GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  

Tu știi în ce condiții te poate legitima un polițist? Citește aici noile reguli care vor fi valabile din 2020!

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 noiembrie 2019 19:41

Din ianuarie 2020, polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în următoarele situații:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;

d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;

f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;

h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

sursa: facebook.com/www.politiaromana.ro

Citește și:

„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Nationala
„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Campionate
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii
Superliga
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (3)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Noiembrie 2019, 21:13

adica cand vor ei :))

sasesase
sasesase  •  29 Noiembrie 2019, 20:35

Adică tot timpul sau când au ei chef :)))

pierrecardin
pierrecardin  •  29 Noiembrie 2019, 20:25

Sunt si pentru interlopi aceste reguli?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează