Articol de GSP - Publicat duminica, 16 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 17 octombrie 2011 11:33
În ultimele zile, scrimerii români au dus o bătălie proprie cu secundele
Între "Impossible Is Nothing", celebrul slogan publicitar al unei şi mai celebre firme de echipament sportiv, şi "Nimic nu e improbabil pînă cînd nu se mută la timpul trecut", un citat din scriitorul american George Ade, e cale lungă. Sau scurtă. Depinde cît timp avem la dispoziţie. Şi, mai ales, cum îl folosim. Uneori, parcă nici nu mai e cazul de decizii, ele vin dintr-un colţ al creierului sau din zvîcnirea încheieturii, dintr-o sclipire a ochilor şi din gustul pe care îl simţi în gură.
Pe planşa de scrimă, trei reprize a cîte trei minute par o grămadă de timp. Cîte nu se pot întîmpla în 540 de secunde?! Poate chiar nu e nevoie să meargă pînă la capăt contorul, învingătorul îşi face cele 15 tuşe necesare şi gata! Atunci rămîne timp. Atunci prisosesc clipe şi ce bine ar fi dacă s-ar putea pune la păstrare secunde albe pentru asalturi negre, stropi de lumină în situaţii de blocaj. Zilele trecute, joi şi vineri, scrimerii români, fete şi băieţi, spadasine şi sabreri, au avut la Mondiale propriile ciocniri cu micile unităţi de timp.
Cazul 1. Ana Maria Brînză. Individual, semifinală. Adversară: Sun din China. Ana a fost condusă aproape tot timpul. Mereu a revenit. Pînă cînd s-a apropiat finalul. Sun avea 14-13. Brînză a făcut 14-14 şi ceasul arăta încă 6 secunde. Dacă treceau, se acorda încă un minut şi cîştigătoarea se decidea la tuşa de aur. Ana nu a aşteptat. A năvălit peste adversară. Chinezoaica a punctat şi s-a sfîrşit. Pentru româncă au fost secundele de impuls. Etichetă a unei firi ofensive pe planşă, cea care nu aşteaptă, ci îşi caută punctele.
Cazul 2. Anca Măroiu. Individual, semifinală. Adversară: Li din China. Altfel de întîlnire, altă desfăşurare. Au condus pe rînd, Li s-a distanţat, Măroiu a revenit. Şi a venit minutul în care nu s-a întîmplat nimic, apoi arbitrii au decis prioritatea. Anca s-a trezit. A reuşit trei tuşe la rînd. A avut 12-9 şi 14 secunde în faţă. Apoi 13-11 şi 7 secunde. Chinezoaica a egalat-o, după care a cîştigat graţie priorităţii. Pentru Anca au fost secundele prudenţei şi ale blocajului. Poate şi ale unui soi de frică. Secundele pe care nu le va uita niciodată. I-au păstrat bronzul mondial şi i-au furat argintul. Măcar argintul.
Cazul 3. Rareş Dumitrescu. Echipe, sferturi de finală. Adversar: Buikevici din Belarus. Rareş a preluat ultimul asalt de la 38-40. S-a scufundat un pic la 38-41, dar s-a scuturat şi a egalat. A şi condus o dată, 43-42. Apoi, tot la cîte două secunde, tuşele au venit ca un foc de mitralieră. 44 egal şi românul s-a dus ca la luptă, curajos, cu pieptul trepidînd. A durat doar o secundă şi Buikevici a punctat decisiv. Pentru Rareş, a fost secunda îndrăznelii, a nebuniei şi poate a orbirii.
Secunde diferite, secunde colorate, secunde de viaţă. Secunde în urma cărora rămîn două medalii de bronz şi un loc 5, amînat un pic de alte secunde, ceva mai liniştite. N-are rost să facem socoteli care încep cu "dacă". De ce ni s-a întîmplat tocmai nouă, două zile la rînd? N-are nici o legătură cu ţara. Să zicem că a fost o coincidenţă ciudată. Improbabil de repetat.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
