Articol de Luminiţa Paul - Publicat sambata, 11 decembrie 2010 00:00
"Naţionala" de handbal a pierdut fiind fluierată de un public cu reputaţie de "civilizat"
Încă nu ştiu cum sîntem noi ca popor. După unele surse, am fi genul care o cam dă în bară în momentul în care ar trebui să strălucească. După alte surse, italiene şi franceze se pare, am fi dintre cei care stau cu mîna întinsă sau care dau în cap pentru conţinutul unei genţi Fendi, fie ea şi fake. Unii susţin că am fost viteji, alţii, dimpotrivă, ne aruncă în categoria oportuniştilor, ca să nu zic laşilor. Alţii spun că am fi talentaţi. Alţii, că ospitalieri şi buni la suflet. Generoşi. Că am fi chiar deştepţi fiindcă avem mulţi olimpici la matematică, fizică etc. Că facem filme bune, premiate cu Palme d'Or, César şi Ursul de Argint. Şi că sîntem tari la sport. Mă rog, la anumite sporturi. Handbal feminin, spre exemplu.
Sînt tot felul de păreri, dar tot nu ştiu cum sîntem noi ca naţie. Poate că avem ceva din toate, ceva-ul acesta variind de la foarte mult la foarte puţin.
Nu ştiu nici cum sînt danezii ca popor. Ştiu că ţara lor are un produs intern brut pe cap de locuitor de 56.790 de dolari. Că au intrat în Comunitatea Europeană în 1973, dar n-au renunţat la coroana lor. Că au o regină, Margrethe a II-a, chestie care pare un pic anacronică în zilele noastre, mai ales cînd vezi rochiile lungi şi bijuteriile fastuoase etalate la baluri. Ştiu că am copilărit citindu-mi-se, mai apoi citind "Hainele noi ale împăratului" sau "Mica sirenă" ale lui Hans Christian Andersen. A, şi "Răţuşca cea urîtă". Am mai citit, mult mai tîrziu, "Din inima Africii" de Karen Blixen şi mi-a plăcut. Ştiu că Lars Ulrich, bateristul de la Metallica, e danez. Şi că acum toată lumea o admiră acolo pe Caroline Wozniacki, numărul unu mondial la tenis.
Sînt puţine lucruri. Insuficiente. Mai ştiu însă că Danemarca e bună la handbal feminin şi că suporterii nordici sînt printre cei mai civilizaţi din lume. O experienţă personală mi-a consolidat această teorie.
De aceea, a fost extrem de surprinzător apelul antrenorului "naţionalei", Jan Pytlick, ca atacurile echipei României să fie fluierate în meciul direct de la Campionatul European, desfăşurat chiar în Danemarca. Mai surprinzător poate e că publicul a răspuns prompt la rugămintea tehnicianului. Au fluierat şi au huiduit "nordic", adică mai uitau din cînd în cînd s-o facă. La final, Pytlick a recunoscut că s-a temut de România şi că ar fi făcut orice ca echipa lui să cîştige. Interesant este că i-a ieşit. Poate şi influenţate de tribuna neprietenoasă, fetele noastre au pierdut. Deşi nu mai cedaseră în faţa danezelor de opt ani.
Aşa că tot nu ştiu ce soi de popor sîntem. Şi nici cum sînt danezii. Ştiu însă că mai avem o şansă. Şi la Campionatul European, şi în general.
"Naţionala" de handbal a pierdut fiind fluierată de un public cu reputaţie de "civilizat"
Încă nu ştiu cum sîntem noi ca popor. După unele surse, am fi genul care o cam dă în bară în momentul în care ar trebui să strălucească. După alte surse, italiene şi franceze se pare, am fi dintre cei care stau cu mîna întinsă sau care dau în cap pentru conţinutul unei genţi Fendi, fie ea şi fake. Unii susţin că am fost viteji, alţii, dimpotrivă, ne aruncă în categoria oportuniştilor, ca să nu zic laşilor. Alţii spun că am fi talentaţi. Alţii, că ospitalieri şi buni la suflet. Generoşi. Că am fi chiar deştepţi fiindcă avem mulţi olimpici la matematică, fizică etc. Că facem filme bune, premiate cu Palme d'Or, César şi Ursul de Argint. Şi că sîntem tari la sport. Mă rog, la anumite sporturi. Handbal feminin, spre exemplu.
Sînt tot felul de păreri, dar tot nu ştiu cum sîntem noi ca naţie. Poate că avem ceva din toate, ceva-ul acesta variind de la foarte mult la foarte puţin.
Nu ştiu nici cum sînt danezii ca popor. Ştiu că ţara lor are un produs intern brut pe cap de locuitor de 56.790 de dolari. Că au intrat în Comunitatea Europeană în 1973, dar n-au renunţat la coroana lor. Că au o regină, Margrethe a II-a, chestie care pare un pic anacronică în zilele noastre, mai ales cînd vezi rochiile lungi şi bijuteriile fastuoase etalate la baluri. Ştiu că am copilărit citindu-mi-se, mai apoi citind "Hainele noi ale împăratului" sau "Mica sirenă" ale lui Hans Christian Andersen. A, şi "Răţuşca cea urîtă". Am mai citit, mult mai tîrziu, "Din inima Africii" de Karen Blixen şi mi-a plăcut. Ştiu că Lars Ulrich, bateristul de la Metallica, e danez. Şi că acum toată lumea o admiră acolo pe Caroline Wozniacki, numărul unu mondial la tenis.
Sînt puţine lucruri. Insuficiente. Mai ştiu însă că Danemarca e bună la handbal feminin şi că suporterii nordici sînt printre cei mai civilizaţi din lume. O experienţă personală mi-a consolidat această teorie.
De aceea, a fost extrem de surprinzător apelul antrenorului "naţionalei", Jan Pytlick, ca atacurile echipei României să fie fluierate în meciul direct de la Campionatul European, desfăşurat chiar în Danemarca. Mai surprinzător poate e că publicul a răspuns prompt la rugămintea tehnicianului. Au fluierat şi au huiduit "nordic", adică mai uitau din cînd în cînd s-o facă. La final, Pytlick a recunoscut că s-a temut de România şi că ar fi făcut orice ca echipa lui să cîştige. Interesant este că i-a ieşit. Poate şi influenţate de tribuna neprietenoasă, fetele noastre au pierdut. Deşi nu mai cedaseră în faţa danezelor de opt ani.
Aşa că tot nu ştiu ce soi de popor sîntem. Şi nici cum sînt danezii. Ştiu însă că mai avem o şansă. Şi la Campionatul European, şi în general.
