Articol de GSP - Publicat joi, 26 februarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 26 februarie 2015 16:08
Antrenorul lui Şahtior, care va împlini şi el 70 de ani pe 29 iulie, spune: “M-a interesat întotdeauna ce scrie Ovidiu, chiar şi cînd m-a criticat. Am ştiut mereu că o face cu intenţii bune”
- Domnule Lucescu, cînd l-aţi cunoscut pe Ovidiu Ioaniţoaia?
- Doamne, au trecut atîţia ani de cînd sîntem prieteni. Peste 45. Ne-am cunoscut în “Macaralei”, acolo stăteam eu cu părinţii, aveam un apartament de patru camere, iar el s-a mutat din Sălăjan. În acea perioadă ne-am cunoscut, eram
amîndoi tineri, de aceeaşi vîrstă, el intrase la Facultatea de limbi străine, la polonă... Atunci s-a legat prietenia.
"Amîndoi am ajuns sus în meseriile noastre şi fiecare a ştiut cît de greu a fost. Cît efort, ambiţie, atenţie, dedicaţie! Fiecare a apreciat ce a făcut celălalt. Nu a
existat nici o clipă invidie"
- Apoi?
- (Rîde) M-am cam supărat după Mondialul din ’70. A scris pentru o revistă din Cluj un material tare, critic, şi i-am dat răspuns. Apoi, el a plecat în Statele Unite.
“Legătura a devenit tot mai puternică”
- Cum era atunci?
- Echilibrat în tot ce făcea. Şi, la fel ca Ioan Chirilă, a scos în relief ce era mai bun, mai frumos, din fotbal. Analize pertinente, la subiect, fără polemici. Avea o imagine de ansamblu a întregului fenomen. Prins de fotbal, de sport, cu o mie de fire. A trăit fotbalul, l-a respirat, l-a simţit. Şi l-a interpretat corect. Un personaj pozitiv. Dar prietenia noastră a avut ceva special.
- Adică?
- Prietenia se cultivă, oamenii se întîlnesc mereu pentru a o păstra vie. Însă eu am fost plecat 22 de ani din 24 după 1990. Şi totuşi, chiar şi la distanţă, legătura a durat, a devenit mai puternică. A existat o stimă reciprocă, respectul pentru ce a realizat fiecare în meseria lui.
“Niciodată nu i-am cerut să scrie ceva”
- Totuşi, nu e o prietenie uşoară, fotbalist-jurnalist sau antrenor-jurnalist. E ca aceea dintre un pictor şi criticul
de artă ori dintre un actor şi criticul de teatru. V-a şi criticat de mai multe ori, nu?
- Cum să nu? M-a şi criticat, dar ştiam că are intenţii bune. Şi înţelegea fotbalul. Oricum, nu aş fi îndrăznit să-i fac vreo sugestie. Niciodată nu i-am cerut să scrie ceva. Niciodată nu i-am făcut vreo observaţie.
- Cum îl vedeţi acum?
- (Admirativ) Ovidiu a atins un nivel pentru care toată lumea îl preţuieşte. Nu contează dacă mai şi greşeşte. Cariera din spatele lui e prea mare.
“Ovidiu are o mare calitate: place femeilor” 
- Vă interesa ce scria?
- Întotdeauna! Îl citeam pentru că voiam să-i aflu părerea. A fost mereu un jurnalist de opinie în adevăratul sens al cuvîntului, de la care ai ce învăţa. Un om care îşi poate permite să dea verdicte. M-a interesat ce scria pentru că pricepe fenomenul. Cei care nu-l pricep nu mă interesează.
- Spunea cîndva, într-un interviu, că Mircea Lucescu nu are numai calităţi, dar are un număr de calităţi infinit mai mare decît defectele...
- (Rîde) Cîteva calităţi am eu, nu ştiu de vreun defect. Glumesc, normal, nu există om fără defecte. Dar depinde de cine şi cum interpretează. Poate mie un anumit lucru mi se pare o calitate, însă alţii cred că e defect. Să spunem că am ceva calităţi şi multe defecte. Dar şi Ovidiu are o mare calitate.
- Care?
- (Rîde în hohote) E pe placul femeilor. Asta zic şi eu calitate! A schimbat trei neveste.
“Să-i transmiţi că scorul la meciul tablourilor e mai categoric”
- A mai zis la un moment dat că e într-un meci al tablourilor cu Mircea Lucescu, dar Lucescu conduce acest joc
cu 20-0. Cît e scorul acum?
- (Amuzat) Să-i transmiţi că, de atunci, diferenţa s-a mărit. Scorul a devenit şi mai categoric.
- Ce pasiuni comune mai aveţi?
- Călătoriile. Eu le fac datorită meseriei, dar lui îi place să călătorească, să meargă în vacanţe, să fie în mijlocul prietenilor, se simte bine cînd sînt mulţi oameni la care ţine în jurul lui. Din păcate, nu am putut petrece împreună atît de mult timp pe cît am fi vrut.
“M-a provocat la tenis cu piciorul”
- Un regret?
- Doar unul singur: că n-am apucat să joc cu el tenis cu piciorul. Mi-a zis că e foarte bun.
- V-a provocat?
- Bineînţeles că m-a provocat. Tocmai de aceea îmi pare rău. Că nu l-am văzut ce poate!
- Mai speraţi în acel meci?
- Nu e timpul pierdut. La mulţi ani, Ovidiu! Să fii sănătos! Să fim amîndoi sănătoşi, avem o inimă puternică. Ea ne ţine aproape de atîta timp!
