ianuarie 2009, sportivii sînt rugaţi să comunice AMA locurile în care se antrenează sau unde îşi petrec vacanţa pentru a se putea pune o oră (între 6 şi 11 dimineaţa, înainte obişnuia să fie toată ziua) la dispoziţia unui comisar ce le va preleva probe de sînge şi urină ce vor fi analizate ulterior de laboratoarele naţionale.
Principale victime. De unde au plecat tensiunile?
Obiecţia cea mai virulentă vine din partea mai multor organizaţii care au invocat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului » "Oricine are dreptul ca familia şi viaţa sa privată, casa şi corespondenţa să îi fie respectate". Argumentul a fost ranforsat de cazurile jenante pe care presa le-a semnalat de-a lungul anului trecut. De la Kevin van Impe, testat în timp ce organiza înmormîntarea fiului său născut prematur, şi pînă la spaniolul cîştigător de Tur al Franţei Oscar Pereiro Sio, ale cărui probe au fost recoltate săptămîna trecută în faţa unui restaurant plin din Santiago de Compostela, lumea ciclismului a dus stindardul la victime celebre ale sistemului de monitorizare.
Totuşi, mai nou sistemul a început să fie din ce în ce mai vizibil şi în alte sporturi. Cazurile Yaninei Wickmayer şi lui Xavier Malisse (jucătorii de tenis suspendaţi pentru un an de Tribunalul Flamand Antidoping, după ce ambii au ratat trei controale inopinate) au reaprins dezbaterea. Este normal ca sportivii să îşi prezinte în detaliu programul atunci cînd "nici măcar familia mea nu ştie mereu unde sînt" (Rafa Nadal)?
Ce se întîmplă în fotbal?
FIFA şi UEFA au primit cu reticenţă sistemul de monitorizare. În cîteva comunicate de presă succinte, forurile care coduc destinele fotbalului de prim plan mondial au evidenţiat disponibilitatea jucătorilor de a putea fi găsiţi de comisarii antidoping. Pe 24 mai 2009, cele două foruri şi-au unit forţele: "Fotbaliştii stau la stadion şi nu trebuie urmăriţi în scurtele lor perioade de timp cînd îşi iau o vacanţă. Atragem atenţia asupra lipsei de respect faţă de viaţa privată, despre care credem că nici măcar nu e legală" :O.
Monitorizarea sportivilor în cazul luptei antidoping a început să fie din ce în ce mai prezentă într-o lume în care nici măcar modelele nu mai revendică garanţii morale solide. Care sînt noile bariere ale intimităţii şi pînă unde sînt justificate intervenţiile Agenţiei Mondiale Antidoping? Intră în dezbatere!
Ce este sistemul de monitorizare al atleţilor?
Agenţia Mondială Antidoping (AMA) pledează încă din 2004 pentru un control cît mai strict asupra activităţilor extrasportive pe care atleţii din lumea întreagă le desfăşoară imediat după ce îşi încheie munca depusă la cluburile de fotbal, handbal, ciclism etc. De la 1 ianuarie 2009, sportivii sînt rugaţi să comunice AMA locurile în care se antrenează sau unde îşi petrec vacanţa pentru a se putea pune o oră (între 6 şi 11 dimineaţa, înainte obişnuia să fie toată ziua) la dispoziţia unui comisar ce le va preleva probe de sînge şi urină ce vor fi analizate ulterior de laboratoarele naţionale.
Principale victime. De unde au plecat tensiunile?
Obiecţia cea mai virulentă vine din partea mai multor organizaţii care au invocat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului » "Oricine are dreptul ca familia şi viaţa sa privată, casa şi corespondenţa să îi fie respectate". Argumentul a fost ranforsat de cazurile jenante pe care presa le-a semnalat de-a lungul anului trecut. De la Kevin van Impe, testat în timp ce organiza înmormîntarea fiului său născut prematur, şi pînă la spaniolul cîştigător de Tur al Franţei Oscar Pereiro Sio, ale cărui probe au fost recoltate săptămîna trecută în faţa unui restaurant plin din Santiago de Compostela, lumea ciclismului a dus stindardul la victime celebre ale sistemului de monitorizare.
Totuşi, mai nou sistemul a început să fie din ce în ce mai vizibil şi în alte sporturi. Cazurile Yaninei Wickmayer şi lui Xavier Malisse (jucătorii de tenis suspendaţi pentru un an de Tribunalul Flamand Antidoping, după ce ambii au ratat trei controale inopinate) au reaprins dezbaterea. Este normal ca sportivii să îşi prezinte în detaliu programul atunci cînd "nici măcar familia mea nu ştie mereu unde sînt" (Rafa Nadal)?
Ce se întîmplă în fotbal?
FIFA şi UEFA au primit cu reticenţă sistemul de monitorizare. În cîteva comunicate de presă succinte, forurile care coduc destinele fotbalului de prim plan mondial au evidenţiat disponibilitatea jucătorilor de a putea fi găsiţi de comisarii antidoping. Pe 24 mai 2009, cele două foruri şi-au unit forţele: "Fotbaliştii stau la stadion şi nu trebuie urmăriţi în scurtele lor perioade de timp cînd îşi iau o vacanţă. Atragem atenţia asupra lipsei de respect faţă de viaţa privată, despre care credem că nici măcar nu e legală" :O.
Individual, federaţiile naţionale şi-au rezervat dreptul de a adera la sistem. Chiar astăzi, Federaţia Engleză de Fotbal a ales aproximativ 20 de jucători ai naţionalei care trebuie să fie la dispoziţie în orice moment pentru un control antidoping.
Argumentele pro şi contra:
+ "E un sistem dur, fără îndoială, şi va dura puţin pînă ne vom obişnui cu el. Simt că aşa vor fi prinşi trişorii! Nu îi vom prinde dacă îi sunăm înainte cu cîteva şi le zicem că venim. E o oră pe zi! Ştiu că e dureros, dar trebuie să o facem pentru un sport curat!" ( Roger Federer, cel mai mare tenisman din toate timpurile)
+ "E normal să nu ţi se pară uşor să îţi prezinţi orarul pe un timp îndelungat, dar toată lumea trebuie să o facă. Trebuie crescut numărul de controale inopinate. Nu e greu să spui unde eşti pentru o oră pe zi. Noi avem avantajul de a munci din pasiune şi trebuie să ne păstrăm pasiunea curată" (Thomas Voeckler, ciclist profesionist, fost tricou galben)
- "E o lipsă de respect pentru intimitatea atletului. E o ruşine şi o exagerare. Nu pot să anunţ mereu unde mă aflu, avînd în vedere cum e sportul nostru. E o vînătoare intolerabilă" ( Rafael Nadal)
- "E imposibil să trăieşti o viaţa normală cu noile reguli. Sînt draconice! M-au trezit la 7 dimineaţa, după ce de-abia venisem din Australia. A fost ridicol, fiindcă abia fusesem testat cu 4 zile înainte la Australian Open. Comisarii s-au uitat la mine cum dau probe de urină, cu pantalonii în vine. Incredibil!" (Andy Murray)
Este sistemul de monitorizare corect faţa de sportivi?
