GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SPORT EXTREM

VIDEO+FOTO Imagini spectaculoase din dronă! Creasta Masivului Oslea a fost cucerită de cei mai buni schiori și snowboarderi

Articol de GSP - Publicat luni, 24 februarie 2020 17:16

Week-end plin de adrenalină! Sub măreția Vârfului Oslea din Munții Retezat, peste 300 de practicanți de schi și snowboard au înfruntat labirintul pădurilor de brazi și necunoscutul golului alpin pentru a participa cea de-a noua ediție Red Bull Oslea Hike & Ride.  

Conform organizatorilor, competiția are un caracter unic în România, deoarece include atât partea de urcare în contratimp a versantului pe o distanță de 3,9km, cu echipamentul în spate, de la cota 1300 la cota 1940, cât și partea de coborâre pe schiuri sau snowboard, pe un traseu de 1,4km, cu o înclinație de 40 de grade.

Toți participanții au fost nevoiți să urce, cu echipamentul în spate, cei 3,9 kilometri până la nivelul crestei de 1.940 metri. Csongor Laszlo a reușit să urce până pe Vârful Oslea în doar 55 de minute, urmat de Paul Aufmesser care s-a clasat cu doar 1 minut în spate.

+15 FOTO

Ajunși pe creastă, concurenții au trecut la partea a doua a provocării, cea a spectacolului pe schi sau snowboard, pe o coborâre de 1,4 kilometri, unde au impresionat juriul prin liniile, controlul, fluiditatea, stilul și trick-urile lor. Red Bull Oslea Hike & Ride, competiție de tradiție care se desfășoară de 9 ani pe năprasnicul relief al Carpaților Meridionali, reunește alergarea montană cu disciplinele de freeride schi și snowboard.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează