MEDIA   •   

INTEGRALA IOAN CHIRILĂ MEXICO '70, MARŢI 28 APRILIE

Regretul lui Dembo

 
de Dana Surulescu   •   25 Aprilie 2009
 

Emeric Dembrovschi rememorează momentele trăite în Mexic, în urmă cu 39 de ani

Desemnat de presa internaţională cel mai bun jucător al "naţionalei" României la turneul final din Mexic, Emeric Dembrovschi (63 de ani) regretă şi acum că nu s-au reuşit performanţe mai mari în acea perioadă: "Nu am avut suficientă experienţă. Dacă am fi fost lăsaţi să jucăm şi noi prin străinătate, am fi avut mai mult curaj. Am disputat doar trei meciuri atunci, dar de la un meci la altul am crescut mult, evoluam din ce în ce mai bine".

Singura victorie, 2-1 cu Cehoslovacia, e vie şi acum în amintirea fostului internaţional. "Era la ei unul, Kvasnak, vedeta lor. Mi-a spus antrenorul înainte de meci să am grijă la el, că e coordonator, le face pe toate. Eu am zis: «Să aibă el grijă la mine!». Şi aşa a fost. Cînd a început meciul şi am văzut că e «mortăciune», nici nu mai ştiam unde e pe teren. El avea 34 de ani, eu 24. Mă înjura că alerg prea mult. Ne-am contrat puţin, apoi a venit recitalul, ne-am «felicitat» reciproc, fiecare pe limba lui. Şi cînd l-a schimbat, l-am aplaudat şi i-am zis: «Asta e valoarea ta»" , a rememorat Dembrovschi.

Nici meciul cu Brazilia nu a fost uitat de Dembo: "Am dat gol cu capul, însă n-a contat prea mult, ei aveau deja 3-1. Am mai avut o bară, cu un şut de la 25 de metri. Păcat că nu a intrat, cred că putea concura la cel mai frumos gol al turneului. Oricum, am fost singurii care am dat două goluri Braziliei, echipă care ulterior a fost desemnată cea mai bună a tuturor timpurilor".

Povestea cu statuia
Dembrovschi şi-a amintit cum a glumit pe seama sa Rică Răducanu, după episodul cu statuia din Mexic: "La Guadalajara, trebuia să se facă o alee a statuilor celor mai buni jucători de la fiecare echipă, iar ziariştii străini m-au desemnat pe mine de la români. Pînă la urmă, nu s-a mai făcut nimic, dar eu am rămas «Omul cu statuia». Mă strigau toţi apoi pe stadioane «Bă, statuie!». Ţin minte că după Mondial am avut o perioadă în care nu am jucat prea bine, cineva l-a întrebat pe Rică ce se întîmplă cu mine, iar el a răspuns: «Dembo a rămas în Mexic, statuia a venit încoace»!" . (Dragoş Georgescu)

Marţi ai “Mexico ‘70” cu Gazeta

A doua carte din Integrala Ioan Chirilă va fi distribuită cu Gazeta de marţi, 28 aprilie, la preţul de 11 lei. “Mexico ‘70. Jurnal sentimental” e volumul care povesteşte aventura “naţionalei” României la Campionatul Mondial din 1970. Cartea are 360 de pagini, tipărite în condiţii grafice de excepţie.

 
Comentarii (16)
geany bacaoanu  ( comentarii)
DEMBO.a jucat la bacau aicea s-a realizat el la bacau la prins mondialu din 70 timisoara l-a luat pe sfarsit .singuru jucator care are statuie in mexic
01 Februarie 2010, 23:35   •   Comenteaza
Mircea Ordean  ( comentarii)
Postat de Leshtie pe 27 Aprilie 2009, 08:48
chiar daca voi supara multa lume, observ ca aceste interviuri sunt mult mai interesante decat caretea lui Chirila, mai adevarate si credibile oricum.
Dupa opinia mea, cartea ramine interesanta. In ce priveste interviu dembo, si apar afirmatii injuste (si Peru a dat doua goluri Brazilei; nu Kvasniak era vedeta Cehoslovaciei, mai erau pe acolo Dobias, Kuna, Petras), cit si clare subiectivisme - de inteles altminteri la persoanele iesite de sub reflectoare...
27 Aprilie 2009, 13:52   •   Comenteaza
Leshtie  ( comentarii)
chiar daca voi supara multa lume, observ ca aceste interviuri sunt mult mai interesante decat caretea lui Chirila, mai adevarate si credibile oricum.
27 Aprilie 2009, 08:48   •   Comenteaza
securistu.  ( comentarii)
dembo , v,ioara intii .
27 Aprilie 2009, 05:45   •   Comenteaza
basarab pandurul  ( comentarii)
a fost o generatie de exceptie, poate ma buna decat a lui hagi. din pacate, performanta ei e umbrita de lasitatea cu care ascunde enigma nefolosirii marelui dobrin si a lui rica. chiar va mai e frica si scum de securitate, de dinu, de lucescu?... pacat! dumitru critica de cate ori are ocazia fotbalistii de astazi, despre ce a fost in mexic nu are niciun cuvant?
26 Aprilie 2009, 14:49   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Colentina Apartament in Colentina
75.000 EU
Colentina , SC: 70 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 67 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
caut colega(e) de apartament
Sunt studenta, 22ani, caut sa locuiesc in chirie cu fete sau fata, NU detin apartament.doresc un apartament cat mai central aproape de metrou, pot sa platesc o chirie de pana la 150euro. doresc sa ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 125,00 EUR
cedez pub+club centrul istoric
Cedez afacere vad format (pub+club), centrul istoric, zona lipscani, pub(parter) 120 mp, clup(subsol) 100 mp, chirie 6000euro/luna, utilat complet, mobilat complet, terasa 40 locuri, autorizatii in ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 90.000,00 EUR
Constructii civile case A-Z, termosisteme
Construim case, vile, hale saualte lucrari din zidarie+structura beton sau metalica, termosisteme cu schela proprie, amenajari interioare, instalatii termice, sanitare, electrice.Asiguram si ...
Iasi/Iasi - pret 111,00 RON
PREZICATOARE MADALINA IOANA
Tamaduitoare si clarvazatoare din romania, Madalina Ioana inzestrata de Dumnezeucu harul de-a ajuta persoane lipsite de ori ce speranta. Madalina Ioana a fost mediatizata pe posturi tv, ziare ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 1,00 RON
CAUT JOB URGENT
tanara 28 de ani casatorita caut job URGENT, ultimile joburi au fost ca administrator firma transport rutier de marfuri 2007-2010, si asistent manager after school mai 2011-dec 2011
Ilfov/Voluntari - pret 1.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V