GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  LIGA 4 REPORTAJ

FOTBAL LA JUDEȚ Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”

Articol de - Publicat luni, 20 noiembrie 2023 11:30

În ziua în care echipa națională se pregătea de meciul cu Israel și de o calificare la Euro, în comuna Bărcănești, din județul Ialomița, oamenii își căutau haine de iarnă să vină la stadionul din urbe pentru „Derby-ul de pe vale”, cu rivalii de la Axintele, din Liga 4. Recolta Bărcănești țintește promovarea, dar Viitorul Axintele, formația din comuna alăturată nu venea în vacanță. A ieșit un adevărat spectacol, cu un egal de poveste

  • Gazeta a pregătit o serie de reportaje speciale pentru a prezenta pitorescul fotbalului de la județ
  • Vrei ca echipa din comuna ta să devină cunoscută? Scrie-ne la [email protected] despre personajele și întâmplările amuzante din ligile inferioare!

Rivalitatea e mare de tot și ține de ani de zile. "Axintele a jucat și-n liga treia, domne! Noi suntem peste ei, sută la sută. Anul ăsta îi mâncăm!", vine explicația suporterilor pătimași.

Înarmați cu arsenal de meci mare, portavoci, megafoane, tobe, steaguri și torțe, localnicii n-au ținut cont de ploaia mocănească și de vântul puternic.

Au umplut tribuna până la refuz. De la cei mai mici la cei mai vârstnici. La ora 15:00, termometrele arătau doar patru grade, iar norii negri puseseră stăpânire pe urbea ialomițeană.

„Haide, bă domn primar! Că ne strică spectacolul...”

Inclusiv echipajele Jandarmeriei au venit la "Groapa cu lei". Așa se numește stadionul din comună. 

+42 FOTO

"Să trăiți, domnilor, sărut mâna, doamnelor! Am o singură rugăminte... Să vă încurajați echipa în mod civilizat, să nu folosiți cuvinte jignitoare. Să fie totul în limita bunului-simț și a legalității" e mesajul jandarmilor zgribuliți de așa frig. 

"Ultrașii" de la Bărcănești, specialiștii scenografiilor speciale, aveau și-un moment colorat înainte de start, dar jandarmii le-au tăiat elanul rapid și le-au amintit de legile inițiate de Mitică Dragomir: "Legea 4 interzice folosirea torțelor. Îmi pare rău pentru dumneavoastră". „Clasic... Spectacolul are de suferit din cauza voastră” au început oamenii să strige.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Jandarmii au stricat planurile localnicilor

Prezent pe gazon alături de oamenii legii, primarul din Bărcănești, Nicolae Radu, implicat activ în viața echipei, nu prea are ce să facă. Legea-i lege. "Haide, bă domn primar! Că ne strică spectacolul... Și-așa n-a venit niciunu' din Axintele, nu iese scandal".

Pițurcă și Bujie au prins echipa

Primarul ridică din umeri, nu se bagă, nu vrea să riște nimic. Jandarmii stau la pândă. "Politica e politică, fotbalul e fotbal. Eu sunt primar la primărie, aici sunt alături de băieți și îmi exercit funcția de organizator de competiții. Ajut staff-ul să promovăm și să fim o mândrie pentru comunitatea locală", spune edilul.

La micuța bază ialomițeană, sponsorii echipei și-au făcut prezența ca de fiecare dată. Și-a burdușit un frigider cu bere, vin, sucuri și carne de mici pentru "un grătar corespunzător la finalul partidei". 

Tudorică Păunescu e unul dintre ei. Nelipsit de la meciuri, pasionat și dedicat sută la sută pentru formația locală: „De trei săptămâni, echipa joacă numai pe ploaie. E semn bun?”.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Lumea se pregătește de ședința programată înainte de meci

În vestiar, "principalul" din acte se ridică de pe scaun în mijlocul băieților. Și anunță echipa de start. 

Pițurcă e titular, doar că e fundaș central la Bărcănești. Gogu nu e Lucian Goian, dar a prins primul unsprezece pentru derby-ul cu Axintele. Bujie face legea la mijloc, iar "Gladiatorul" Bălașa e vârful în care echipa își pune toate speranțele. Chiar dacă are ceva probleme medicale.

Șeful galeriei, mesaj direct în vestiar

Dacă antrenorul și primarul nu sunt cu mesajele motivaționale, ca Reghecampf la FCSB, pe vremuri, cei doi l-au infiltrat în cabină pe Lili.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar să le țină un mesaj

Lilian Călin e ultrasul din Bărcănești, șeful galeriei, dinamovist sută la sută, pasionat și mereu alături de echipă. Și omul care adună sute de susținători care să cânte la fiecare meci.

"Bă băieți! Timpul de afară nu face altceva decât să ne motiveze pe noi, suporterii, și să ne dea încrederea necesară. Astăzi este meci de șase puncte. Trei pentru play-off, trei pentru orgoliu, trei pentru ambiție, trei pentru rivalitate". 

+42 FOTO

Care șase că sunt douăsprezece?! "Sunteți peste ei. Uniți suntem Recolta Bărcănești. Haideee, băăăă!". Și toată lumea era gata de meci.

Doar egal în ploaie

Care a început pe-un gazon verde curat, ce a rezistat la tăvăleală, la intrări la limită și a făcut față ploii torențiale care nu s-a oprit deloc. 

Asta după ce Lili și "ultrașii" săi au ovaționat fiecare fotbalist ca la meciurile de NBA, înainte de start.

În tribune, un adevărat recital. Două sute de oameni săreau în sus ca la marile derby-uri bucureștene pe ritmurile impuse de șeful galeriei. Au cântat fără oprire pentru Recolta Bărcănești. Iar "Gladiatorul" Marian Bălașa a băgat-o în ațe la mijlocul reprizei. "Cap" din trei metri, după șutul lui Bujie respins în față de portar.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
A plouat fără oprire în timpul meciului de la Bărcănești

Axintele a simțit dominarea și faptul că pierdea teren. A început să bage materiale, să intre la rupere, iar până la scandal a fost doar un pas. Iar ca haosul să se declanșeze printre ultrașii de ocazie din Bărcănești, egalarea a venit cu cinci minute înainte de pauză.

Viitorul a intrat mai montată după pauză și-a făcut rapid 1-2. Galeria n-a încetat să cânte în niciun moment și, ca într-un roller coaster, Recolta a făcut 2-2 și păstrează șanse să prindă primele șase la final.

Totul e la superlativ, bine că plouă

Bărcăneștiul adună cam patru mii de suflete. Cei mai în vârstă nu ratează niciun meci. Nea Mircea are 80 de ani. "Cât mai vii la meciuri la noi?". "Ce mai e suta în ziua de azi! E bine, e bine...", răspunde suporterul veteran.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Nea Mircea (dreapta) s-a îmbrăcat de iarnă pentru meci

Un altul e fericit că plouă, chiar dacă vremea strică spectacolul. "E bună ploaia, trebuie să fie la agricultură". Apoi trece la analiza echipei. 

Totul la superlativ. "Venim la băieți la Bărcănești. Atmosfera e foarte bună. Foarte bună, foarte bună. Echipa e foarte bună. Antrenorul e foarte bun, foarte bun. Avem și fani, băieți tineri".

"Tineretul României", așa cum își zic, puștii din comună nu lipsesc de la meciuri. Un motiv în plus să facă o glumă și să se simtă bine. În rest sunt cu școala, iar "cei mai mari" au luat drumul Bucureștiului ca să muncească.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Suporterul care e fericit că plouă

La Bărcănești totul „este o pasiune pură”

După mai bine de 90 de minute petrecute în picioare și în frig, și un egal mai bun decât o înfrângere, oamenii pornesc ușor spre case. Din "Groapa cu lei", Lili e ultimul care pleacă.

Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! Șeful galeriei a intrat peste jucători în vestiar și-a început să țipe la ei: „Haideee, băăăă!”
Șeful galeriei a făcut un adevărat spectacol

"Trăim la maximum pentru că este o pasiune pură. Dragoste pentru culori, dragoste pentru echipă. Urmăm băieții ăștia peste tot, chiar și în toate deplasările. Este fotbal pur, fotbal fără interes, fără bani, doar dragoste adevărat", spune Lili, șeful galeriei, care deja se pregătește de următorul meci al favoriților.

Nu e greu când o faci cu plăcere și din suflet. Simți că te bucuri și trăiești momentul. Sâmbetele au devenit spectaculoase, de miercuri le așteptăm toți cu nerăbdare!
- Lili, suporterul pătimaș

Săptămâna viitoare, Recolta are meci în deplasare cu Înfrățirea Jilavele. Și se anunță derby mare de tot! Bătălia pentru puncte e mai mare decât în Liga 1.

FOTBAL LA JUDEȚ (episodul 35) » Show fabulos în „Groapa cu lei” de la Bărcănești! „Fotbal pur, fără interes, fără bani, doar dragoste adevărată”

Citește și alte reportaje din seria „Fotbal la județ”

Fotbal la Lungulețu printre tone de varză! »„Am chemat «Uberul» ca să nu vin prin noroaie. Trage-i frâna de mână la cal”
LIGA 5 REPORTAJ
Fotbal la Lungulețu printre tone de varză! »„Am chemat «Uberul» ca să nu vin prin noroaie. Trage-i frâna de mână la cal”
Scandal, urlete și amenințări » L-au „mușcat” pe Castor și a început haosul: „Băi țărane, vezi că la noi se merge pe stradă cu drujba pornită!”
LIGA 5 REPORTAJ
Scandal, urlete și amenințări » L-au „mușcat” pe Castor și a început haosul: „Băi țărane, vezi că la noi se merge pe stradă cu drujba pornită!”
Speranța arbitrajului din România e soția lui Ogică! Alexandra a lăsat handbalul și acum face legea la meciurile de județeană
LIGA 5 REPORTAJ
Speranța arbitrajului din România e soția lui Ogică! Alexandra a lăsat handbalul și acum face legea la meciurile de județeană

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (4)
mehigh_ms
mehigh_ms  •  21 Noiembrie 2023, 10:40
Postat de LostSociety pe 20 Noiembrie 2023, 11:12

Primitivism, lipsă de civilizație, gândire balcanică, oameni fără dinți în gură, mizerie pe jos. O societate în derivă și într-un declin continuu. Sunt județe unde îți este scârbă să calci...

ma talpanistule!! oameni se bucura pentru un meci de fotbal!!! de ce ii jignesti?

fan_nordjylland
fan_nordjylland  •  20 Noiembrie 2023, 11:30

Iosife cu cine ai tinut la acest meci ?? Cu Recolta sa cu Axinte ???

fan_nordjylland
fan_nordjylland  •  20 Noiembrie 2023, 11:26

Ce inseamna sa fii mare jurnalist !! Te trimit cei de la GSP la cele mai tari meciuri din lume =)))))))) Cred ca ai pus-o de o găina pe la Bărcănesti =)))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează