Doi suporteri ai formaţiei FC Barcelona, Iban Anglada şi Sigrid Sans, au devenit, sîmbătă, primul cuplu care s-a căsătorit în incinta stadionului Camp Nou, unde joacă echipa catalană, campioana Spaniei şi cîştigătoarea Ligii Campionilor Iban, fost jucător de hochei al clubului, şi Sigrid, ambii în vîrstă de 30 de ani, s-au căsătorit în faţa a 260 de invitaţi pe stadionul care poate găzdui 98.787 de persoane, a anunţat clubul, într-un comunicat pe site-ul oficial, publicând şi fotografii ale cuplului pe terenul de pe Camp Nou, conform Mediafax.
"Voiam ceva special şi ne-am gîndit la acest loc", a explicat Sigrid. Cuplul asista adeseori la meciurile echipei FC Barcelona.
Costul total al mariajului a fost de circa 60.000 de euro, conform presei spaniole. Ceremonia civilă în
stadion costă între 1800 şi 2400 de euro, în funcţie de numărul de invitaţi. Preţul pentru petrecere începe de la 110 euro de persoană, iar clubul poate găzdui pînă la 750 de persoane. De asemenea, se pot obţine alte servicii, cum ar aducerea troefelor cîştigate anul trecut, inclusiv Liga Campionilor, la petrecere pentru suma de 1500 de euro.
"Visul numeroşilor fani a devenit realitate: pot să se căsătorească la FC Barcelona", a anunţat clubul.
FC Barcelona anunţase în octombrie 2010 că va începe să găzduiască nunţi în 2011, pe stadionul Camp Nou, clubul primind numeroase cereri în acest sens din China şi Japonia.